Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Judecătorul Cristi Dănileţ a câştigat procesul cu CSM. Fusese exclus din magistratură pentru două filmuleţe pe TikTok. "Am fost suspendat degeaba"

Judecătorul Cristi Dănileţ a anunţat, luni, că a câştigat definitiv procesul în care contesta excluderea din magistratură pentru filmuleţe postate pe TikTok. Decizia instanţei este definitivă, dar judecătorul anunţă că mai are două procese pe rol. Înalta Curte a înlocuit măsura cu avertisment, iar în 16 decembrie intră în vigoare o nouă lege care prevede că fapte de acest fel nu vor mai fi sancţionate deloc.

de Redactia Observator

la 12.12.2022 , 19:06

Judecătorul Cristi Dănileţ a câştigat procesul cu CSM Judecătorul Cristi Dănileţ a câştigat procesul cu CSM - Facebook

”Am câştigat procesul cu CSM. Primul, din cele trei”, a anunţat, luni, pe Facebook, Cristi Dănileţ.  Acesta explică faptul că, în 13 decembrie 2021, era sancţionat de CSM ”la modul cel mai drastic: pentru două filmuleţe ce ţin de viaţă privată postate pe TikTok”.  

Înalta Curte a înlocuit măsura cu avertisment

”Am fost sancţionat cu EXCLUDEREA. Din cele 6 sancţiuni aplicabile unui magistrat, mi s-a dat cea mai aspră. Deşi soluţia nu era definitivă, am fost imediat suspendat din funcţie: adică mi s-au luat dosarele penale (astfel că judecata a fost reluată de la zero de alţi judecători), am fost oprit să mai merg la serviciu şi am fost lăsat fără niciun fel venituri (deşi am o mamă şi o fiică în întreţinere). Noroc cu bunii mei colegi care au făcut, lunar, chetă ca să mă pot descurca”, a spus Cristi Dănileţ, potrivit news.ro.  

Articolul continuă după reclamă

Potrivit acestuia, legea prevede că CSM trebuie să motiveze soluţia în mod obligatoriu în 20 de zile. ”Am primit motivarea după...6 luni. Am declarat recurs, a venit vacanţa de vară, apoi în toamnă a fost primul termen de judecată când mi-am angajat avocat, pe doamna Nicoleta Popescu, iar azi, 12 dec. 2022, s-a judecat definitiv recursul. Completul de 5 judecători al ICCJ a decis că sancţiunea dată de CSM este greşită şi a schimbat-o în AVERTISMENT, adică cea mai puţin severă din cele şase sancţiuni posibile”, a mai scris Cristi Dănileţ.  

Pe acelaşi subiect

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Din 16 decembrie se schimbă legea

Potrivit acestuia, în 16 dec. 2022 intră în vigoare o nouă lege privind statutul magistraţilor. ”Fapte de genul celei comise de mine şi pentru care am fost sancţionat, totuşi, NU VOR MAI FI ABATERI. Aşadar, am fost suspendat degeaba. Şi, totuşi, nu pot să mă întorc la locul de muncă, pentru că între timp CSM a mai dat două sancţiuni împotriva mea, tot cu excludere şi tot cu suspendare pe parcursul soluţionării recursului. Urmează recursurile şi acolo, după ce CSM mi-a comunicat cu mare întârziere motivarea soluţiilor”, a transmis judecătorul.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Justiţie » Judecătorul Cristi Dănileţ a câştigat procesul cu CSM. Fusese exclus din magistratură pentru două filmuleţe pe TikTok. "Am fost suspendat degeaba"