Video Ce înseamnă un plan financiar bun şi unde greşesc mulţi români. Iancu Guda: "Pun banii într-o singură găleată"
Specialistul economic al Observator, Iancu Guda, ne explică astăzi, în cadrul rubricii IQ Financiar, despre cum se face o planificare financiară în familie pe structura VOSA.
După 20 de ani de experiență în lumea financiară la nivel de top, vreau să vă spun în 5 minute cum se face o planificare financiară în familie pe structura VOSA: vis, obiectiv, strategie, acțiune, și cum se fac aceste calcule ca să ajungem la concluzia: planul financiar al familiei este echilibrat? Este bun? Cum se răspunde la această întrebare?
Ce înseamnă VOSA?
Vis, obiectiv, strategie, acțiune. Vis, vreau să am libertate pentru copiii pentru studii la majorat. Obiectiv, vreau să ajung la suma de 100.000 lei, să zicem la 18 ani. Strategie, economisesc în fiecare lună și investesc cu instrumentul potrivit ca să îmi ajungă la acest obiectiv. Vă garantez că în săptămânile ce urmează o să vă explic strategii de investiții, știi cum să livrezi și să atingi acest obiectiv. Iar A vine de la acțiune. Just do it, adică fă-o. Dacă ai visul, îți dă motivație, obiectivul îți dă claritate, strategia, știi cum să faci, acțiunea devine foarte, foarte simplă.
Unde greşesc mulţi români
- Cum poţi economisi 12.000 de euro dacă faci un credit ipotecar de 50.000 de euro pe 30 de ani
- Cum e mai bine să rambursezi un credit ipotecar: rate egale sau descrescătoare?
- Ponturi pentru antreprenorii aflaţi la început de drum. Ce faci când porneşti de la zero într-o afacere
- Cum să salvezi zeci de mii de euro când faci un credit ipotecar pe 30 de ani
- Cum să rambursezi anticipat un credit ipotecar. Varianta prin care ștergi ani din perioada împrumutului
În loc să aibă VOSA diferite – copil, bătrânețe, pensie privată, creștere, confort, o mașină mai bună – deci găleți diferite cu strategii diferite de investiții cu banii puși separat, știi ce face majoritatea? Majoritatea pune banii într-o singură găleată, nu la propriu, ci într-un singur instrument. Fie într-un apartament, fie într-un depozit, fie la saltea. Și atunci investește la fel, deși în viață sunt obiective diferite care necesită strategii diferite de investiții.
Gândiți-vă când faci o mobilă. Tai lemnul cu fierăstrăul, dai o gaură cu bormașina, vrei să șlefuiești? Vii cu un șmirghel. Vrei să bați un cui? Vii cu un ciocan. Vedeți? În funcție de ce faci, ce vrei, alegi instrumente diferite. Așa și la investiții. Trebuie să aleg strategii diferite pentru fiecare obiectiv în parte. De aceea vă spun, dragii mei, este foarte important, pentru că în România, din păcate, 77% din bani se pun în găleata imobiliare, 12% în depozite bancare, 8% în mașini. Dacă le aduni, 97% din banii românilor sunt blocați doar în 3 găleți. Și asta nu este bine, pentru că nu avem diversificare. Nu știm cum să punem banii în mișcare şi atunci nici economia nu prosperă, nici noi nu prosperăm. Dar nu e problemă. Urmăriți IQ Financiar în fiecare zi. Vă garantesc că o să învățăm împreună cum să punem banii să lucreze pentru noi cu investiții diversificate. Acesta este cuvântul: diversificare și potrivite pentru fiecare obiectiv în parte.
Oamenii nu știu ce îi face fericiţi
Dragii mei, dacă ai aceste obiective foarte clare, separate și economisești separat pentru fiecare în parte și este suficient pentru fiecare în parte, nu cazi în păcatul lăcomiei. Cu banii, multă lume știți unde greșește? Oamenii nu știu când să se oprească, când este suficient. De ce? Pentru că de fapt nu știu ce vor concret, ce îi face fericiți.
Uită-te în oglindă împreună cu partenerul, cu familia, vezi ce te face fericit, cristalizează un GPS financiar, stabilește obiective foarte clare și dacă economisești suficient, bucură-te de viață, că e scurtă. Nu alerga să faci mai mult, mai mult, mai mult, mai mult, ca să ce? Dacă tu ești fericit la nivelul ăsta, de ce să fugi continuu după bani fără oprire?
Ce înseamnă un plan financiar bun?
Dacă tu vrei să obții niște obiective, 1, 2, 3, 4, 5, a căror sumă financiară este, să spunem, 100.000 de lei, ar fi bine ca jumătate din 100.000 să vină din banii tăi, bani pe bani, efort, adică economii, cealaltă jumătate să vină din câștig, din banii câștigați de banii tăi.
Asta înseamnă un plan financiar echilibrat. V-am promis că vă răspund la această întrebare, ăsta e răspunsul. Ceea ce vrei să construiești tu în viață, jumătate să contribui tu, jumătate să contribuie dobânda, randamentul. Iar pentru asta trebuie să gândești pe termen lung, să dai timp banilor să crească, să se dubleze. Poți să dublezi banii la fiecare zece ani.
Țineți aproape, vă promit, vă învăț eu. De 20 de ani asta fac. Eu cu presa și cu televiziunile de câțiva ani sunt prezent, dar eu de 20 de ani lucrez în multinaționale la nivel de top. Vă promit că o să vă învăț cum se fac toate aceste investiții.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰