Video Ucrainenii nu se tem de o invazie a Rusiei: "Cred că nu va începe războiul. Este o criză doar la nivel politic"
O invazie iminentă a Rusiei a speriat oligarhii şi misiunile diplomatice, însă nu şi cetăţenii de rând din Ucraina. Fie că locuiesc în marile oraşe sau la graniţă, oamenii continuă să îşi ducă viaţa de zi cu zi ca şi cum nimic nu s-a schimbat. Ucrainenii îşi doresc o soluţionare paşnică, dar sunt gata să îşi apere ţara până la final în caz de război.
Lumea întreagă numără orele rămase până la o presupusă invazie a Rusiei, dar pe străzile din Kiev răsună muzica şi voia bună. Tensiunile diplomatice nu schimbă deocamdată planurile oamenilor de rând, care continuă să îşi trăiască viaţa ca înainte de începutul acestui conflict.
"Sunt calmă. Mereu trebuie să fii pregătită pentru orice şi apoi nu vei mai avea nimic de care să îţi fie teamă".
"Nu cred că va fi un conflict militar serios. Cel mai probabil va exista un blocaj economic".
Ieri, ucrainenii au sărbătorit Ziua Îndrăgostiţiilor ca în fiecare an, cu cozi la florării. Pentru mai multe cupluri, Sf. Valentin a devenit şi ziua în care au spus ''Da" în faţa altarului.
- Europa, în faţa zilei Z. Tabloidele britanice spun că Rusia va invada Ucraina în doar câteva ore
- Atac cibernetic de amploare, în desfăşurare în Ucraina. Autorităţile susţin că Rusia e în spatele...
- Reacție misterioasă a lui Putin. Confirmă retragerea parțială a soldaților de la graniță, dar vorbește de...
"Nu am avut timp să ne gândim la război. Absolut deloc. Suntem prea ocupaţi gândindu-ne la bucuria noastra".
Statele Unite, Canada şi Australia şi-au mutat misiunea diplomatică din Kiev la Lvov şi împreună cu alte state occidentale au recomandat cetăţenilor săi să părăsească Ucraina. Însă majoritatea nu se grăbesc să plece.
Alfie Williams, cetăţean american stabilit la Kiev: Niciodată nu m-am simţit în pericol în Ucraina. Chiar şi acum. Niciodată nu m-am simţit în pericol. Este acest vecin, Rusia, care are mereu probleme cu tine, dar devine într-un fel noul normal.
Şi pe aeroporturi situaţia rămâne calmă, deşi mai mulţi operatori aerieni au anunţat anularea zborurilor din şi înspre Ucraina.
Andrey Prud, director operaţional aeroport Boryspil: Nu există nici un fel de panică. Avioanele zboară, pasagerii vin şi pleacă. E la fel. Numărul pasagerilor a rămas la fel, situaţia nu s-a schimbat.
În Doneţk şi Luhansk, atmosfera rămâne neschimbată, iar locuitorii nu se tem de un conflict.
"Cred că nu va începe războiul. Este o criză doar la nivel politic. Este vorba de bani şi politică şi nimic altceva".
Dorinţa ca tensiunile diplomatice să se sfârşească fără un conflict militar este împărtăşită şi de partea cealaltă a graniţei.
"Nu vrem război cu Ucraina. Ucrainienii sunt prietenii noştri. Ne aflăm la graniţă, avem rude de-o parte şi de alta şi toată lumea cunoaşte pe cineva şi nimeni nu vrea război", spun ruşii de la graniţă.
În ultimele zile, numărul patrulelor a crescut de ambele părţi, iar rebelii separatişti au intensificat numărul bombardamentelor în regiune.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰