Volodimir Zelenski a înlocuit din nou comandantul unui front cheie din estul Ucrainei, pentru a treia oară în mai puţin de un an
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a înlocuit duminică, pentru a treia oară în mai puţin de un an, comandantul unei formaţiuni militare ucrainene cheie, responsabilă de apărarea punctului estic Pokrovsk, care riscă să cadă în mâinile forţelor ruse, relatează Reuters, potrivit News.ro.

Război în Ucraina. În discursul său video nocturn, Zelenski a declarat că l-a pus pe noul comandant al forţelor terestre ale Ucrainei, generalul-maior Mykhailo Drapatyi, la conducerea grupului operaţional-strategic Khortytsia, a cărui zonă de responsabilitate include o mare parte a frontului de est al Ucrainei.
"Acestea sunt cele mai dure zone de luptă", a declarat Zelenski, adăugând că a discutat despre schimbări la întâlnirea cu comandantul şef al forţelor armate ale Ucrainei, Oleksandr Syrskyi.
Comandantul, schimbat pentru a treia oară în mai puţin de un an
Cucerirea oraşului de către Rusia ar apropia-o de cucerirea întregii regiuni Doneţk, care a fost unul dintre obiectivele-cheie ale preşedintelui Vladimir Putin în războiul său din Ucraina. Zelenski a adăugat că numirea lui Drapatyi va contribui la combinarea activităţii de luptă a armatei cu instruirea corespunzătoare a brigăzilor.
- Statele Unite vor propune luni, la ONU, o rezoluție "simplă și istorică" pentru pace între Rusia și Ucraina....
- Macron anunţă că va merge la Trump cu un mesaj: "Nu poţi să fii slab în faţa preşedintelui Putin"
- Trump, noi atacuri la adresa lui Zelenski. Spune că "nu are atuuri" și nu e "important să fie la întâlniri": "El...
- Prima concesie făcută de Putin? Rusia ar accepta ca banii săi înghețaţi să fie folosiţi la reconstrucţia...
- De ce îl urăşte Trump pe Zelenski: "Crede că Ucraina este cauza tuturor problemelor sale"
"Nevoile din prima linie sunt cele care ar trebui să determine standardele pentru dotarea şi instruirea brigăzilor", a spus el.
Drapatyi îl înlocuieşte pe generalul-maior Andriy Hnatov, care a fost responsabil de Khortytsia din iunie şi care va deveni şef adjunct al Statului Major General pentru a gestiona formarea şi comunicarea. Forţele ruse au avansat constant în regiunea Doneţk din estul Ucrainei spre Pokrovsk, ocolind-o dinspre sud şi încercând să taie rutele de aprovizionare ale trupelor ucrainene.
Pokrovsk, care avea înainte de război o populaţie de aproximativ 60 000 de locuitori, a fost unul dintre principalele bastioane defensive ale Ucrainei în regiunea Doneţk şi a fost în centrul unor lupte violente timp de luni de zile.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰