Antena Meniu Search
x

Curs valutar

WSJ: SUA vor da Ucrainei muniţii cu uraniu sărăcit pentru a distruge tancurile ruseşti. Care ar fi marele pericol

Război în Ucraina. SUA se pregătesc să aprobe livrarea de muniţie anti-tanc cu uraniu sărăcit. Muniția care poate perfora blindajul a stârnit îngrijorări cu privire la efectele asupra sănătății și asupra mediului, relatează publicaţia americană The Wall Street Journal

de Redactia Observator

la 13.06.2023 , 17:54

WSJ: SUA vor da Ucrainei muniţii cu uraniu sărăcit pentru a distruge tancurile ruseşti. Care ar fi marele pericol WSJ: SUA vor da Ucrainei muniţii cu uraniu sărăcit pentru a distruge tancurile ruseşti. Care ar fi marele pericol - Getty Images

Administrația Biden ar urma să furnizeze Ucrainei muniţie cu uraniu sărăcit după mai multe săptămâni de dezbateri despre cum să echipeze tancurile Abrams pe care SUA le va livra Kievului. Un înalt oficial de la Casa Albă a declarat pentru The Wall Street Journal că nu pare să mai existe obstacole majore în calea aprobării muniției respective.

Pentagonul a cerut ca tancurile Abrams pe care SUA le va livra Ucrainei să fie dotate cu obuze cu uraniu sărăcit, care sunt utilizate în mod regulat de armata americană și care sunt foarte eficiente împotriva tancurilor rusești. Trase cu o viteză ridicată, aceste muniţii sunt capabile să penetreze de la distanță blindajul frontal al unui tanc rusesc.

"Proiectilul lovește tancul cu putererea unui tren de marfă", a comentat Scott Boston, analist la Rand Corporation și fost ofițer al armatei americane. "Este foarte lung și foarte dens. Deci pune o mare cantitate de energie cinetică într-un punct specific al unui  blindaj  inamic".

Articolul continuă după reclamă

Propunerea a fost dezbătută la Casa Albă, unde unii oficiali și-au exprimat îngrijorarea că trimiterea acestor proiectile ar putea lansa un val de critici asupra Washingtonului deoarece furnizează o armă care poate prezenta riscuri pentru sănătate și mediu.

Pe acelaşi subiect

Dezbaterile asupra trimiterii acestui tip de muniţie au loc în timp ce Ucraina conduce o contraofensivă majoră cu scopul de a recupera teritoriul controlat de forţele ruse. Președintele Volodimir Zelenski a indicat sâmbătă că operaţiunile au început. Potrivit unor înalți oficiali de la Casa Albă, obiectivul Statelor Unite este de a permite Ucrainei să facă cât mai multe progrese cu putinţă pe câmpul de luptă şi să pună Kievul într-o poziție puternică de negociere dacă, în cele din urmă, vor avea loc discuții de pace.

Ucrainenii cer muniţii cu dispersie şi rachete cu rază lungă ATACMS

A existat totuşi un dezacord cu privire la cel mai bun mod de a sprijini forțele ucrainene, inclusiv în legătură cu livrarea de muniții cu dispersie. Sprijinul politic pentru Ucraina rămâne puternic la Washington, dar unii parlamentari cred că ar putea scădea dacă contraofensiva Kievului eșuează și spun că SUA ar trebui să satisfacă solicitările de arme ale Kievului.

Telenovela privind muniția cu uraniu sărăcit datează din ianuarie, când Casa Albă a fost de acord să furnizeze Ucrainei 31 de tancuri Abrams. Este vorba de o înțelegere mai amplă, o condiţie ca Berlinul și alte state europene să trimită Kievului tancuri Leopard 2 de fabricație germană.

Iniţial, SUA au plănuit să cumpere tancuri noi M1A2 Abrams. Dar pentru a scurta timpul de livrare, Casa Albă a decis să recondiționeze tancurile M1A1 aflate deja în stocurile americane și să le furnizeze Ucrainei. Personalul ucrainean este în prezent instruit în Germania pentru a opera și întreține tancuri Abrams, despre care Pentagonul a spus că vor fi livrate până în toamnă. Apoi a apărut întrebarea: Cum vor fi dotate tancurile?

În timp ce SUA şi-a analizat opţiunile, Marea Britanie a livrat deja Ucrainei tancuri Challenger, împreună cu obuze cu uraniu sărăcit. Chiar dacă uraniul sărăcit este un produs secundar al procesului de îmbogățire a uraniului, acesta nu generează o reacție nucleară.

"Toxicitatea chimică" a metalului prezintă un posibil mare pericol

Programul Națiunilor Unite pentru Mediu a declarat într-un raport de anul trecut că "toxicitatea chimică" a metalului prezintă un posibil mare pericol și "poate provoca iritații ale pielii, insuficiență renală și crește riscul de cancer". Cu toate acestea, Vladimir Putin a acuzat Marea Britanie că proliferează "arme cu componentă nucleară". Londra a taxat afirmația care fiind o dezinformare.

John Kirby, coordonatorul Consiliului Național de Securitate pentru comunicații strategice, a declarat în martie că criticile aduse de ruşi nu sunt corecte și că principala preocupare a Moscovei este amenințarea la adresa tancurilor sale. "Acest tip de muniție este destul de des folosit", a spus el, adăugând că studiile indică că nu prezintă o amenințare radioactivă. Dar, la acea vreme, SUA nu furnizau Ucrainei muniţie cu uraniu sărăcit.

Casa Albă încă deliberează dacă să furnizeze alte arme pentru Ucraina, inclusiv muniții cu dispersie, cerute de Kiev. Unii oficiali de la Pentagon susţin acest plan, dar oficiali ai Consiliului Național de Securitate și ai Departamentului de Stat s-au opus. Christopher Cavoli a declarat Congresului că astfel de arme ar putea fi foarte eficiente împotriva concentrărilor de trupe și echipamente rusești. Activiștii pentru drepturile omului și unele națiuni aliate și-au exprimat îngrijorarea că munițiile neexplodate ajunse la sol ar putea provoca victime civile mult timp după încheierea conflictului.

De asemenea, ucrainenii continuă să facă presiuni pentru rachete cu rază lungă de acțiune, cunoscute sub numele de ATACMS. În timp ce președintele Biden a spus în luna mai că această opțiune este încă pe masă, oficialii americani susţin că un astfel de pas nu este iminent. Dar se așteaptă acum să fie trimise muniţii cu uraniu sărăcit. "Luptele tanc-la-tanc nu au foarte frecvente în acest război. Dar în măsura au loc, ne-am dori ca ucrainenii să le câștige", a comentat Scott Boston.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » WSJ: SUA vor da Ucrainei muniţii cu uraniu sărăcit pentru a distruge tancurile ruseşti. Care ar fi marele pericol