Wagner anunţă că a cucerit o localitate din nordul Bahmutului. Prigojin: "Trupele ucrainene luptă pentru fiecare metru"
Grupul de mercenari ruşi Wagner a cucerit miercuri localitatea Zaliznianske, la nord de Bahmut, strângând şi mai mult cercul în jurul acestui bastion ucrainean din Donbas, transmite EFE, care-l citează pe şeful formaţiunii paramilitare, Evgheni Prigojin, informează Agerpres.
Acesta afirmă că "în ciuda lipsei de muniţie", a "foamei de provizii", în urma unor lupte aprige, unităţile de asalt "strâng cercul în jurul localităţii Bahmut". "Astăzi dimineaţă, Zaliznianske a fost cucerită de Wagner", a informat Prigojin, pe contul său de Telegram. El a descris luni ca "foarte dificilă" situaţia din Bahmut şi a declarat că trupele ucrainene luptă "pentru fiecare metru". Potrivit grupului Wagner, Forţele Armate Ucrainene trimit din ce în ce mai multe rezerve în această localitate, pe care ruşii încearcă să o captureze de vara trecută.
Prigojin a precizat că unităţile Wagner "avansează" în oraş
La rândul său, Prigojin a precizat că unităţile Wagner "avansează" în oraş, considerat de ambele părţi ca fiind important pentru viitorul bătăliei finale pentru Donbas. Şeful Wagner, care a criticat aspru Ministerul rus al Apărării pentru lipsa de sprijin pentru gruparea sa, principala forţă de asalt a Rusiei pe front, a indicat că a primit în sfârşit o parte din muniţia pe care o ceruse.
În acest weekend, grupul de mercenari a primit 27 de camioane încărcate cu muniţie. "La finalul săptămânii, luptătorii grupului paramilitar ar fi ocupat poziţii favorabile în zona industrială a uzinei metalurgice AZOM din Bahmut, conform lui Andrei Marociko, reprezentant al autorităţilor impuse de Rusia în Lugansk.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰