Vicepremierul Josip Dabro şi-a prezentat demisia după un video scandalos în care apare trăgând cu pistolul dintr-o maşină
Vicepremierul croat Josip Dabro, membru al unui partid naţionalist de dreapta, şi-a prezentat sâmbătă demisia după difuzarea unei înregistrări video în care apare trăgând la întâmplare cu un pistol aflându-se într-o maşină în mişcare, transmite AFP, citată de Agerpres.
"Prezint pe această demisia mea irevocabilă", a scris Dabro (42 de ani) pe pagina sa de Facebook. El deţinea şi funcţia de ministru al Agriculturii, pădurilor şi pescuitului în guvernul condus de Andrej Plenkovic.
Dabro a susţinut că sunt gloanţe oarbe, iar înregistrarea e veche de câţiva ani
În înregistrarea video difuzată de cotidianul Jutarnji List poate fi văzut Josip Dabro aşezat pe scaunul din dreapta şoferului al unui automobil, în timp ce trage cu un pistol la întâmplare, în întuneric, în ceea ce pare a fi o zonă locuită. Vineri noaptea, Dabro a prezentat scuze, afirmând că a fost vorba despre gloanţe oarbe şi că înregistrarea video a fost realizată în urmă cu câţiva ani.
Guvernul croat a declarat vineri că atitudinea lui Dabro a fost "nepotrivită şi iresponsabilă". Acest caz reprezintă un nou scandal care afectează executivul Andrej Plenkovic (membru al partidului conservator HDZ), politician care a condus toate guvernele de la Zagreb începând din 2016. În luna noiembrie, ministrul sănătăţii Vili Bros a fost destituit din cauza unei anchete de corupţie în care era unul dintre suspecţi.
Trump, anterior un critic al criptomonedelor, a devenit un susținător în timpul campaniei sale din 2024, promițând să relaxeze reglementările și să sprijine dezvoltarea sectorului. În octombrie 2024, asociații săi au lansat platforma cripto World Liberty Financial.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰