Un suporter din Argentina a murit pe stadion din cauza gazelor lacrimogene folosite de poliţişti. Meciul a fost suspendat
Un suporter a murit în Argentina la meciul de fotbal dintre echipele Gimnasia y Esgrima La Plata şi Boca Juniors, suspendat, joi, din cauza gazelor lacrimogene folosite de poliţie în afara stadionului şi care au cauzat dificultăţi de respiraţie jucătorilor şi publicului, transmite Reuters.
Circumstanţele decesului sunt încă neclare, dar Sergio Berni, ministerul siguranţei din provincia Buenos Aires, a declarat la televiziunea locală că fanul a decedat din cauza unor probleme cardiace în timp ce părăsea stadionul Juan Carmelo Zerillo din La Plata.
Incident pe stadion, la meciul dintre Gimnasia şi Boca Juniors
Conform autorităţilor, fanii echipei Gimnasia au încercat să-şi croiască drum spre stadionul care era deja plin, iar poliţia a utilizat gloanţe de cauciuc şi gaze lacrimogene pentru a-i forţa să se retragă. Norul de gaze a acoperit stadionul, jucătorii şi-au acoperit feţele, iar suporterii au intrat pe teren pentru a scăpa. Meciul a fost suspendat după nouă minute de joc. Autorităţile au promis o investigaţie, dar au dezvăluit că clubul gazdă a vândut prea multe bilete, lucru însă contestat de Gimnasia, care susţine că a respectat toate protocoalele de siguranţă.
Incidentul survine la cinci zile după ce o busculadă pe un stadion din Indonezia s-a soldat cu 131 de victime, când fanii au încercat să evite ciocnirile din tribune şi gazele lacrimogene lansate de forţele de poliţie, într-unul dintre cele mai grave dezastre sportive din lume.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰