Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Alina, mămica unui bebeluș de 11 luni, a fost ucisă în Italia. Românii care și-au sugrumat verișoara, condamnați definitiv la închisoare pe viaţă

Judecătorii Curții Supreme din Italia au confirmat cele două condamnări pe viață aplicate lui Paul Todiraşcu, 21 de ani, și lui Florin Buzilă, 20 de ani, doi români acuzați de uciderea verișoarei lor, în octombrie 2017. Alina Elena Biță, mămica unui bebeluş de 11 luni, a fost sugrumată în casa în care locuia cu soțul ei, tot român, în Cerda, o comună în provincia Palermo.

de Veronica Micu

la 18.05.2022 , 20:04

Alina, mămica unui bebeluș de 11 luni, a fost ucisă în Italia. Românii care și-au sugrumat verișoara, condamnați definitiv la închisoare pe viaţă - lavocedibagheria.it / Profimedia

Alina Elena Biță a fost ucisă cu sălbăticie în ziua de 9 octombrie 2017, nu departe de fiica ei care atunci avea doar 11 luni.

Românca de 28 de ani a avut parte de un sfârșit cumplit, sugrumată în propria casă pentru câteva sute de euro. La aproape 5 ani distanță, cei acuzați de oribila crimă, Paul Todiraşcu și Florin Buzilă, verișorii tinerei, au fost condamnați definitiv la închisoare pe viață. 

De asemenea, potrivit jurnaliștilor La voce di Bagheria, a fost confirmată și despăgubirea pentru prejudiciul adus rudelor victimei, constituite ca parte civilă în proces, cu ajutorul avocatului Giuseppe Mina. În recurs, anul trecut, Curtea de Apel a renunțat la circumstanțele agravante determinate de acuzația potrivit căreia crima ar fi fost comisă în fața fetiței Alinei, cum s-a presupus inițial și așa cum a susținut întotdeauna procurorul. Se pare, însă, că bebelușul de 11 luni nu ar fi fost lângă mama ei, când aceasta din urmă era sugrumată.

Articolul continuă după reclamă

Pe acelaşi subiect

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Todiraşcu și Buzilă, prinși la câteva luni după crimă

Alina le-a deschis uşa celor doi verișori, Paul Todiraşcu și Florin Buzilă, la ora 9 dimineața, pe 9 octombrie 2017, în timp ce soțul ei era la muncă. Românca avusese încredere în ei, nu și-a imaginat că intenția lor era să o jefuiască. 

La un moment dat, însă, tânăra l-a surprins pe unul dintre ei în timp ce căuta banii în dormitor și atunci a înțeles ce se întâmplă. A început o ceartă în urma căreia femeia a fost sugrumată.

Trupul fără viață al Alinei a fost găsit pe podeaua casei, după ce vecinii au dat alarma, îngrijorați de plânsul neîncetat al fiicei tinerei.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Paul Todiraşcu și Florin Buzilă au fost prinși de carabinieri la câteva luni după crimă și, inițial, s-au acuzat reciproc. Apoi primul s-a hotărât să mărturisească fapta. A spus că Buzilă ar fi ținut-o pe femeie nemișcată, în timp ce el ar fi sugrumat-o. "Eu am ucis-o pe Alina. M-am aruncat peste ea, strângându-i gâtul cu toată puterea mea", a recunoscut Todirașcu, potrivit today.it. Apoi au fugit cu puținii bani pe care i-au găsit în casă și câteva bijuterii ale victimei. Decisiv pentru reconstruirea dinamicii faptelor a fost ADN-ul lui Paul Todiraşcu, găsit sub unghiile Alinei. 

Veronica Micu Like

Absolventă a Şcolii Superioare de Jurnalism (SSJ). A început la "Gardianul", ca reporter de investigaţii, apoi s-a alăturat echipei "Jurnalul Naţional", unde a scris mai bine de 11 ani. A urmat site-ul miscareaderezistenta.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Mapamond » Alina, mămica unui bebeluș de 11 luni, a fost ucisă în Italia. Românii care și-au sugrumat verișoara, condamnați definitiv la închisoare pe viaţă