Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Foto Adolescentă în lacrimi după ce a fost pusă la punct şi ''izolată'' pentru că purta gene false la şcoală, în UK: ''Era foarte supărată''

O mamă a stârnit numeroase reacții în mediul online, după ce s-a plâns că fiica ei adolescentă a fost pusă la punct pentru încălcarea regulilor şcolii cu privire la genele false.

de Redactia Observator

la 16.07.2021 , 12:07

Adolescentă în lacrimi după ce a fost pusă la punct şi ''izolată'' pentru că purta gene false la şcoală, în UK Adolescentă în lacrimi după ce a fost pusă la punct şi ''izolată'' pentru că purta gene false la şcoală, în UK - Profimedia Images

Angela Jackson a luat atitudine împotriva unei şcoli din UK, după ce Chelsea Silk, în vârstă de 14 ani, s-a confruntat cu detenţia pentru că a purtat gene false. Adolescenta a fost devastată când un membru al personalului a mers cu ea la toaletă şi a supravegheat-o până când şi le-a scos.

Mămica a fost contactată de Royal Wootton Bassett Academy, miercurea trecută, și i-a fost spus că genele false sunt împotriva regulilor. Chelsea a fost plasată în izolare în fiecare zi în care a venit la şcoală purtând genele. Dar Angela este convinsă că fiica ei nu va renunţa. Mămica s-a confruntat cu reacţii de tot felul - sute de oameni au făcut comentarii online în care spuneau că regulile şcolii sunt potrivite.  

Angela, voluntară pentru organizațiile de caritate pentru salvarea câinilor, a spus: "Am intrat să o iau și era foarte supărată, deoarece cineva a stat la baie până când le-a dat jos. Va continua să meargă la școală purtând genele. Nu a mai fost niciodată izolată pentru nimic și nu a avut niciodată o oră de detenție. Nu văd cum afectează purtarea genelor false activitatea ei școlară.''

Articolul continuă după reclamă

Marea majoritate a internauţilor consideră că fata trebuie să renunţe la genele false

Pe acelaşi subiect

''Uniformele școlare nu diferă de uniformele companiei și politicile sunt acolo pentru un motiv!''

''Când eram mai tânără, nu aveam voie să port fardul albastru și rimelul care era la modă și trebuia să-l dau jos când ajungeam la școală!''

"Dacă nu puteți respecta politicile școlare, atunci nu există speranță că veți obține un loc de muncă cu politici stricte şi uniforme în viitor!"

Angela a afirmat că, cu excepția cazului în care regulile școlii sunt reformulate în mod special pentru a interzice purtarea genelor - Chelsea va continua să le poarte. Mămica mai are alți doi copii la aceeași școală și un fiu care a terminat ​​anul trecut. Angela este acum îngrijorată de faptul că Chelsea ar putea fi împiedicată să plece într-o excursie drept pedeapsă pentru că nu a dorit să se conformeze, potrivit Daily Mail

''Școala adoptă o abordare empatică a nevoilor individuale ale elevilor, așa cum este vorba în acest caz. Oferim stabilitate și coerență studenților și familiilor noastre într-un moment de instabilitate cauzată de Covid. Majoritatea corpului nostru de părinţi ne susține, făcându-ne o școală extrem de populară", a ţinut să specifice un reprezentant al unităţii de învăţământ. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Mapamond » Adolescentă în lacrimi după ce a fost pusă la punct şi ''izolată'' pentru că purta gene false la şcoală, în UK: ''Era foarte supărată''