Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Drama unui elev din Sibiu. Un băiat de 14 ani este bătut şi umilit de către un coleg de clasă

Imagini de-a dreptul şocante au fost surprinse la o şcoală din Sibiu. Un copil de doar 14 ani trăiește sub teroare. Este bătut în mod repetat de colegul său sub privirile ironice și nepăsătoare ale celorlalți colegi.

de Mihaela Uretu

la 21.05.2021 , 12:05

  • Imagini şi informaţii trimise pe Fii Observator

Şcoala numărul 23 din Sibiu. În timpul pauzei dinaintea orei de limba română, elevii clasei a VIII-a se jucau în clasă. La un moment dat, unul dintre elevi a fost lovit cu o cutie în mână, motiv pentru care a început să îşi ia colegul la pumni şi palme. 

Incidentul a avut loc ieri dimineaţă. În imagini se vede cum băiatul este lovit de către colegul său cu un cablu. În tot acest timp nimeni nu intervine ca să oprească scandalul. Din contră, restul colegilor se amuză şi privesc întreaga scenă ca la spectacol. La un moment dat, agresorul în vârstă de 17 ani începe să îl lovească cu pumnii şi picioarele.  

Imaginile au fost postate pe grupul de Whatssap al elevilor la scurt timp după incident. Se pare că nu este prima oară când băiatul este bătut de către colegul său.

Vezi și

Potrivit specialiştilor, aproape în fiecare pauză, într-o școală din România are loc un incident legat de violență: indisciplină în timpul orelor, profesori agresați, elevi maltratați și umiliți atât de colegi cât și de profesori. Potrivit unui studiu realizat de Brandwatch anul trecut, România este pe primul loc în Europa în privinţa hărţuirii în şcoli.

Pe acelaşi subiect

Bullying-ul reprezintă un fenomen de hărţuire sau de tachinare cu scopul de a-l umili pe celălalt. Este o acţiune repetitivă care poate aduce victimei răni emoţionale şi scăderea încrederii în propria persoană, dar şi în oamenii de lângă el. 

Tot ieri, în prima zi de şcoală elevul unui liceu din Olteniţa era luat la palme în timpul orelor, chiar de către directoarea licelui. Colegii lui au filmat scenele revoltătoare.

- material realizat cu informaţii primite pe Fii Observator -

Dacă aţi surprins imagini care pot deveni o ştire, ni le puteţi trimite prin formularul Fii Observator, pe WhatsApp la numărul 0722.699.800, pe pagina de Facebook Observator sau pe mail, la adresa [email protected].

Mihaela Uretu Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Fii Observator » Drama unui elev din Sibiu. Un băiat de 14 ani este bătut şi umilit de către un coleg de clasă