Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Articol susținut de Medlife #MediciBuni – Dr. Celesta Drăgulescu, MedLife: "Urgențele în ORL sunt uneori dramatice. Se poate muri în doar câteva secunde dacă nu iei rapid o decizie - te îneci cu sânge, te sufoci”

O foarte bună pregătire și mult sânge rece! Acestea sunt calitățile obligatorii pentru un medic care este nevoit să gestioneze urgențe grave, este de părere chirurgul ORL Celesta Drăgulescu, din cadrul MedLife Medical Park. Cu aproape trei decenii de activitate în spate și mii de intervenții, dr. Drăgulescu este unul dintre cei mai apreciați chirurgi ORL din țară. Și asta pentru că, indiferent de gravitatea și dificultatea cazului pe care l-a avut de gestionat, de fiecare dată a avut stăpânirea de sine să pună binele pacientului mai presus de propriile-i sentimente.

de Redactia Observator

la 21.10.2024 , 12:00

"Dacă, în calitate de medic, te implici emoțional, este posibil ca deciziile pe care le iei să nu fie cele mai bune. Nu este important ce simți, ci trebuie să te concentrezi pe ce ai de făcut. Este nevoie de o anumită detașare pe care nu știu dacă am avut-o de la început, dar cu siguranță am căpătat-o în timp."

Pe parcursul a zeci de ani de muncă, de sacrificii, de autodepășire continuă. Ceea ce nu e deloc ușor, mai ales când ai pe cineva acasă care depinde de tine: „Copilul a înțeles că sărbătorim Crăciunul atunci când putem. Îmi amintesc cum se certa cu ceilalți copii în parc, le explica faptul că Ajunul este pe 23 pentru că pe 24 eu mereu eram de gardă și atunci Moș Crăciun la noi venea cel mai devreme pentru că ea era cea mai cuminte”, își amintește cu nostalgie doctorița.

Unii se nasc pentru a fi medici

Articolul continuă după reclamă

Relația dintre dr. Celesta Drăgulescu și medicină s-a legat încă din copilărie. Crescând într-o familie de intelectuali și înconjurată de cărți, a fi preocupată de studiu era un lucru de la sine înțeles. Iar medicina este un domeniu în care ai de învățat toată viața, așa că a urmat cursurile UMF Carol Davila, din București. Fiind o studentă eminentă, ar fi putut să aleagă orice specialitate; la sfatul altor medici rezidenți, a optat pentru ORL - o specialitate medico-chirurgicală:

"Eu sunt chirurg în primul rând, dar pentru a tria cazurile care sunt de operat trebuie să dau și foarte multe consultații. Cei mai mulți pacienți sunt cu afecțiuni comune: s-a înfundat o ureche, îi doare în gât, nu mai respiră bine pentru că au răcit ș.a.m.d. Din toată patologia aceasta trebuie să știi să extragi detaliile - de exemplu, este răgușit de vreo două săptămâni, pentru că a fost răcit. Dar, de fapt, banala răgușeală poate ascunde o tumoră a corzilor vocale. Așadar, trebuie să știi să-i asculți vocea, să auzi cum sună, să știi ce să-l întrebi ca să descoperi adevărul din spatele unei fraze comune precum -am răcit, sunt răgușit-”, spune medicul.

Deși cel mai des operează deviații de sept, sinuzite, amigdalite, adenoidite, laringite cronice sau otite seroase, dr. Drăgulescu are foarte multă experiență în chirurgia oncologică. Este și domeniul care îi aduce, deopotrivă, cele mai mari provocări, dar și cele mai mari satisfacții:

"Tumorile maligne faringo-laringiene sunt întâlnite cel mai des la persoane de sex masculin care au fumat, au consumat alcool și au peste 60 de ani. Dar sunt și pacienți care nu se încadrează în acest tipar - femei tinere care nu au fumat, nu au băut, cu copii mici, iar acestea sunt cazuri dificile. Și este un moment dificil să-i spui unei mame de 30 de ani că are un cancer de laringe și că trebuie să suporte o intervenție chirurgicală care presupune o traheotomie - adică un buton în gât, întrucât altfel ar putea pieri. Cumva, te vezi și tu răspunzător pentru viața ei și pentru mine este o mare bucurie când văd că aceste paciente ajung să învingă boala și să-și crească copiii, iar când vin la controlul anual să-mi spună: "fata mea a ajuns în clasa a VIII-a" sau "băiatul meu face tenis". Plâng când pleacă, mă îmbrățișează – este într-adevăr emoționant. Deci, este greu, dar este și plăcut să știi că ai salvat vieți - este ceva aparte", recunoaște doctorița.

Din fericire, continuă ea, cancerul de laringe răspunde de obicei la tratament, spre deosebire de cel de faringe, care este mult mai agresiv, iar mortalitatea este mai mare. Aceste cazuri sunt cu adevărat dramatice și îi mișcă până și pe cei mai duri și mai căliți dintre medici:

"Uneori, tumora se extinde, iar pacientul nu mai poate să respire, se sufocă. Sau sfârșitul se produce prin sângerare fudroaiantă - pur și simplu se exanguinează, nu mai ai ce să faci. Din fericire, tratamentul tumorilor canceroase a evoluat, pentru că alături de chirurgie s-a dezvoltat foarte mult și partea de radioterapie, chimioterapie și acest tratament țintit ajută foarte mult. Avem și aparatură, și specialiști în România, deci acest aspect nu mai este o problemă pentru pacient, așa că a crescut speranța de supraviețuire", spune cu optimism dr. Drăgulescu.

Medicina - o meserie de echipă

Până să ajungă la MedLife, dr. Drăgulescu a lucrat într-un spital monospecialitate, unde era dificil să oferi pacientului consultații multidisciplinare. Iar anii de experiență au făcut-o să-și dea seama cât de importantă este echipa. Ori acum are lângă ea cardiologi, pneumologi, alergologi, gastroenterologi, neurologi, neurochirurgi, inclusiv psihiatri și psihologi - extrem de utili în special în cazurile oncologice. Ca să nu mai punem la socoteală serviciile imagistice, foarte accesibile aici:

"În această meserie, oricât de bun te consideri, cred că cel mai important este să-ți cunoști limitele. Nu cred că este cineva bun la toate, deci trebuie să ai onestitatea să îndrumi pacientul acolo unde poate beneficia de cel mai bun tratament. Poate că în tinerețe nu înțelegem asta, pentru că vrem să fim cei mai buni, dar cu timpul, cu cât înveți mai mult, cu atât îți dai seama că de fapt nu știi prea multe. Atunci începi să fii atent în jur și să realizezi că un anumit coleg ar putea avea o soluție terapeutică mai bună ca a ta. Deci, trebuie să fim dispuși să colaborăm, să ne ajutăm între noi."

Din fericire, completează specialista, cu cât accesul la informații, medicină de calitate și tratamente crește, cu atât scade numărul de afecțiuni grave, descoperite tardiv, care să pună viața în pericol.

"Urgențele în ORL sunt uneori dramatice, adică se poate muri în doar câteva secunde dacă nu iei rapid o decizie - te îneci cu sânge, te sufoci. Pentru că nasul, faringele și laringele asigură accesul aerului spre plămâni și, dacă nu respiri, nu trăiești. Trebuie să înțelegi rapid ce este cu pacientul, tot ce ai învățat și experimentat să coagulezi în câteva secunde și să ai suficientă energie și sânge rece - indiferent că tocmai ai ieșit din altă operație, că este 3 noaptea, Crăciunul sau Revelionul - încât atunci, în acel moment, să faci ceea ce trebuie făcut pentru a degaja căile respiratorii", spune vehement chirurgul.

Cazurile dramatice sunt cele care te marchează și pentru care pierzi, efectiv, ani din viață în doar câteva minute, explică medicul. Sunt cazurile pentru care dai o bucată din tine ca să salvezi sufletul ce se zbate în mâinile tale. Nu sunt cazuri pe care vrei să le povestești. Le discuți doar cu colegii - pentru că, trecând și ei la rândul lor prin astfel de situații, înțeleg cel mai bine.

Copiii, mai mult prin spitale decât la joacă

Însă dr. Drăgulescu nu consultă doar adulți, ci și copii. Și observă cum, de la an la an, crește numărul micilor pacienți. Iar asta nu pentru că ar fi mai bolnăvicioși ci, paradoxal, adulții sunt cei care îi văd așa. Și nu fac deloc bine, avertizează specialista:

"Părinții au tendința să exagereze cu simptomele banale, precum tusea sau nasul înfundat. Copiii ar trebui să facă sport, să fie scoși din zona de confort a casei, unde stau pe telefoane și alte gadgeturi, ar trebui să aibă și alte activități în afara celor de la școală. Trebuie să socializeze, nu să fie puși sub lupă de părinți, pentru că pot deveni anxioși. Deja vedem că mulți dintre ei se îngrijorează pentru orice: vin pentru o problemă, dar li se pare că au și alta, și alta, iar asta este periculos - copil fiind, tu să te crezi bolnav în permanență. Copiii trebuie să aibă copilărie, pentru că altfel vor deveni veșnic pacienți", avertizează medicul.

Și că tot veni vorba de copii, Celesta Drăgulescu se gândește cu emoție și la fiica ei, care a decis, la rându-i, să ia calea medicinei. Și parcă și-ar fi dorit ceva mai puțin anevoios pentru ea. Este însă conștientă că vremurile s-au schimbat, iar șansele pentru tânăra generație sunt altele acum:

"Acum nu mai există diferențe între copiii din România și cei din Occident - pot călători oriunde, au acces la informații. Să faci rost de o carte de medicină scrisă de autori occidentali era o întreagă aventură în perioada în care eram eu studentă, nu aveai unde să vezi o intervenție chirurgicală diferită față de cele care se făceau acolo unde lucrai. Acum internetul oferă o mulțime de posibilități, pot pleca să studieze afară și să se întoarcă. Avem și aparatură, au apărut și alte spitale - nu mai sunt doar 3 secții unde se îngrămădesc toți specialiștii. Iar medicii și pacienții au acum în sistemul de sănătate privat o alternativă la sistemul de stat", constată doctorița.

"La MedLife apreciez faptul că se pune mare preț pe resursa umană, care este greu de găsit. De construit și cumpărat echipamente, oricine poate. Important este pe cine angajezi, ce știe să facă acel om, cât este de pregătit, dacă este profesionist și, nu în ultimul rând, dacă are caracterul potrivit. Este o comunitate medicală în care evoluez cu plăcere."

Nu am putut încheia discuția cu dr. Drăgulescu înainte de a încerca să demontăm un mit tradițional românesc: trasul curentului. Iar lămuririle nu au întârziat să apară:

"Temperaturile mai scăzute sau aerul condiționat pot da probleme cu colana și de aici durerile, inclusiv de ureche - pentru că durerile de ceafă și de coloană iradiază în zona urechilor. Te doare urechea, dar tu, de fapt, ai probleme cu coloana (ex. spondiloză)."

Dr. Celesta Drăgulescu se declară o iubitoare de viață - atât a ei, cât și a pacienților. Iar asta o face nu doar să lupte cu toate puterile pentru a-i salva la propriu pe toți cei care îi trec pragul cabinetului, ci încearcă și să le insufle optimism și speranță.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Întrebarea zilei
Preferaţi să cumpăraţi aur sau să deschideţi conturi de economii?
Observator » Facem România Bine » #MediciBuni – Dr. Celesta Drăgulescu, MedLife: "Urgențele în ORL sunt uneori dramatice. Se poate muri în doar câteva secunde dacă nu iei rapid o decizie - te îneci cu sânge, te sufoci”