Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Bianca, o fată de 15 ani din Focșani, a murit în brațele mamei după ce a primit 3 diagnostice în 4 zile: "Toată noaptea am stat lângă ea"

Tragedie cu semne de întrebare şi acuzaţii grave. O fată de 15 ani din Focşani a murit după ce medicii i-au pus trei diagnostice în patru zile. Familia e hotărâtă să depună plângere la poliţie şi la Colegiul Medicilor pentru a afla de ce a murit copilul lor şi, mai ales, dacă putea fi salvat. 

de Redactia Observator

la 03.11.2022 , 21:46

Daniela Medeteanu, mama tinerei: Copilul meu nu își mai revenea. Și poate că bunul Dumnezeu n-a vrut să mi-o lase așa. 

Bianca Mihaela avea doar 15 ani şi o viaţă înainte

Din senin, i s-a făcut rău la şcoală. A acuzat dureri îngrozitoare de cap şi stări de vomă. Şi-a sunat mama plângând să o ducă la doctor. Au ajuns împreună la spitalul Sf. Pantelimon din Focşani. Medicul de gardă i-ar fi pus diagnosticul de cefalee şi hipocalcemie, i-a dat o reţetă şi a trimis-o acasă. 

Vezi și

Daniela Medeteanu, mama tinerei: Are un început de viroză, exact așa s-a exprimat. Pentru prima vizită, cred că nu-i normal, pe ce baza pui un diagnostic? Măcar o analiză. 

Pe acelaşi subiect

Bălănici Nicuşor, unchiul fetei: Să trimiţi un pacient acasă, în loc să-l internezi, să-i faci nişte investigaţii, îl iei şi îl trimiţi acasă că se preface...  

Alina Cosma, Spitalul Judeţean Focşani: După ce a fost consultată de medicul de gardă diagnosticul a fost de cefalee şi hipocalcemie. Pentru că nu prezenta alte semne clinice care să ridice semne de întrebare, fata a plecat acasă cu reţetă de antialgice şi suplimente de calciu.

De la o zi la alta, tânăra din Focșani s-a simţit tot mai rău

Familia a chemat ambulanţa acasă. Medicul i-a administrat un calmant, iar după câteva ore adolescenta şi-a mai revenit. N-a vrut să meargă din nou la spital. A doua zi, duminică, n-a avut însă încotro. Avea dureri insuportabile. 

Alina Cosma, Spitalul Judeţean Focşani: Diagnosticul la internare dat de medicul de gardă a fost de anemie clinică şi tulburări de coagulare în observaţie. În urma investigaţiilor medicale, a reieşit o trombocitoză severă, iar mediciul a bănuit un debut brusc de leucemie sau de o boală hematologică. 

Bălănici Ecaterina, bunica fetei: A fost răcită vreo trei zile și i-a curs nasul. A fost un copil sănătos. 

În cele din urmă, medicii au decis transferul la Spitalul de Copii din Iaşi

Aici i s-au făcut alte analize şi investigaţii. 

Solange Tamara Roșu, purtător de cuvânt Spitalul de Copii Iaşi: A fost compensată anemia și sigur deficitul trombocitar. Acesta este și diagnosticul de anemie severă și trombocitopenie. 

Daniela Medeteanu, mama tinerei: Ea a intrat la reanimare, s-a agravat așa, a făcut o criză, nu își mai găsea locul și apoi voia să vorbească cu mine și se bâlbâia.

A primit transfuzii de sânge, însă inima i-a cedat. A intrat în stop cardio-respirator. S-a stins din viaţă, în braţele mamei.

Daniela Medeteanu, mama tinerei: Toată noaptea am stat lângă ea, cu mâna în mâna ei. O infecție atât de mare încât părea că i-ar fi fost pus ceva. Mereu mă întrebau dacă a mers la vreo petrecere undeva, numai că copilul meu nu mergea nicăieri.

Familia e hotărâtă să depună plângeri la Poliţie şi la Colegiul Medicilor

Bălănici Nicuşor, unchiul fetei: Să plătească fiecare.

Bălănici Ecaterina,  bunica adolescentei: În ziua de azi mori cu banii in buzunar, nu se mai uita doctorii la tine. 

La necropsie s a descoperit că fata a murit în urma unui stop cardio-respirator, enterocolită hemoragică, trombocitopenie, dar şi în urma infecţiei cu coronavirus. Fata însă nu avea niciun test Covid.  

Dacă aţi surprins imagini care pot deveni o ştire, ni le puteţi trimite prin formularul Fii Observator, pe WhatsApp la numărul 0722.699.800, pe pagina de Facebook Observator sau pe mail, la adresa [email protected].

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Fii Observator » Bianca, o fată de 15 ani din Focșani, a murit în brațele mamei după ce a primit 3 diagnostice în 4 zile: "Toată noaptea am stat lângă ea"