Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Zelenski a provocat indignare în rândul oficialilor israelieni după ce a comparat războiul din Ucraina cu Holocaustul

Numeroşi deputaţi şi oficiali guvernamentali israelieni au criticat comparaţiile preşedintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski, cu Holocaustul, după discursul rostit în Knesset, prin videoconferinţă, de liderul de la Kiev.

de Redactia Observator

la 20.03.2022 , 20:23

Zelenski a provocat indignare în rândul oficialilor ucraineni după ce a comparat războiul din Ucraina cu Holocaustul - Profimedia

Volodimir Zelenski a afirmat, în discursul rostit duminică în faţa membrilor Parlamentului israelian (Knesset), că Ucraina şi Israelul se confruntă cu ameninţări similare.

"Sunt ameninţări referitoare la distrugerea totală a popoarelor noastre, a statelor, culturii şi chiar numelor, Ucraina şi Israel", a afirmat Volodimir Zelenski în discursul prin videoconferinţă.

Preşedintele Ucrainei a notat că invazia militară rusă a fost lansată pe 24 februarie, în aceeaşi zi în care era înfiinţat, în 1920, Partidul Naţional Socialist din Germania.

Articolul continuă după reclamă

"Acest partid a distrus state întregi şi a încercat să comită genocid. La 102 ani după crearea partidului nazist, a fost dat ordinul lansării invaziei ruse în Ucraina, care s-a soldat deja cu mii de morţi, iar milioane de oameni şi-au părăsit casele", a afirmat Zelenski.

Pe acelaşi subiect

Discursul lui Zelenski, criticat dur

Numeroşi oficiali israelieni au criticat comparaţiile lui Zelenski cu Holocaustul.

"Eu îl admir pe preşedintele Ucrainei şi susţin poporul ucrainean cu inima şi cu faptele, dar istoria teribilă a Holocaustului nu poate fi rescrisă", a reacţionat imediat ministrul israelian al Telecomunicaţiilor, Yoaz Hendel. Oficialul israelian a amintit că genocidul Germaniei naziste împotriva evreilor a fost comis "inclusiv pe teritoriul Ucrainei". "Războiul este teribil, dar comparaţia cu ororile Holocaustului şi cu soluţia finală este revoltătoare", a atras atenţia Hendel.

Deputatul israelian Yuval Steinitz, membru al formaţiunii de dreapta Likud, a avertizat că discursul lui Zelenski "pare să se apropie de o negare a Holocaustului".

"Războiul este mereu un lucru teribil, dar orice comparaţie între un război clasic, oricât de greu ar fi, şi distrugerea a milioane de evrei în camere de gazare în cadrul structurilor soluţiei finale reprezintă o distorsionare a istoriei", a avertizat Yuval Steinitz.

Conform presei israeliene, şi alţi membri ai Knessetului au exprimat nemulţumire privind comparaţiile făcute de Volodimir Zelenski cu Holocaustul.

Război Rusia-Ucraina, ziua 25

În cea de-a 25-a zi de război în Ucraina, orașele sunt în continuare amenințate de atacurile armatei rusești. În 18 zone s-au auzit raiduri aeriene și bombardamente sâmbătă noaptea.

Și Harkov continuă să fie bombardat de artilerie, mai multe clădiri rezidenţiale au fost lovite şi au luat foc. Cel puţin 260 de civili au fost ucişi în conflictele din jurul orașului, de când trupele ruse au invadat Ucraina în urmă cu aproape o lună, spun autorităţile locale.

Consiliul naţional de securitate şi apărare al Ucrainei a interzis activitatea partidelor politice pro-ruse în perioada în care legea marţială este în vigoare. Preşedintele Volodimir Zelenski a anunţat decizia într-un mesaj video.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Zelenski a provocat indignare în rândul oficialilor israelieni după ce a comparat războiul din Ucraina cu Holocaustul