Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Zelenski are o cotă de încredere de 63%, anunță Institutul Internațional de Sociologie din Kiev, nu de 4% - cum spune Trump

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski se bucură de o cotă de încredere de 63% în rândul conaţionalilor săi, potrivit unui nou sondaj publicat vineri de Institutul Internaţional de Sociologie din Kiev (KIIS), după ce preşedintele american Donald Trump a declarat săptămâna aceasta că popularitatea lui Zelenski a scăzut la numai 4%, iar patronul platformei sociale X, Elon Musk, a estimat că preşedintele ucrainean nu organizează alegeri întrucât este "dispreţuit" de poporul său, relatează agenţiile EFE şi AFP.

de Redactia Observator

la 21.02.2025 , 17:55

volodimir zelenski Zelenski are o cotă de încredere de 63%, anunță Institutul Internațional de Sociologie din Kiev, nu de 4% - cum spune Trump - Profimedia Images

Într-un sondaj anterior publicat de acelaşi institut miercuri, la o zi după declaraţia lui Donald Trump, Zelenski avea o cotă de încredere de 57%. Aceste sondaje se referă la "încrederea" în preşedintele ucrainean, nu la intenţia de vot în cazul unor alegeri, care în Ucraina nu pot fi organizate atât timp cât este în vigoare legea marţială decretată de Zelenski după lansarea invaziei ruse în urmă cu trei ani.

Intrat în conflict cu preşedintele ucrainean după ce acesta a refuzat să cedeze către SUA jumătate din resursele minerale ale Ucrainei fără să primească în schimb garanţiile de securitate cerute, Trump a scris miercuri despre Zelenski pe platforma Truth Social că este "un dictator fără alegeri" şi l-a ameninţat că "ar face bine să se mişte repede sau va rămâne fără ţară".

Într-o declaraţie dată câteva ore mai târziu în Florida, Trump l-a catalogat din nou pe Zelenski drept "dictator". "El refuză alegerile. Este jos în toate sondajele reale. Cum poţi să fii sus când fiecare oraş este demolat?", a completat preşedintele american, referindu-se la distrugerea oraşelor ucrainene în războiul cu Rusia pe care consideră că Zelenski l-ar fi putut evita, dar a preferat să lupte.

Articolul continuă după reclamă

Trump mai afirmase anterior despre Zelenski că a ajuns la o popularitate de numai 4%, replica preşedintelui ucrainean fiind că noul preşedinte american trăieşte într-o "bulă de dezinformare rusă".

Pe acelaşi subiect

Elon Musk vrea să schimbe "notele comunității" de pe X

În acest timp, în urma numeroaselor mesaje "note ale comunităţii" prin care politicieni şi jurnalişti au contestat pe platforma X declaraţia lui Trump despre scăderea popularităţii preşedintelui ucrainean, miliardarul Elon Musk patron al platformei sociale a anunţat revizuirea acestui sistem de "note ale comunităţii", prin care a înlocuit în 2022 metodele precedente de moderare a conţinutului acuzate de cenzură.

"Din păcate, notele comunităţii sunt tot mai mult utilizate de guverne şi de mass-media mainstream. Vom remedia asta", a scris Musk pe reţeaua de socializare.

Cât despre Zelenski, acesta este "dispreţuit de poporul ucrainean, de aceea refuză să organizeze alegeri", consideră Elon Musk.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Cum faceţi față temperaturilor extreme din aceste zile?
Observator » Ştiri externe » Zelenski are o cotă de încredere de 63%, anunță Institutul Internațional de Sociologie din Kiev, nu de 4% - cum spune Trump