Video Analist: Electoratul suveranist s-ar putea să ajungă la concluzia că Victor Ponta este mai degrabă un oportunist
Nu trece zi fără un scandal politic. De data aceasta, Victor Ponta s-a autodetonat. Într-un podcast a mărturisit, nonşalant, că în 2014, fără să ştie nimeni, a dat ordin ca satele din România să fie inundate, pentru a salva Belgradul. Sau o suburbie a acestuia. Se mândreşte cu faptul că nimeni nu a ştiut nimic, că nici noi, presa, nu am aflat până acum, iar în urma acestui eveniment a şi primit cetăţenia sârbă. E şi singurul câştigător al acestui eveniment, pentru că românii, oamenii, nu au primit nici măcar acele clasice mulţumiri pe care, în general, un vecin care depăşeşte o situaţie de criză le aduce ţării care l-a ajutat, nu-i aşa? Românii nu au ştiut niciodată că au ajutat Serbia, bunăoară, şi au primit despăgubiri, mai spune Victor Ponta, pentru pagubele pe care le-au suferit. Noi am analizat întreaga situaţie alături de Costin Ciobanu, analist politic.
Acum, foarte interesant. Victor Ponta încearcă să se disculpe şi spune aşa - "au fost inundate unu, două hectare de pământ, de teren agricol. Nimeni nu şi-a pierdut viaţa". Dacă ne uităm, însă, pe documentele descoperite între timp, pe măsură ce această revelaţie a ajuns în spaţiul public, 10.000 de hectare, arată un document publicat de G4media, ar fi fost inundate la momentul respectiv, în 2014.
Nu doar că Victor Ponta, pe persoană fizică, a obţinut beneficiu, după acest moment, respectiv cetăţenia sârbă, ci a fost şi consilierul lui Aleksandar Vucic, ulterior, consilier onorific, o mărturisire pe care, de asemenea, acesta o făcea singur.
Şi mai interesant e că Victor Ponta a mai făcut dezvăluirea aceasta în urmă cu câţiva ani, dar atunci nu era candidat la preşedinţie. Apăruse la un podcast, de asemenea, cu audienţă minoră, minusculă, şi nimeni nu-i urmărea cu atenţie declaraţiile şi apariţiile publice, nefiind prezidenţiabil.
Victor Ponta încearcă să se disculpe acum şi prin faptul că încearcă să spună că a salvat oamenii ca un bun creştin, că aşa ar trebui să facem. Rămâne însă chestiunea secretului. De ce a păstrat asta secret? De ce românii nu au ştiut? Şi dacă, până la urmă, într-adevăr s-a întâmplat aşa? Pentru că avem şi un punct de vedere al Hidroelectrica, între timp. Hidroelectrica transmite că există comisii, comisii tehnice, de experţi, care decid când şi cum se face eliberarea de apă în situaţii de criză. Şi că la momentul respectiv nu a fost nevoie de nicio intervenţie pe deasupra acestei comisii de experţi.
- Ciolacu, atac la Ponta: "Nu poți să-mi spui că ești suveranist, dar ești singurul cu dublă cetățenie"
- Victor Ponta, întrebat dacă o va grația pe Elena Udrea în cazul în care va fi președinte: "S-au spălat toţi...
- Crin Antonescu: Ponta e un trădător de rând, nu se va clasa nici măcar în primii trei candidați
- Victor Ponta ştie cu cine va disputa finala prezidenţială şi anunţă colaborări cu AUR şi POT dacă devine...
- Liviu Dragnea spune că Ponta e mitoman și că cetățenia sârbă era "planul lui de rezervă": "E bolnav şi ştiu...
Noi am analizat întreaga situaţie alături de Costin Ciobanu analist politic. Iată câteva dintre cele mai interesante declaraţii oferite de acesta:
- Cum va influenţa momentul acesta de harakiri cursa prezidenţială?
- E clar că discuţiile despre inundaţii în an prezidenţial nu îi sunt foarte favorabile lui Victor Ponta. Pentru că discutam cu toţii, săptămâna trecută, despre posibilitatea ca Victor Ponta să ajungă în turul al doilea. Sondaje, deci nu doar unul singur, îl dădeau, totuşi, într-o poziţie bună pentru turul al doilea. Acum, printr-o singură mişcare, printr-o greşeală neforţată, pare că îşi pune în pericol această posibilitate. Şi cred că sunt două dimensiuni care trebuie luate în calcul în această analiză.
Deşi, înainte de a vorbi despre aceasta, trebuie să spunem că nici măcar faptele nu sunt stabilite. Noi nu ştim exact ce s-a întâmplat acolo, care sunt deciziile care s-au luat la nivel de Guvern, care sunt locurile care au fost inundate, care sunt despăgubirile care s-au plătit sau nu. Însă, haideţi să trecem la dimensiunea politică. Victor Ponta candidează, într-adevăr, de pe o platformă suveranistă - Romania First, România pe primul loc. Practic, prin această declaraţie şi-a aruncat în aer narativul central de campanie. Tu vii şi spui, te poziţionezi într-o anumită măsură, dar prin gesturile tale, acţiunile tale, arăţi că, mai degrabă, nu eşti adeptul unei astfel de poziţionări. Deci electoratul suveranist, cel pe care Victor Ponta îl curtează, se gândeşte cât de suveranist este, de fapt, Victor Ponta, prin astfel de poziţionări.
Dar mai este o dimensiune a acestui gest politic. Cam jumătate din sprijinul pentru Victor Ponta vine din rândul electoratului social-democrat. Ori ce s-a întâmplat astăzi? Am văzut un schimb destul de contondent între Victor Ponta şi liderii social-democraţi. Am văzut, pe rând, lideri social-democraţi care i-au cerut retragerea lui Victor Ponta. Că a fost vorba despre premierul Ciolacu, l-am văzut şi pe vicepremierul Grindeanu, am văzut alte poziţionări din partea unor lideri din sud, gen Lia Olguţa Vasilescu. Şi Victor Ponta a ieşit şi a spus un lucru foarte clar. A spus că premierul Ciolacu trebuie să se retragă, pentru că altfel îl va demite el imediat, atunci când va ajunge la Cotroceni.
Românii trebuie să ştie că, totuşi, preşedintele nu poate să demită direct un premier, însă acesta este un semnal destul de puternic pentru electoratul social-democrat şi pentru liderii social-democraţi, pentru că se leagă rezultatul alegerilor prezidenţiale de continuitatea guvernării. Social-democraţii l-au tratat, până acum, cu mănuşi pe Victor Ponta şi s-a vorbit foarte mult despre felul în care social-democraţii ar juca, de fapt, la două capete. Dacă iese Crin Antonescu, bine, dacă iese Victor Ponta n-ar fi chiar o mare problemă.
Acum, însă, lucrurile se radicalizează din această perspectivă. Social-democraţilor nu le place atunci când guvernarea lor este pusă sub semnul întrebării, atunci când liderii lor sunt atacaţi. S-ar putea ca acest lucru să-i cauzeze şi în ceea ce priveşte suportul liderilor social-democraţi, care se simt motivaţi direct să lucreze împotriva lui Victor Ponta în această campanie şi, eventual, să-şi mobilizeze mai tare votanţii, deşi trebuie spus că faptul că se mobilizează liderii social-democraţi nu înseamnă automat că şi votanţii social-democraţi vor urmări acest lucru. Dar pare că, într-adevăr, Victor Ponta are două baze de susţinere şi, printr-o singură declaraţie, şi le-a şubrezit pe amândouă.
- Şi atunci pe cine ajută, dintre contracandidaţii săi, o cădere a lui Victor Ponta? Mergând şi pe ideea aceasta, pe care o susţineţi dumneavoastră, că pierde din electoratul PSD.
- În mod cert, acest lucru ar putea să-l ajute pe domnul Crin Antonescu, care tot timpul a fost în această dilemă - în ce măsură reuşeşte să atragă electoratul social-democrat? Se ştie. Pentru prima dată, social-democraţii nu au un candidat direct şi toată lumea spunea că social-democraţii îl vor prefera pe Victor Ponta, pentru că este fost preşedinte al partidului. Aceasta este una din potenţialele zone de transfer. Mai este şi această zonă suveranistă, în care îl avem pe Victor Ponta poziţionat, dar îl avem şi pe George Simion, care este extrem de tăcut în această perioadă.
În această zonă, suveranistă, încă aşteptăm şi poziţionarea lui Călin Georgescu, care încă nu şi-a anunţat susţinerea pentru vreunul dintre candidaţi. Însă acest electorat suveranist s-ar putea să ajungă la concluzia despre care discutam mai devreme, că Victor Ponta este, mai degrabă, un oportunist, decât un adevărat suveranist. Tot ce s-a întâmplat îl vulnerabilizează, într-un fel, pe Victor Ponta, dar este şi interesant, totuşi, că am avut două şocuri electorale în două zile. Miercuri discutam cu toţii despre ce se întâmplă cu Elena Lasconi, era un eveniment fără precedent ca USR, un partid, să-şi retragă sprijinul pentru candidat. Acum, tot acest episod de miercuri pare mult prea îndepărtat, pentru că avem un nou şoc electoral.
- O să vreau să ajungem şi la capitolul USR imediat, dar nu înainte de a epuiza subiectul Victor Ponta. Aş vrea să citez mai exact din ceea ce spunea Liviu Dragnea despre Victor Ponta, iată, pentru că nucleul dur Dragnea este şi nuclul suveranist actualmente. Şi atunci, Liviu Dragnea spune aşa - "Ponta este un mitoman. Suferă de mitomanie. El denaturează adevărul în avantajul lui. A plecat de la faptul că el a vrut să ascundă motivul real al faptului că el are şi cetăţenie sârbă. Şi-a luat cetăţenia sârbă, iar dacă ieşea prost cu dosarele, voia să meargă în Serbia, la fel ca prietenul lui, Sebastian Ghiţă. Mi s-a spus că apele sunt în creştere în 2014, mi-a dat detalii tehnice, e cert că mi s-a spus că debitul de la Porţile de Fier e de natură să ne îngrijoreze, iar dacă va veni viitura, vor fi afectate satele dunărene, dar oamenii au fost acolo profesionişti. Oamenii, autorităţile, au avut un plan şi au avut timp să poată să spargă nişte baraje mai mici şi nişte podeţe. Acestea existau acolo de zeci de ani, ca în toate ţările pe unde trec fluviile, şi au rolul de a prelua din impactul unei eventuale viituri". Mă rog, importantă este prima parte, cu mitomania lui Victor Ponta şi, practic, acest tertip de a-şi justifica cetăţenia, ca în cazul în care lucrurile merg prost cu dosarele penale, să poată să fugă în Serbia. Această delimitare absolută de Victor Ponta la cine pontează? La domnul Simion?
- E greu de spus, pentru că ştim cu toţii care au fost tensiunile între Liviu Dragnea şi Victor Ponta. Am văzut o altă poziţionare din partea fostului ministru al Apelor, doamna Pană, care, la fel, nu părea să-i valideze tezele domnului Ponta. Deci e neclar ce s-a întâmplat acolo. Cert este că probabil Victor Ponta a văzut acest potenţial de a fi atacat pe tema cetăţeniei pe care a dobândit-o în Serbia. Pentru că ne aducem aminte, cred că pe 15 martie, în momentul în care domnia sa şi-a depus candidatura, a spus că va face demersurile pentru a renunţa la această cetăţenie. El cred că a intuit natural, ca orice om politic, că acest subiect poate fi exploatat în campania electorală. Felul în care practic dezvoltarea acestui subiect ţine, până la urmă, doar de declaraţia domnului Ponta. Nu cred că a fost adus în discuţie acest subiect până acum.
- Spuneam şi eu, în introducerea mea, că, până la urmă, se mai întâmplă, uneori, să existe acorduri între vecini, acorduri între state, într-o situaţie de criză. Se evaluează riscul şi decidem care este riscul cel mai mic sau ce poate salva vieţi omeneşti. Dacă chiar ar fi existat situaţia aceasta, cum ar fi trebuit, în calitate de premier, să gestioneze comunicarea, Victor Ponta, la momentul respectiv?
- Deci toată lumea s-a concentrat pe această dimensiune suveranistă a faptului că în orice situaţie trebuie să pui pe primul loc românii. Şi acest lucru a fost atacat pentru că Victor Ponta s-a poziţionat în acest lucru. Însă, aşa cum bine sesizaţi şi dumneavoastră, este vorba despre un alt aspect al tratării acestui subiect. Este vorba despre transparenţa luării unei decizii totuşi importante. Victor Ponta, în acel podcast, s-a lăudat că s-a mişcat foarte repede, că presa nu a aflat, că probabil nici românii nu ştiu ce s-a întâmplat acolo. Acest lucru practic impactează felul în care personalitatea, imaginea domniei sale operează la nivel de mental public.
Aţi văzut, deja, că s-a încercat portretizarea sa de către domnul Antonescu, ca fiind trădător, ca fiind o persoană care nu este de încredere, care se fereşte să spună lucrurile, apropo de toate discuţiile din această zi. Cred că aceasta este principala problemă, nu faptul că s-a luat o anumită decizie, că s-a ajuns la un compromis, la o înţelegere cu partea sârbă, ci faptul că acest lucru s-a făcut în tăcere, fără explicarea motivelor, fără informarea publică. Ori, pentru felul în care ar trebui să se comporte un preşedinte al României, comunicarea publică este un aspect esenţial. Am văzut acest lucru şi în raport cu ultimii 10 ani de mandat. Acest lucru cred că îl vulnerabilizează suplimentar pe Victor Ponta, această atitudine extrem de şovăielnică şi lipsită de transparenţă.
- Vine Donald Trump Jr. în România. Speculaţiile în spaţiul public au fost că îşi va acorda susţinerea, într-un fel sau altul, mai mult sau mai puţin voalat, pentru Victor Ponta, fix înainte de alegeri. Cei doi s-au şi pozat împreună, tot în Serbia, ce coincidenţă. Mai poate o astfel de susţinere, din partea unui apropiat al lui Donald Trump, să îi ridice, după un astfel de moment, voturile lui Victor Ponta?
- E o întrebare empirică. Este greu de răspuns la acest lucru. Ne aducem aminte că şi premierul Ciolacu, cu o săptămână înainte de alegeri, a avut două convorbiri cu Donald Trump, la telefon. Acest lucru nu pare să-l fi ajutat foarte tare. În acelaşi timp trebuie să ne uităm şi care este cota de încredere pentru Donald Trump. Era una extrem de ridicată acum câteva luni, dar vedem care sunt mişcările preşedintelui Trump la nivel internaţional. Toate aceste taxe vamale care au fost impuse, retrase, i-ar putea impacta şi un eventual endorsement. În acelaşi timp trebuie remarcat că nu este vorba de Donald Trump, ar fi vorba despre familia sa.
Vedeţi că sunt foarte multe scenarii, foarte multe posibilităţi. Mă aştept, totuşi, ca impactul unui astfel de moment să fie extrem de redus, mai ales că în ultima săptămână ne pregătim să avem dezbateri prezidenţiale. Cred că toată lumea se va uita la acele momente, iar alte artificii de imagine ale candidaţilor cred că vor trece în plan secund. Nu cred că trebuie să ne aşteptăm foarte mult de la susţineri externe. Partea externă cred că, mai degrabă, poate cauza daune de imagine, aşa cum vedem şi în acest caz.
- Acum, referitor la scandalul USR, ce pierde şi ce câştigă USR? De ce a făcut gestul acesta, cu eliminarea, despărţirea de Elena Lasconi? Şi ce câştigă Nicuşor Dan?
- E foarte greu de răspuns de ce a făcut USR acest gest. Mai ales că sondajele de opinie, aşa cum sunt ele, ştim cu toţii că au fost probleme cu sondajele de opinie. Totuşi, în ultima lună cred că au arătat un lucru clar, că doamna Lasconi era, clar, în pierdere de tracţiune electorală, comparativ cu noiembrie 2024. Atunci, cineva care se uită la politică îşi poate pune întrebare - "de ce liderii USR nu au avut această discuţie cu Elena Lasconi la acel moment?". Pentru că nu poţi să fi candidat prezidenţial doar pentru că tu îţi doreşti. Trebuie să fi validat de partid, iar partidul, cum am văzut astăzi, poate să spună şi "nu".
Acel curaj pe care îl aducea în discuţie Elena Lasconi, miercuri, este totuşi o temă validă. Pare că USR nu a avut suficientă maturitate şi suficient curaj pentru a lua o decizie la momentul respectiv. În acelaşi timp ne putem întreba de ce se ia această decizie la momentul începerii campaniei electorale? Noi am mai văzut retrageri de candidaţi. Vă aduceţi aminte, în noiembrie 2024, domnul Ludovic Orban s-a retras în ultima săptămână, atunci când lucrurile erau extrem de clare. De ce eventual nu s-a aşteptat până la acel moment? Sunt întrebări legitime şi care, până la urmă, ştirbesc credibilitatea USR în acest moment, pentru că USR este principalul partid democratic de opoziţie şi faptul că USR pierde din credibilitate este totuşi o problemă pentru sistemul de partid în general din România.
Deci există o problemă de credibilitate pentru USR. Cine câştigă? Nicuşor Dan ar putea să câştige din această mutare? Din nou, sunt întrebări empirice. Pare mai degrabă că Nicuşor Dan a făcut un pas în spate în legătură cu această decizie. Elena Lasconi caută să se victimizeze. Toată lumea vorbeşte despre potenţialul transfer de voturi de la Elena Lasconi la Nicuşor Dan şi pune sub semnul întrebării acest transfer, având în vedere totuşi tensiunea care există între cei doi. Am văzut, totuşi, nişte atacuri destul de brutale din partea doamnei Elena Lasconi către domnul Nicuşor Dan. Dar care este problema structurală aici?
Noi avem, practic, România are în acest moment trei blocuri partizane, le-aş spune. Avem blocul suveranist, care este undeva la 35-40%, avem blocul partidelor de la guvernare, care este undeva la 40-45%, şi avem acest bloc din jurul USR. Există o limită clară a acestui bloc, care este undeva la 20% din electorat şi de aceea vedem toate aceste dezbateri despre retrageri de candidaţi. Faptul că atunci când ai doi candidaţi, în acest bloc, doi candidaţi bine profilaţi, atunci există o şansă foarte mare ca ei să-şi ia suficiente voturi încât niciunul să nu aibă şanse în finala prezidenţială. Practic, există o limită de creştere în jurul USR şi de aceea sunt aceste negocieri, pentru că, în mod firesc, negocierile strategice ar trebui să aibă loc între cele două tururi. La noi toate aceste negocieri par să se poarte ca în cazul alegerilor pentru primari, înaintea turului întâi.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰