Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Bărbat în scaun cu rotile, ucis cu 9 gloanţe de un poliţist, pentru că ar fi furat o trusă de scule dintr-un supermarket, în SUA

Un poliţist din Tucson, Arizona, a împuşcat mortal, cu nouă gloanţe, un bărbat în vârstă de 60 de ani, suspectat de furt într-un magazin. Victima, care se deplasa într-un scaun cu rotile, ar fi refuzat să se oprească şi i-a întors spatele. 

de Larisa Andreescu

la 02.12.2021 , 12:05

Poliţistul se afla în afara programului de serviciu atunci când a avut loc incidentul, luni seara, ci era paznic la un supermarket din localitate. Când a simţit că ar putea fi vorba de un presupus furt, agentul a scos pistolul şi a tras 9 gloanţe asupra bărbatului imobilizat în scaunul cu rotile

Şeful Poliţiei din Tucson, Chris Magnus, care a făcut publice înregistrările video care surprind momentul şocant, a anunţat că au fost lansat proceduri pentru concedierea poliţistului Ryan Remington. A menţionat de asemenea că este "profund tulburat" de faptele subordonatului său. 

Vezi și

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Pe acelaşi subiect

"Folosirea mortală a forţei în acest incident este o încălcare clară şi gravă a regulamentului nostru de serviciu", a transmis acesta în cadrul unei conferinţe de presă, marţi seara, potrivit news.ro.

Bărbatul în scaun cu rotile ar fi ameninţat un angajat cu cuţitul

O anchetă a fost deschisă pentru a se stabili cu exactitate care au fost circumstanţe producerii tragediei. Din primele informaţii, un angajat al supermarketului Walmart l-ar fi avertizat luni seara pe poliţistul Ryan Remington că un bărbat în scaun cu rotile ar fi furat o cutie de scule din magazin. 

Angajatul a spus că i-a cerut un bon fiscal, o dovadă a plăţii produsului lui Richard Lee Richards, în vârstă de 61 de ani, dar acesta ar fi scos un cuţit şi i-ar fi spus: "uite-ţi chitanţa", după care a plecat spre ieşire. 

Ryan Remington i-ar fi cerut în repetate rânduri bărbatului să se oprească şi să arunce cuţitul, însă acesta l-a ignorat, a ieşit din supermarket şi a traversat parcarea către un magazin de bricolaj situat peste drum. Potrivit lui Magnus, poliţistul, căruia i s-ar fi alăturat ulterior încă un agent chemat la faţa locului, l-a somat pe suspect să nu intre în magazin. 

”Richards nu s-a oprit, iar agentul Remington i-a tras nouă gloanţe, de aproape, în spate şi într-o parte”, a precizat şeful poliţiei.

Potrivit avocatului poliţistului, Michael Storie, acesta ar fi încercat să calmeze situaţia, însă atitudinea victmei ”nu i-a lăsat altă alegere” decât să facă uz de armă, a declarat el cotidianului The New York Times. 

Larisa Andreescu Like

Larisa Elena Andreescu face parte din echipa Observator de peste 7 ani şi este în prezent Editor de Content pentru site-ul observatornews.ro.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Mapamond » Bărbat în scaun cu rotile, ucis cu 9 gloanţe de un poliţist, pentru că ar fi furat o trusă de scule dintr-un supermarket, în SUA