Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Pedepse drastice pentru şoferi în noul Cod Rutier. Cui i se poate confisca maşina sau când se suspendă permisul 10 ani

Cresc amenzile rutiere cu 15%. După 6 ani în care a fost plafonal la 145 de lei, puncul de amendă va ajunge la 165. Propunerea este a ministerului de Interne care vrea pedepse mai dure pentru şoferii certaţi cu legea. Şi cum ulciorul nu merge de multe ori la apă, cine se abonează la amenzi va rămâne pieton ani buni. Iar ca să îşi recupereze permisul, va trebui să sufle în fiolă şi să treacă proba cu drug test-ul.

de Cristina Filip

la 27.09.2023 , 19:50

Astfel de şoferi vor plăti mai scump de fiecare dată când sunt prinşi pe picior greşit. 3.300 de lei va fi amenda pentru viteză cu 50 km/h peste limita legală, 1.320 pentru neacordare de prioritate şi 825 pentru depăşire neregulamentară. Iar pentru abaterile grave nu vor mai scăpa cu avertisment. 

Bogdan Despescu, secretar de stat MAI: "Spre exemplu. Astăzi la o constatare din punct de vedere al conducătorului auto sub influenţa alcoolului, se poate aplica avertisment şi măsura complementară de suspendare a dreptului de conducere." 

Cristina Filip, reporter Observator: "Pentru infracţiunile la regimul ruier cu sunt conducerea fără permis şi fuga de la locului accidentului, judecătorul va dispune obligatoriu suspendarea permisului între 3 şi 5 ani iar dacă în cursa nebună şoferul provoacă un accident rutier mortal, ar putea rămâne pieon până la 10 ani de zile."

Vezi și

Proiectul minsiterului prevede şi: "Extinderea obligativităţii testării antidrog, respectiv alcool, în trafic, de către poliţist", după cum explică Bogdan Despescu, secretar de stat MAI.

Pe acelaşi subiect

Cristina Filip, reporter Observator: "Şoferii vor fi testaţi obligatoriu dacă în maşinile lor vor fi  găsite droguri sau sticle cu alcool, dacă au istoric de consum de substanţe interzise la volan,  ori pentru reînoirea sau recuperarea permisului suspendat."

Tragedia de la 2 Mai schimbă legislaţia

Înaintea accidentului mortal din 2 Mai, Vlad Pascu nu a fost testat pentru consum de droguri, deşi poliţiştii găsiseră substanţe interzise în maşina sa. Mai mult...

Bogdan Despescu, secretar de stat MAI: "Va face obiectul confiscării de autovehicule situaţia în care, în mod repetat, şoferul este depistat sub influenţa alcoolului şi drogurilor sau în situaţia în care şoferul aflat sub influenţa alcoolului sau substanţelor psihoactive provoacă un accident rutier soldat cu decesul unei persoane."

Cătălin Codescu, preşedintele Asociaţiei Victimelor Rutiere: "Este o măsură foarte eficientă care funcţionează în ţările din vestul europei foarte bine şi pentru abateri mai puţin grave cum e excesul de viteză peste 50 la oră."

Experţii în legislaţie propun şi înăsprirea regulilor privind punctele de penalizare. 

Cătălin Codescu: "Nu ar trebui să avem acestă situaţie foarte relaxantă, toate punctele se şterg după 6 luni. În Germania există un sistem foarte eficient cu 4 puncte nu 15, primul se şterge după 6 luni, al doilea dacă primul este activ după 1 an, al treilea după 2 ani şi al patrulea după 4 ani." 

În fiecare zi au loc, în medie, 76 de accidente rutiere cu victime. Numărul morţilor pe şoselele din România este peste dublul mediei europene. 

Cristina Filip Like

Cred că profesia asta m-a ales pe mine înainte să o aleg eu pe ea. Nu întâmplător.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Justiţie » Pedepse drastice pentru şoferi în noul Cod Rutier. Cui i se poate confisca maşina sau când se suspendă permisul 10 ani