Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Un mort şi doi răniţi grav, după ce două maşini s-au ciocnit în Rădăuţi. În urma impactului violent, unul dintre autoturisme, cu volan pe dreapta, s-a rupt în două

Accident înfiorător în Rădăuţi, judeţul Suceava. Două autoturisme s-au izbit, iar în urma impactului violent o persoană a murit, iar alte două au ajuns în stare gravă la spital, informează reporterul Obsevator Angela Bertea.

de Redactia Observator

la 12.04.2022 , 19:00

Forţa colioziunii a fost atât de puternică încât una dintre maşinile implicate, cu volan pe dreapta, s-a rupt pur şi simplu în două. Bucăţi din autoturism au fost împrăştiate sute de metri pe asfalt.

Persoanele aflate în vehiculul făcut praf au fost pur şi simplu aruncate din maşină. Imagini dramatice surprinse de martori imediat după impact ne-au fost trimise pe platforma Fii Observator.

Un mort şi doi răniţi grav, după un accident înfiorător

Vezi și

La faţa locului au intervenit pompieri militari cu modulul SMURD (autospecială pentru descarcerare și ambulanța SMURD B2) cu sprijinul a trei echipaje SAJ. În cel de-al doilea autoturism se afla o mamă cu copilul său. Au fost monitorizate din punct de vedere medical. Din fericire, nu prezintă traumatisme grave şi au refuzat transportul la spital.

Pe acelaşi subiect

Din primele informaţii, cei aflaţi în maşina ruptă erau prieteni, veneau dinspre oraș, și s-ar fi îndreptat spre liceu, unde şoferul voia să se întâlnească în pauză cu iubita sa. 

"În jurul orei 12:12, pe raza municipiului Rădăuţi s-a petrecut un grav accident rutier, soldat cu decesul unei persoane. Din primele verificări, efectuate de poliţişti, s-a constatat faptul că un bărbat în vârstă de 21 de ani din comuna Gălăneşti a condus autoturismul pe strada Putna din municipiu. La un moment dat a intrat în depăşirea unei coloane de vehicule, în încercarea de a evita coliziunea cu un autoturism care semnaliza schimbarea direcţiei de mers la stânga a pierdut controlul volanului şi s-a izbit de un stâlp de înaltă tensiune. În urma evenimentului rutier a rezultat decesul unui tânăr în vârstă de 18 ani, pasager în maşina condusă de bărbatul de 21 de ani, dar şi rănirea gravă a şoferului şi a altei persoane de 19 ani. În cauză poliţiştii au deschis un dosar penal sub aspectul săvârşirii uciderii din culpă şi vătămării corporale din culpă, urmând să se stabilească cu exactitate toate circumstanţele producerii evenimentului rutier", Ionuț Epureanu-pdc IPJ Suceava

Dacă aţi surprins imagini care pot deveni o ştire, ni le puteţi trimite prin formularul Fii Observator, pe WhatsApp la numărul 0722.699.800, pe pagina de Facebook Observator sau pe mail, la adresa [email protected].

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Fii Observator » Un mort şi doi răniţi grav, după ce două maşini s-au ciocnit în Rădăuţi. În urma impactului violent, unul dintre autoturisme, cu volan pe dreapta, s-a rupt în două