Video Distracţia de 8 martie, mai scumpă cu 15% în acest an: "Femeia merită cel mai mult"
Mai sunt doar două săptămâni până la Ziua Femeii, iar doamnele şi domnişoarele își fac deja planuri pentru o petrecere memorabilă. Preţurile de anul acesta, vin însă cu surprize. În unele orașe, costul distracției de 8 Martie a crescut chiar și cu 15% față de anul trecut. Există, totuşi și locuri unde femeile se pot bucura de o seară specială fără să cheltuie o avere.
De Ziua Femeii, nu doar florile sunt mai scumpe, ci și distracția! Indiferent de buget, dorința de a sărbători rămâne la fel de puternică. Printre cele care și-au făcut deja planurile pentru 8 Martie este şi Simona, care ştie deja cum îşi va petrece ziua dedicată ei.
"Am rezervat împreună cu nişte colege o seară a noastră la un restaurant. Este adevărat că şi preţurile au mai crescut puţin, dar o dată pe an merităm şi noi să ne răsfăţăm", spune Simona.
Chiar dacă mai sunt două săptămâni până la Ziua Femeii, restaurantele au pregătit deja meniurile festive. Deşi, anul acesta, prețurile meniurilor de 8 Martie au crescut, asta nu le împiedică pe doamne să-și rezerve locurile pentru o seară de neuitat.
Cu 10-15% mai scump
- Susținătorii lui Călin Georgescu, așteptați sâmbătă în Piața Constituției. Măsuri sporite de securitate
- Accident între un microbuz şi o dubă în Roman. Doi adolescenţi au ajuns la spital
- Diana, tânăra care a murit în accidentul din Câmpia Turzii, era mama a doi copii. Martorii spun că şoferul de...
- Un bătrân de 74 de ani s-a urcat beat mangă la volan şi a intrat cu maşina într-o ţeavă de gaze, în Satu Mare
- Momentul în care o ambulanţă în misiune este izbită în plin de o maşină, într-o intersecţie din Suceava
Pentru seara de 8 martie, restaurantele pregătesc meniuri speciale, candy bar, cocktailuri şi muzică live. În acest an, preţul unui meniu este mai mare cu aproximativ 10-15% faţă de anul trecut.
"Preţurile au crescut. Nu foarte tare, dar ţinând cont că toate s-au scumpit, este de 220 de lei", spune Simona Babalîc, reprezentant restaurant.
"Meniul va fi unul diversificat. Vom avea un starter foarte bogat. Un peşte deosebit, un desert mai special, prăjituri, open bar, şi pe zona aceasta acoperim toate gusturile", a declarat Claudiu Popescu, reprezentant restaurant.
Martie este luna dedicată femeilor, iar domnii știu asta foarte bine. Astfel, când vine vorba de surprize pentru doamnele și domnișoarele din viața lor, generozitatea nu are limite. De la cine festive în restaurante elegante până la escapade de vis.
"Anul ăsta, ne-am hotărât să mergem în croazieră în Dubai. O să mergem în Doha, Abu Dhabi. Femeia merită cel mai mult, tot ce-i putem noi dărui", spune un bărbat.
Tarife mai accesibile la Constanţa
În timp ce la Târgu Jiu prețurile pentru petrecerea de 8 Martie au crescut, la Constanța, doamnele și domnișoarele se pot bucura de tarife mai accesibile.
"Anul trecut preţul a fost puţin mai mare. Anul acesta l-am scăzut puţin şi venim în întâmpinarea doamnelor, să se distreze şi să se simtă bine!", a declarat Nicu Lascu, manager restaurant.
Nu doar prețurile s-au schimbat, ci și atmosfera, care va fi întreţinută de un DJ.
"Am considerat că, cu DJ oferă acelaşi nivel de distracţie. Să fie mai avantajos pentru doamne", mai spune Nicu Lascu, manager restaurant.
Pentru o Zi a Femeii de neuitat, doamnele și domnișoarele sunt pregătite să investească în răsfăț. În medie, alocă un buget de 500 de lei, pentru că o seară perfectă nu înseamnă doar o ieșire în oraș, ci și o vizită la coafor şi la machaj.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰