Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Un fost comandant Wagner, care a cerut azil în Norvegia, vrea să se întoarcă în Rusia: Dacă mă vor ucide, OK. Dacă nu, mulţumesc

Fostul comandant al grupului rus de mercenari Wagner care a cerut azil în Norvegia după ce a trecut graniţa ruso-norvegiană în ianuarie a declarat miercuri că doreşte să se întoarcă în Rusia, chiar dacă crede că acest lucru ar putea reprezenta un risc pentru viaţa sa.

de Redactia Observator

la 18.05.2023 , 09:08

Un fost comandant Wagner, care a cerut azil în Norvegia, vrea să se întoarcă în Rusia: Dacă mă vor ucide, OK. Dacă nu, mulţumesc Un fost comandant Wagner, care a cerut azil în Norvegia, vrea să se întoarcă în Rusia: Dacă mă vor ucide, OK. Dacă nu, mulţumesc - Twitter

Andrei Medvedev, care a vorbit anterior cu presa occidentală despre perioada în care a luptat în Ucraina, a declarat într-un videoclip postat pe YouTube că a decis de unul singur că vrea să se întoarcă în ţara sa natală.

Tânărul în vârstă de 26 de ani a spus că se simte ca "un fel de băiat într-un joc mare" din care nu mai vrea să facă parte.

"Recent, am decis că sunt pregătit să mă întorc în Federaţia Rusă. Am contactat Ambasada rusă din Oslo pentru ajutor, pentru a-mi facilita întoarcerea", a declarat Medvedev într-unul dintr-o serie de cinci scurte videoclipuri postate pe YouTube, subliniind că a luat această decizie de unul singur. El a precizat că va preda "mâine" (joi) documente care, în opinia sa, vor contribui la facilitarea întoarcerii sale.

Articolul continuă după reclamă

"Am sperat că aş putea găsi pacea şi calmul aici, că aş putea lăsa în urmă toată politica, războiul, armata, dar cumva nu am reuşit", a mărturisit Medvedev în limba rusă. "Vom vedea ce se va întâmpla în Rusia. Dacă mă vor ucide, OK. Dacă nu o vor face, mulţumesc mult. Dacă voi trăi, şi mai multe mulţumiri", a declarat Andrei Medvedev.

Pe acelaşi subiect

Andrei Medvedev a fugit în Norvegia în ianuarie

El a fugit din Rusia pe la graniţa arctică cu Norvegia, în ianuarie. A povestit că a trecut prin garduri de sârmă ghimpată şi a evitat o patrulă de frontieră cu câini şi că a auzit gărzile ruseşti trăgând focuri de armă în timp ce alerga printr-o pădure şi peste un râu îngheţat.

Povestea sa a ţinut prima pagină a ziarelor din întreaga lume, fiind un exemplu rar de persoană care a dezertat într-o ţară occidentală în timp ce pretindea că a luptat pentru grupul de mercenari Wagner în Ucraina. La vremea respectivă, Medvedev a declarat că a cerut azil în Norvegia pentru că se temea pentru viaţa sa după ce a fost martor la uciderea şi maltratarea unor deţinuţi ruşi recrutaţi de grupul de mercenari pentru a lupta în Ucraina.

Apoi, în aprilie, el a fost condamnat pentru că a fost implicat într-o bătaie într-un bar din Oslo şi pentru că avea asupra sa un pistol cu aer comprimat. A declarat atunci pentru Reuters că priveşte spre viitor, studiind limba norvegiană şi sperând să obţină azil. Reuters menţionează că nu a reuşit să-l contacteze miercuri pe Medvedev prin telefon.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Un fost comandant Wagner, care a cerut azil în Norvegia, vrea să se întoarcă în Rusia: Dacă mă vor ucide, OK. Dacă nu, mulţumesc