Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Vești bune din Fâșia Gaza: Israel și Hamas sunt la un pas de armistițiu. Condiția pusă de Benjamin Netanyahu

Război Israel - Hamas. După şase săptămâni de război, vin şi veşti bune din Gaza. Israel şi Hamas sunt la un pas de un acord pentru eliberarea ostaticilor în schimbul unei încetări a focului. În acest timp, o misiune a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii a reuşit să scoată 31 de bebeluşi din cel mai mare spital din Fâşie. Sute de alţi pacienţi au rămas însă în unitatea medicală, pe care misiunile internaţionale o descriu drept o zonă a morţii. 

de Redactia Observator

la 19.11.2023 , 21:11

Din 7 octombrie, soarta a peste 240 de ostatici răpiţi de Hamas este o necunoscută. Ziariştii de la Washington Post anunţă însă că un acord pentru eliberarea lor ar putea fi semnat în scurt timp. Totul la presiunea Statelor Unite şi cu medierea Qatarului. 

Sheikh Mohammed Al Thani, premierul Qatarului:  Acum sunt mai încrezător că suntem suficient de aproape pentru a ajunge la un acord. Punctele de dezacord, sincer, în această etapă au legături cu chestiuni practice, logistice, nu este vorba despre ceva care reprezintă esenţa tranzacției.

În Israel mii de oameni au protestat în faţa casei lui Benjamin Netanyahu

Vezi și

Premierul israelian pare gata acum să accepte o înţelegere, după ce a refuzat-o constant în ultimele săptămâni. 

Pe acelaşi subiect
  • Benjamin Netanyahu, premierul Israelului: Au făcut presiuni să fim de acord cu o încetare totală a focului. Am refuzat și am transmis că vom fi de acord doar cu o încetare temporară a focului și numai în schimbul întoarcerii ostaticilor noștri.

O veste bună vine şi de la spitalul Shifa, ocupat săptămâna aceasta de trupele israeliene. 31 de bebeluşi născuţi prematur au fost evacuaţi cu ambulanţele într-un efort comun al ONU, Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii şi Crucii Roşii. Ei au fost transferaţi la spitalele din sudul Fâşiei Gaza. 

Deocamdată, luptele continuă cu intensitate în Fâșia Gaza

Două milioane de palestinieni sunt acum înghesuiţi în sudul enclavei. Cei mai mulţi trăiesc de pe o zi pe alta, fără apă şi mâncare. De nevoie, au ajuns să taie copacii pentru a face un foc la care să gătească mâncarea. 

  • Localnic: Din cauza lipsei de combustibil, suntem nevoiți să cumpărăm lemne de foc, să ne gătim mâncarea cu lemne de foc și să ne coacem pâinea cu lemne de foc. Ziua noastră depinde de lemnele de foc.

În Marea Roşie, rebelii Houthi din Yemen au deturnat o navă deţinută parţial de un om de afaceri israelian. Vasul plecase din Turcia către India şi are un echipaj format din 25 de cetăţeni din Ucraina, Bulgaria, Mexic şi Filipine. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Vești bune din Fâșia Gaza: Israel și Hamas sunt la un pas de armistițiu. Condiția pusă de Benjamin Netanyahu