Parchetul General cere pedepse mai mari şi modificări legislative pentru promovarea personalităţilor extremiste
Procurorul general Alex Florenţa solicită modificarea legislaţiei penale şi pedepse mai aspre pentru cei care instigă la acte de violenţă, la ură sau discriminare în mediul online, dar şi pentru promovarea cultului persoanelor care au făcut parte din conducerea unei organizaţii fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe.
"În contextul actual în care se constată o recrudescenţă în spaţiul public a unor manifestări caracterizate prin discurs instigator la violenţă, ură sau discriminare, doresc să fac următoarele precizări: Parchetul General urmăreşte cu maximă atenţie modul de manifestare a fenomenelor care intră în competenţa sa şi face toate demersurile necesare pentru tragerea la răspundere penală a tuturor celor care se fac vinovaţi de săvârşirea unor infracţiuni", declară Alex Florenţa, într-un comunicat de presă.
Constatările Parchetului General
El spune că Parchetul General monitorizează semestrial situaţia dosarelor având ca obiect infracţiuni prevăzute de OUG nr. 31/2002, precum şi a infracţiunilor prin care se instigă la acte de violenţă, la ură sau discriminare, ocazie cu care s-au constatat mai multe aspecte:
Numărul scăzut de sesizări vizând comiterea acestor infracţiuni, care să provină de la organele de poliţie, alte instituţii cu atribuţii în combaterea discriminării sau persoane fizice ori juridice. Astfel, în intervalul 2018 - 2022 la nivelul întregului Minister Public s-a înregistrat o medie de 21 de astfel de sesizări pe an.
- "Noi nu încălcăm cu absolut nimic legea. Nu îmi iau nici avocat". Şerban Şuru, autoproclamatul șef al...
- AEP, sesizare la Poliţie şi Parchet în cazul lui Călin Georgescu şi al altor candidaţi din cauza afişelor...
- Percheziţii la locuinţa Sorinei Pintea, fostul ministru al Sănătăţii. Vizat a fost soţul acesteia pentru o...
- Nati Meir a fost adus în ţară, după ce a fost prins în Grecia. Fostul parlamentar și candidat la preşedinţie...
- Judecătorii au decis schimbarea încadrării juridice în dosarul 2 Mai. Pedeapsa lui Vlad Pascu ar putea creşte cu...
Urmare a constatării acestor aspecte, au fost luate măsuri în vederea dinamizării activităţii pe linia combaterii acestui fenomen, în cursul anului 2024 fiind demarate mai multe acţiuni având ca obiect infracţiuni prevăzute de OUG nr. 31/2002, atât la nivelul Parchetului General, cât şi la nivel naţional, arată sursa citată de Agerpres.
Ca regulă generală, Parchetul General nu are însă o competenţă proprie în investigarea acestor infracţiuni, care sunt date în competenţa de soluţionare a parchetelor de pe lângă judecătorii.
În situaţia particulară în care autori ai acestor infracţiuni au fost persoane cu o calitate specială, dintre cele care să atragă competenţa Parchetului General, procurorii s-au sesizat din oficiu şi au demarat anchete, conform propriilor atribuţii. Astfel, doar în cursul anului 2024 au fost constituite mai multe dosare penale în care se efectuează cercetări faţă de persoane având calitatea de parlamentar sau europarlamentar.
Se constată că există în continuare zone din ţară în care unităţile de parchet nu au primit în cursul acestui an nicio sesizare sau maxim una în baza OUG 31/2002, care să provină de la o autoritate sau instituţie cu atribuţii în monitorizarea şi combaterea comportamentelor incitatoare la ură sau discriminare, ca exemplu în zona de competenţă a PCA Bacău, Constanţa, Galaţi, Iaşi, Oradea sau Suceava, menţionează comunicatul citat.
Propune modificarea legislaţiei
În acest context, procurorul general propune modificarea legislaţiei penale şi mărirea limitelor de pedeapsă pentru cei care incită la violenţă sau promovează cultul unor persoane care au făcut parte din mişcarea legionară.
"În lumina evenimentelor recente şi a manifestării tot mai exacerbate în mediul online a unor comportamente ilegale, constând în îndemnarea publicului la săvârşirea de infracţiuni sau incitarea la violenţă şi discriminare împotriva unor persoane, se constată necesitatea urgentă de adaptare a legislaţiei existente, pentru a corespunde realităţilor faptice şi noilor forme de manifestare a acestor infracţiuni. Din această perspectivă, Parchetul General a solicitat crearea unui grup de lucru, din care să facă parte reprezentanţi ai instituţiilor din sistemul judiciar şi MAI, cu scopul de a promova cât mai rapid mai multe modificări legislative, care să ofere organelor de urmărire penală instrumente actualizate şi apte de a combate eficient fenomenul. Cu concursul direct al Ministerului Justiţiei, o primă întâlnire a acestui grup de lucru a avut loc în data de 18 decembrie", menţionează Alex Florenţa.
În cadrul acestui demers, Parchetul General a formulat mai multe propuneri de modificare a legislaţiei incidente:
O primă problemă identificată o reprezintă faptul că anumite prevederi legale sunt de strictă interpretare şi limitează drastic situaţiile pentru care poate interveni tragerea la răspundere penală a celor care se fac vinovaţi de săvârşirea acestor infracţiuni.
"Cu titlu de exemplu, OUG nr. 31/2002 incriminează fapta persoanei care promovează, în public, cultul persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid, contra umanităţii şi de crime de război. Din această perspectivă, infracţiunea menţionată are ca premisă existenţa unei hotărâri de condamnare prin care să se fi stabilit anterior vinovăţia persoanelor al căror cult este în prezent promovat. Or, aceste condiţii prevăzute de norma de incriminare limitează semnificativ sfera persoanelor a căror apologie în discursul public poate întruni elementele constitutive ale unei infracţiuni, de cele mai multe ori simplele referinţe generale la personaje istorice care nu au suferit astfel de condamnări penale neîntrunind condiţiile prevăzute de textul incriminator", precizează procurorul general.
De aceea, Parchetul General propune amendarea textului de lege, prin incriminarea faptei de a promova, în public, cultul persoanelor care au făcut parte din conducerea unei organizaţii fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, independent de existenţa unei hotărâri de condamnare faţă de acea persoană, modificare care ar fi aptă să acopere toate situaţiile de acest tip constatate în mediul public.
De asemenea, conduite publice nocive, cu un conţinut vădit jignitor sau defăimător, ori anumite acte de ameninţare implicită, nu îmbracă în prezent forma ilicitului penal, neregăsindu-se între modalităţile alternative de săvârşirea ale unor infracţiuni precum ultrajul.
În acest caz, Parchetul General propune anumite modificări legislative care să permită tragerea la răspundere penală, inclusiv a acelor situaţii în care nu sunt proferate ameninţări exprese la adresa unei persoane, dar prin forma de manifestare, imaginile postate, recuzita folosită, ele reprezintă forme de ameninţare implicită, dar cu un puternic efect intimidant.
Prevederea unor limite de pedeapsă reduse pentru aceste infracţiuni nu permite utilizarea unor metode speciale de cercetare, aspect apt să afecteze negativ demersul investigativ în astfel de cauze, şi nici luarea unor măsuri preventive mai severe, în funcţie de gravitatea faptei.
Ca exemplu, infracţiunea de tulburare a ordinii şi liniştii publice este sancţionată cu o pedeapsă maximă de 2 ani sau amendă, iar infracţiuni ca instigarea publică sau incitarea la ură sau discriminare cu o pedeapsă maximă de 3 ani sau amendă. În mod similar, e cazul infracţiunilor prevăzute în OUG nr. 31/2002.
Parchetul General propune creşterea limitelor maxime de pedeapsă pentru aceste infracţiuni, demers care ar oferi organelor de urmărire penală posibilitatea utilizării unui spectru mai larg de metode de cercetare şi ar avea, în acelaşi timp, un efect descurajant mult mai pronunţat.
Se constată totodată o deficienţă majoră în faptul că anumite comportamente ilegale, cum este discursul instigator la ură, sunt sancţionate deopotrivă atât ca şi contravenţie, cât şi ca infracţiune.
"Problematica ce derivă din această situaţie o constituie riscul incidenţei principiului ne bis in idem, astfel cum este interpretat în jurisprudenţa CEDO, în sensul că, odată aplicată o sancţiune contravenţională, rămasă definitivă, aceasta are semnificaţia unei acuzaţii în materie penală, putând fi un impediment la punerea în mişcare a acţiunii penale şi dispunerea unei soluţii de condamnare pentru aceeaşi faptă ca şi infracţiune. Există astfel riscul ca, în majoritatea situaţiilor de acest tip, dispoziţiile penale să rămână fără aplicare, întrucât fapta care a determinat sancţiunea mai uşoară, respectiv contravenţia, a fost soluţionată anterior cauzei penale. Făptuitorul are interes să accelereze procedura administrativă şi să tergiverseze procedura penală. Or, scopul contravenţiei nu poate fi exonerarea de răspundere penală pentru săvârşirea unei infracţiuni", precizează Alex Florenţa.
Sancţionarea formelor de discriminare
În acest sens, Parchetul General a propus o serie de modificări ale Ordonanţei de Guvern nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea formelor de discriminare. Acestea vizează situaţia când persoana împuternicită să aplice sancţiunea contravenţională apreciază că fapta a fost săvârşită în astfel de condiţii încât constituie infracţiune, moment în care are obligaţia de a sesiza imediat organele de urmărire penală competente, fără a aplica sancţiunea contravenţională.
Prescripţia aplicării sancţiunii contravenţionale nu va curge pe tot timpul în care cauza s-a aflat în faţa de urmărire penală ori în faţa instanţei de judecată.
Nu în ultimul rând, încă din cursul lunii iulie a acestui an, la nivelul Parchetului General s-a constituit un grup de lucru pentru implementarea unei proceduri unitare de cooperare cu ANCOM, care să permită unităţilor de parchet transmiterea în timp real, printr-un canal de comunicare directă, a tuturor solicitărilor de eliminare a conţinutului ilegal din mediul online, precum şi identificarea tuturor categoriilor de conţinut ilegal care pot face obiectul unei astfel de măsuri, menţionează sursa citată.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰