Video Mărţişoare luate în ultima clipă. Magazinele şi-au schimbat programul de 1 Martie, ca să-i mulţumească şi pe clienţii întârziaţi
Azi, de 1 Martie, mărţişorul este simbolul care se oferă în special doamnelor şi domnişoarelor, pentru a marca începutul primăverii. Cei care nu au reuşit să găsească mărţişorul perfect mai devreme, aseară au luat cu asalt centrele comerciale sau florăriile din Capitală. Și au avut de unde alege, mai ales că multe magazine și-au prelungit programul de funcționare. Cei care au avut un buget generos au optat pentru buchete de flori extravagante sau chiar parfumuri cu esențe afodisiace.
- Premiera noului sezon Chefi la cuțite din 17 Noiembrie, Duminică 20:00, Luni, Marți și Miercuri 20:30 pe Antena 1 și AntenaPLAY
- Ce măsuri dure ar putea lua Guvernul, după ce Bruxelles a avertizat că economia nu arată bine, iar deficitul se adâncește dramatic
Primăvara începe cu un mărțișor. Iar alegerea lui a devenit din ce în ce mai grea, întrucât modelele și chiar reinterpretările clasicului șnur roșu cu alb sunt nenumărate.
Mărţişoare inedite de 1 Martie
- Client: Foarte bune preţurile, nu mă aşteptam, cu toate scumpirile astea.
- Reporter: Ce îţi place să primeşti de 1 martie?
- Client: Cadouri mici, simbolice, mărţişoare brăţări.
Căutate au fost şi mărţişoarele dulci. "Avem diverse arome, cu căpşuni, ciocolată. Zmeură, dude negre, sunt reţete turceşti, da. Vânzările au mers super bine, eu aşa zic, aşa am simţit", spune un comerciant.
- Cum arată cel mai vechi mărţişor din România. Bijuteriile din colecţia unui marinar din Constanţa
- Cu preţuri de la 10 lei în sus, până la "sume inestimabile", mărţişoarele în tendinţe din 2024 ies din...
- Afacerea cu care Anișoara și Carmen fac bani frumoși de 1 Martie. Au învățat meșteșugul de la bunicile lor
La mare căutare au fost și mărțișoarele parfumate, create din esențe speciale pentru o experiență olfactivă memorabilă. "În perioada aceasta este foarte căutat extractul de parfum afordisiac, este foarte seducător, cu iasomie, mandarina şi tuberoză. De asemenea, o variantă unisex şi intens, cu boabe de tonca, vanilie şi tabac", arată Diana Toporcea, manager magazin.
Şi produsele pentru ingrijirea pielii au fost la mare căutare. "Observăm o creştere în vânzări, observăm că oamenii celebrează luna femeii", adaugă Diana Toporcea, manager magazin.
"Şi florile sunt în topul preferinţelor atunci când vine vorba de cadouri. Pe una dintre cele mai mari aplicaţii de livrări la domiciliu, anul trecut, comenzile de flori au crescut cu 70% în primele 8 zile ale lunii martie. Cele mai căutate au fost lalelele, iar preţul mediu al unui buchet a fost de 230 de lei", transmite Eduard Marin, reporter Observator.
Nu doar online a fost cererea mare. Multe florării şi-au prelungit programul pănă seara târziu pentru cei care au fost prea ocupaţi până. "Am prelungit programul de lucru datorită volumului foarte mare de comenzi. Încercăm să-i sfătuim pe clienţi să profite de faptul că există florile de primăvara, şi aici ne referim la zambile, lalele, narcise, sunt flori care se regăsesc în această perioadă", spune Alexandru Dadoo, director creativ.
Mărţişorul, în toate formele sale, este simboluil lunii martie care vesteşte venirea primăverii. Este o expresie autentică a spiritului românesc și a conexiunii omului cu natura. Tradiţia mărţişorului este de şapte ani pe lista selectă a patrimoniului UNESCO.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰