Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Volodimir Zelenski: Ni s-a spus că 16 februarie va fi ziua invaziei. Biroul de presă: Declarația președintelui a fost ironică

Preşedintele Ucrainei a decretat că 16 februarie va fi ziua unităţii naţionale, în ţara lui, în contextul tensiunilor de la graniță. Casa Albă spune că o invazie rusească se poate întâmpla în orice minut. De la Moscova vin semnale confuze. Ministrul de Externe spune că există încă loc de negocieri. Însă parlamentul rus va dezbate azi dacă să recunoască sau nu independenţa regiunilor estice din Ucraina. Aşa cum s-a întâmplat şi cu Crimeea, înainte de anexare, în 2014. 

de Redactia Observator

la 15.02.2022 , 08:59

Înalți oficiali americani au declarat pentru publicațiile inetrnaționale că Rusia ar putea ataca Ucraina miercurea aceasta, pe 16 februarie. 

Volodimir Zelenski, preşedintele Ucrainei: Ni s-a spus că 16 februarie va fi ziua invaziei. Noi o vom transforma în Ziua Unităţii Naţionale. Decretul a fost deja semnat. Vom arbora steagurile, vom pune peste tot panglici galben-albastre şi vom arăta întregii lumi unitatea noastră. 

Declarația lui Zelenski că "miercuri este ziua atacului" a fost făcută cu ironie, a declarat biroul de presă al președinției ucrainene luni seară.

Vezi și

La Casa Albă nu se vorbeşte de o dată anume, ci doar de posibilitatea unui atac iminent. 

Pe acelaşi subiect

Karine Jean-Pierre, Casa Albă: Suntem în situaţia în care o invazie poate începe în orice moment. Nu vom comenta detaliile primite de la serviciile de securitate decât pentru a spune că ar putea începe săptămâna aceasta. 

Kievul și Washingtonul fac apel la diplomație

Atât preşedintele Ucrainei, cât şi Casa Albă spun, însă, că nu renunţă la ideea unei soluţii diplomatice. 

Karine Jean-Pierre, Casa Albă: Rămâne neclar ce cale va alege Rusia să urmeze. Statele Unite sunt pregătite pentru orice situaţie. 

La nivel declarativ, cel puţin, Kremlinul spune că vrea să continue negocierile. Mai ales după ce Belarus a anunţat că nu va permite invadarea Ucrainei de pe teritoriul său. 

Serghei Lavrov, ministrul rus de Externe: Suntem gata să ascultăm contra-argumentele. Variantele nu s-au epuizat. Bineînţeles, discuţiile pe marginea securităţii nu vor dura la nesfârşit, dar - în acest stadiu - propun să continuăm şi să intensificăm contactele cu Statele Unite şi Rusia. 

Schimbarea de discurs vine după ce, într-un interviu acordat BBC, ambasadorul Ucrainei în Marea Britanie a afirmat că una dintre variantele detensionării ar putea fi renunţarea ţării sale la apartenenţa la NATO. Ulterior, diplomatul a venit cu precizări, însă Kremlinul a decis să marşeze pe prima sa declaraţie. 

Vadim Pristaiko,  ambasadorul Ucrainei la Londra: Compromisul la care am ajuns cu ruşii este să discutăm şi asta facem acum: discutăm. Majoritatea membrilor NATO din ultimul val se învecinează, deja, cu Moscova şi nu s-a schimbat nimic în securitatea zonei. Sunt atât de multe faţete ale compromisurilor, dar niciuna dintre acestea nu se referă la intrarea Ucrainei în NATO. 

Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului: Fără îndoială, promisiunea făcută şi transpusă în acte că ar abandona ideea intrării în NATO ar fi o mişcare de natură să vină cu un răspuns mult mai adecvat îngrijorărilor formulate de Rusia. 

Situaţia a fost tranşată de preşedintele Ucrainei, după o întâlnire cu noul cancelar al Germaniei. 

Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei: Mulţi lideri au dat de înţeles că Ucraina nu ar trebui să rişte şi să discute permanent despre aderarea la Alianţă. Acestea sunt afirmaţii care sunt în strânsă conexiune cu reacţiile Rusiei. Nu cred că e ceva ce mai trebuie să ascundem. Cred că trebuie să fim sinceri. Oricum, e o decizie pe care doar noi o luăm. 

Cancelarul german, în vizită la Moscova

Astăzi, la Moscova va ajunge şi cancelarul german Olaf Scholz, în încercarea de a detensiona situaţia. 

Olaf Scholz, cancelarul Germaniei: Acţiunile militare ale Rusiei la graniţa ucraineană sunt de neînţeles pentru noi. Nu există niciun motiv real pentru o asemenea desfăşurare de forţe.+ Sperăm ca Rusia să facă paşi concreţi pentru a detensiona situaţia actuală. 

Între timp, însă, mai multe companii aeriene şi-au suspendat zborurile spre şi peste Ucraina. Operatorii aerieni nu vor să treacă printr-o tragedie ca aceea din 2014, când un zbor cu 298 de oameni la bord a fost doborât deasupra regiunii Doneţk, de o rachetă rusească trasă cel mai probabil de militanţii fideli Kremlinului. Iar ucrainenii de rând sunt pregătiţi pentru orice scenariu. Este şi cazul Valentinei, care are aproape 80 de ani. 

Femeie: Sunt pregătită să trag. Dacă se întâmplă ceva, îmi voi apăra casa, oraşul, copii. 

Planurile Rusiei ar putea deveni mult mai limpezi astăzi. Duma de Stat, camera inferioară a Parlamentului rus, urmează să dezbată un proiect de lege prin care ar putea recunoaşte independenţa regiunilor ucrainene Doneţk şi Luhansk, la fel cum a făcut cu Crimeea, în 2014. 

O nouă amenințare la adresa lui Putin

O altă ameninţare la adresa lui Vladimir Putin şi a aparentei sale intenţii de a invada Ucraina vine din partea liderilor G7. 

Christian Lindner, ministrul german al Finanțelor: Cele şapte puteri industriale majore fac afirmaţia clară că vom răspunde împreună, rapid şi consistent, la orice violare a graniţelor politice şi teritoriale ale Ucrainei. 

Până atunci, însă, iminenţa unei invazii ruseşti s-a resimţit pe bursele europene. atât la Frankfurt, Paris, cât şi la Milano. Nici România nu a răms neatinsă de valul de scăderi, deşi nu atât de puternic precum bursele occidentale. Un alt efect a fost majorarea cotaţiei aurului, care - până acum - era considerat a fi cea mai sigură investiţie.

Între timp, Ucraina răspunde exerciţiilor comune ale Moscovei şi Minskului cu o mişcare de PR, prezentând copii şi tineri învăţând să folosească armamentul sub atenţia Forţelor Speciale de Intervenţie. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Volodimir Zelenski: Ni s-a spus că 16 februarie va fi ziua invaziei. Biroul de presă: Declarația președintelui a fost ironică