Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Planuri post-război în Fâșia Gaza. Erdogan promite va reconstrui infrastructura, UE își pune speranțele în Autoritatea Palestiniană

Războiul Israel - Hamas se duce şi la nivel de informaţii. Cel mai mare spital din Gaza, al-Shifa, a fost evacuat în această dimineaţă, dar motivul este neclar. Directorul unităţii spune că trupele Tel Aviv-ului au ordonat plecarea tuturor, în timp ce israelienii spun că au fost rugaţi să ajute. În timpul acesta, noi bombardamente în nordul şi sudul enclavei au făcut zeci de morţi. Imagini cu puternic impact emoţional.

de Redactia Observator

la 18.11.2023 , 22:40

Scenele dramatice au fost filmate cu puţin timp înainte de evacuarea Spitalului al-Shifa. Oameni răniţi, tărgi improvizate şi doctori disperaţi. În urmă au rămas 120 d eoameni: bebeluşi născuţi prematur și pacienţi grav bolnavi. Directorul unităţii medicale susţine că au primit termen limită o oră pentru a părăsi clădirea. Israelienii au publicat discuţia telefonică dintre spital şi centrul de comandă al trupelor din Gaza. 

  • Ofiţer israelian: Nu v-am cerut să evacuaţi pacienţii, voi ne-aţi rugat să le permitem să plece celor care se adăpostesc în spital. În privinţa celor răniţi şi a celor bolnavi, ne vom coordona şi o vom face când vom avea posibilitatea şi va fi posibil şi din punct de vedere medical. 

Seria atacurilor aeriene a continuat în Fâșia Gaza

Vezi și

Cel puţin o sută de oameni au fost ucişi după ce au fost lovite o tabără de refugiaţi, o şcoală condusă de ONU şi oraşul Khan Younis. 

Pe acelaşi subiect
  • Martor: Ne întorceam de la moschee după rugăciune apoi am auzit o explozie puternică. Au fost două lovituri succesive. Acolo era casa socrului meu, acolo era casa vărului meu și acolo stăteau trei tineri. Unul a fost rănit, doi au fost ucişi. 

Imaginile din satelit arată mii de palestinieni care se îndreaptă către sud. Printre ei, femei, bătrâni, persoane imobilizate în scaunul cu rotile. În nord, luptele sunt mai violente ca niciodată. Militarii israelieni verifică fiecare casă în parte în cautarea luptătorilor Hamas. Uneori dau peste lansatoare de granade, puşti de asalt şi uniforme militare. Şi Hamas a publicat un video în care arată luptele urbane. 

Emiratele Arabe Unite au acceptat să trateze o mie de copii răniţi din Gaza, iar primii au ajuns deja în Abu Dhabi. Prezent în Bahrain, şeful diplomaţiei europene a spus că doar Autoritatea Palestiniană poate conduce Gaza la finalul războiului. Turcia a promis că va reconstrui infrastructura distrusă, spitalele şi şcolile, dacă se va ajunge la o încetare a focului. 

  • Recep Erdogan, preşedintele Turciei: Aproape că nu mai există un loc numit Gaza, totul a fost distrus.

Între timp, în Israel, oamenii protestează

La Tel Aviv, israelieni şi palestinieni cu dublă cetăţenie au cerut oprirea războiului. Familiile ostaticilor şi-au continuat marşul către Ierusalim, început acum patru zile. Mii de persoane, printre care şi liderul opoziţiei, Yair Lapid, s-au alăturat mişcării. Cu toţii vor să ducă protestul în faţa casei lui Benjamin Netanyahu. 

Şi în lume au continuat protestele pentru oprirea războiului. În Marea Britanie şi în Irlanda au avut loc peste o sută de manifestaţii. Oamenii au umplut oraşele cu steaguri palestiniene. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Planuri post-război în Fâșia Gaza. Erdogan promite va reconstrui infrastructura, UE își pune speranțele în Autoritatea Palestiniană