Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Caz cutremurător în Brazilia. Un bărbat a ucis o tânără de 18 ani, pentru a vedea dacă el și prietenii lui sunt psihopați

Caz cutremurător în Brazilia. Un bărbat a fost condamnat la 15 ani de închisoare, după ce a ucis o adolescentă de față cu prietenii lui, pentru a vedea dacă sunt psihopați, în fucție de reacția pe care o aveau.

de Redactia Observator

la 28.03.2023 , 18:39

Un bărbat a ucis o tânără de 18 ani, alături de prietenii lui, pentru a vedea dacă sunt psihopați Un bărbat a ucis o tânără de 18 ani, alături de prietenii lui, pentru a vedea dacă sunt psihopați - Profimedia

Enzo Jacomini Carneiro Matos, din Brazilia, a fost condamnat la 15 ani de închisoare după ce a sugrumat-o și înjunghiat-o pe Ariane Barbara, în vârstă de 18 ani. În urma anchetei, autoritățile au constata că Enzo, împreună cu cei doi prieteni ai săi, Jeferson Cavalcante Rodrigues și Raissa Nunes Borges au premeditat crima, relatează Mirror.

Grupul plănuia să ucidă o persoană nevinovată pentru a vedea cum va reacționa ulterior Raissa Nunes Borges, care dorea să știe dacă este psihopat. Au decis să-și pună planul macabru în aplicare și au considerat că adolescenta de 15 ani este victima perfectă, doar pentru că avea un corp mic, ceea ce însemna că nu le va putea opune rezistență.

Au ucis o copilă de 15 ani pentru a vedea dacă sunt psihopați

Articolul continuă după reclamă

Ariane a plecat de acasă pe 24 august 2021 și urma să ia masa în oraș cu prietenii.  Dar, după ce nu s-a întors acasă, mama ei, Eliane Laureano, a sunat la poliție și a dat-o dispărută. Cadavrul ei a fost găsit de poliție într-o pădure, pe 31 august. Mai târziu avea să fie identificată prin amprentele ei.

Anchetatorul Marcos Gomes a povestit cum a fost comisă crima în mașina lui Jeferson Cavalcante Rodrigues. Momementul de-a dreptul halucinant a fost marcat de o melodie, care făcea referire la crimă, pe care aceștia au început să o cânte. La jumătatea cântecului, Jeferson a pocnit din degete pentru a da semnalul ca Ariane să fie ucisă.

La scurt timp după aceea, Enzo a început să o sugrume și mai târziu a înjunghiat-o cu două cuțite aduse de el, alături de Raissa Nunes Borges. După crimă, i-au pus cadavrul în portbagaj și l-au dus într-o pădure, unde a fost găsit ulterior. Fără remușcări, suspecții au „sărbătorit” crima luând masa în oraș și și-au continuat viețile ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, până când au fost arestați.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Mapamond » Caz cutremurător în Brazilia. Un bărbat a ucis o tânără de 18 ani, pentru a vedea dacă el și prietenii lui sunt psihopați