Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Adolescentă răpită de un șofer de taxi și violată de un grup de 17 bărbați, în Kazahstan. A scăpat din casa groazei după 4 zile

O adolescentă de 17 ani a îndurat patru zile de calvar după ce a fost răpită de un șofer de taxi, când se întorcea de la cumpărături, apoi a fost sechestrată într-o casă a groazei și violată de un grup de 17 bărbați, în Kazahstan. La cinci luni de la evenimentul traumatic, polițiștii n-au făcut nicio arestare iar mama fetei a decis să facă povestea publică.

de Redactia Observator

la 04.11.2021 , 17:22

Adolescenta, pe nume Dilnoz, a fost supusă la abuzuri oribile în Saryagash, un oraș din sudul țării. Cei 17 bărbați au violat-o și au bătut-o timp de 4 zile în locuința unuia dintre ei, sub amenințarea că o vor îneca în râu dacă încearcă să riposteze.  

Dilnoz povestește că totul a plecat de la o băutură pe care i-a oferit-o un șofer de taxi, când se îndrepta spre casă cu o rochie abia cumpărată pentru balul de la liceu. 

Fata povestește că taximetristul a mers intenționat cu mașina pe un drum greșit și că s-a speriat și a început să plângă. Ca să o ”calmeze”, șoferul i-a dat o sticlă cu apă din care să bea. După o singură înghițitură i s-a făcut rău și a leșinat, scrie Daily Mail.

Articolul continuă după reclamă

Fata a fost sechestrată într-o casă, unde veneau bărbați să o violeze

Pe acelaşi subiect

„M-am trezit lângă râu. Eram întinsă pe pământ complet goală și înconjurată de mai mulți bărbați. M-au violat pe o bancă, apoi m-au dus într-o casă. Acolo, m-au violat din nou, apoi au început să-și sune prietenii spunând „vino aici, avem o fată”. Rând pe rând, ceilalți bărbați au intrat în camera în care eram închisă și mi-au făcut asta. M-au bătut și m-au amenințat că mă îneacă în râu când am încercat să ripostez”, a povestit fata.

Mama fetei a declarat că abuzul a durat patru zile. După aceea, bărbații i-au înapoiat victimei hainele și au lăsat-o să plece.

Adolescentă răpită de un șofer de taxi și violată de un grup de 17 bărbați, în Kazahstan. A scăpat din casa groazei după 4 zile

dailymail.co.uk

Mama și fiica abuzată spun că au povestit totul în presă după ce și-au pierdut speranța că vinovații vor fi aduși în fața justiției. ”Dosarul penal a fost deschis în urmă cu cinci luni. Nimeni nu a fost arestat de atunci”, a spus mama victimei.  

Nicio arestare la cinci luni după violul în grup

Șaptesprezece bărbați sunt acum anchetați pentru presupusul viol în grup, după ce unul dintre ei a răpit-o. Dilnoz și-a amintit de fețele celor 17 presupuși agresori ai săi și le-a raportat poliției, toți fiind sub ordinul poliției să nu părăsească orașul. 

Potrivit anchetatorilor, probe importante au fost distruse de mama victimei, care a ars hainele pe care le purta fiica ei în momentul comiterii faptei.

Mama a explicat că a ars hainele ”pentru a o scăpa de amintirile șocante”, a relatat presa locală. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Mapamond » Adolescentă răpită de un șofer de taxi și violată de un grup de 17 bărbați, în Kazahstan. A scăpat din casa groazei după 4 zile