Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Elena Udrea face o ultimă încercare de a scăpa de condamnarea din dosarul Gala Bute, dar nu vrea să fie audiată de judecătorii români

Elena Udrea a transmis luni, prin intermediul avocaţilor săi, că nu vrea să fie audiată de judecătorii români, prin videoconferinţă din Bulgaria, în cadrul procesului în care încearcă printr-o cale extraordinară de atac să scape de condamnarea de 6 ani închisoare primită în dosarul "Gala Bute".

de Redactia Observator

la 16.05.2022 , 15:53

Elena Udrea face o ultimă încercare de a scăpa de condamnarea din dosarul Gala Bute, dar nu vrea să fie audiată de judecătorii români Elena Udrea face o ultimă încercare de a scăpa de condamnarea din dosarul Gala Bute, dar nu vrea să fie audiată de judecătorii români - Observator

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ar fi trebuit luni să ia în dezbatere recursul în casaţie introdus de Elena Udrea, ultima cale extraordinară de atac la care poate apela fostul ministru al Turismului pentru a obţine rejudecarea dosarului.

Trei avocaţi angajaţi de Udrea au explicat instanţei că fostul ministru a dat o declaraţie în Bulgaria şi nu mai doreşte să fie audiată prin videoconferinţă. Preşedintele completului de judecată a stabilit, însă, că Udrea trebuie citată în Bulgaria, astfel încât procesul a fost amânat, fiind stabilit termen pentru data de 23 mai.

Tot acum, fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box Rudel Obreja, care execută o condamnare de cinci ani primită în acelaşi dosar, a solicitat să-i fie suspendată pedeapsa şi să fie eliberat până la judecarea pe fond a recursului în casaţie. Magistraţii au respins cererea.

Articolul continuă după reclamă

“Respinge cererea formulată de recurentul condamnat Obreja Rudel privind suspendarea executării deciziei penale nr. 93 din data de 5 iunie 2019, pronunţate de Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. 2303/1/2017”, a transmis, luni, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Pe acelaşi subiect

Ce pedepse au primit Elena Udrea şi Rudel Obreja în dosarul Gala Bute

La începutul lunii aprilie, Elena Udrea a fugit din România, înainte ca Instanţa supremă să confirme condamnarea de 6 ani închisoare primită în dosarul Gala Bute. A fost prinsă în Bulgaria, procedurile de extrădare fiind în derulare.

În martie 2017, instanţa supremă a condamnat-o pe fostul ministru al Dezvoltării Regionale Elena Udrea la şase ani de închisoare cu executare pentru luare de mită şi abuz în serviciu în dosarul Gala Bute, fiind achitată pentru tentativa de folosire de declaraţii false sau incomplete. Rudel Obreja a fost condamnat la cinci ani de închisoare cu executare, Gheorghe Nastasia a primit o pedeapsă de patru ani de închisoare, iar Ana Maria Topoliceanu a fost condamnată la trei ani de închisoare cu suspendare, în timp ce fostul mnistru al Economiei Ion Ariton a fost achitat. 

Fostul consilier al Elenei Udrea Ştefan Lungu a primit o pedeapsă de un an şi şase luni de închisoare cu suspendare. Fostul asistent personal al Elenei Udrea, Tudor Breazu, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare, pentru complicitate la luare de mită. 

Procurorii au arătat în rechizitoriu că, în 24 iunie 2011, a fost încheiat un contract de servicii, atribuit prin negocierea fără publicarea unui anunţ de participare, între Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT) şi SC Europlus Computers SRL, firma lui Rudel Obreja, având ca obiect prestarea serviciilor de promovare a României în cadrul evenimentelor desfăşurate cu ocazia organizării Galei Internaţionale de Box profesionist de către Federaţia Română de Box. În baza acestui contract, la 1 februarie 2012, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului a efectuat plata serviciilor de promovare în valoare de 8.116.800 lei.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Justiţie » Elena Udrea face o ultimă încercare de a scăpa de condamnarea din dosarul Gala Bute, dar nu vrea să fie audiată de judecătorii români