Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Un dezertor rus face praf armata lui Putin: Sunt maniaci cărora le place să ucidă. Comandanții alergau după violatori

Mărturiile privind ororile comise de soldații ruși în Ucraina continuă să apară și la 10 luni de război. Nikita Chibrin, un dezertor din armata rusă, a mărturisit pentru CNN că în fosta sa unitate care a luptat în Ucraina, la Bucha există "maniaci cărora le place să ucidă". Chibrin a fugit în luna septembrie din Brigada 64, acuzată că a comis crime de război în timpul ofensivei din Bucha, Borodianka și alte localități de la nord de Kiev.

de Redactia Observator

la 14.12.2022 , 16:23

Dezertor rus: În armata rusă sunt maniaci cărora le place să ucidă Nikita Chibrin - Nikita Chibrin / CNN

Nikita Chibrin a povestit pentru CNN că își amintește de colegi din armată care au fugit după ce ar fi violat două femei ucrainene în Bucha, în luna martie. "I-am văzut alergând, apoi am aflat că sunt violatori. Au violat o mamă și o fiică", a spus el. Comandanții au ridicat din umeri cand au aflat despre violuri. Autorii au fost bătuți, spune el, dar niciodată pedepsiți pentru faptele lor. "Nu au fost niciodată închiși. Doar dați afară. Fix așa: Pleacă! Au fost pur și simplu trimiși acasă din război. Asta e."

Nikita Chibrin este un fost soldat rus din orașul Yakutsk care susține că a servit în Brigada 64 de Puști Motorizate, scandaloasa unitate militară rusă acuzată că a comis crime de război în timpul ofensivei din Bucha, Borodianka și alte orașe și sate de la nord de Kiev. A dezertat din armata rusă în septembrie și a fugit în Europa prin Belarus și Kazahstan. Soldații brigadei lui Chibrin au fost etichetați drept criminali de război de către Ucraina în aprilie, după ce au fost descoperite gropile comune de la Bucha, în urma retragerii forțelor ruse din regiunea Kiev. 

Documentele militare ale lui Chibrin, consultate de CNN, arată că s-a aflat sub comanda lui Azatbek Omurbekov, cunoscut și ca "Măcelarul din Bucha". Statele Unite au sancționat întreaga brigadă. Kremlinul a negat orice acuzație de crime de război. Mai mult, președintele rus Vladimir Putin a decorat unitatea și a lăudat-o pentru "eroism" și "acțiuni de curaj", un act care a generat revoltă internațională. 

Articolul continuă după reclamă

Chibrin susține că nu a văzut niciun act de eroism, ci multe crime. Dezertorul rus a stat de vorbă cu CNN într-o țară europeană în care a cerut azil. El a detaliat unele dintre crimele la care spune că a fost martor și despre care a auzit povestindu-se și a spus că ar fi pregătit să depună mărturie împotriva unității sale la o instanță penală internațională. El susține că nu a comis nicio infracțiune. "Nu am văzut crime, dar am văzut violatori fugind, urmăriți (de membrii de rang înalt ai unității) pentru că au comis violuri", a spus el.

Pe acelaşi subiect

Dezertor rus: Rusia va pierde acest război

El a mai spus că unitatea sa avea ordin direct să ucidă pe oricine divulgă informații despre pozițiile soldaților, fie că sunt militari sau civili. "Dacă cineva avea un telefon ni se permitea să-l împușcăm", a spus el. El susține că nu există nicio îndoială că unii dintre colegii săi au fost capabili să omoare civili neînarmați. "Există maniaci cărora le place să omoare. Acolo au apărut astfel de maniaci", a spus el.

Chibrin a descris și jafurile la scară largă: soldații ruși furând computere, bijuterii și orice doreau. "Nu au ascuns asta deloc. Mulți din unitatea mea, când am plecat de la Lipovka și Andreevka la sfârșitul lunii martie, au luat mașini, vehicule, au luat mașini civile și le-au vândut în Belarus", a spus el. "Mentalitatea este că dacă furi ceva, ești bun. Dacă nu te prinde nimeni, bine! Dacă vezi ceva care este scump și îl furi și nu te prinde nimeni, ești bun."

În ceea ce privește comandanții unității, el a spus că ei știau de presupusele violuri, crime și de jafuri, dar că nu s-au interesat să caute dreptate. CNN a cerut Ministerului rus al Apărării să comenteze aceste acuzații, dar nu a primit un răspuns. Chibrin nu are nicio îndoială că Rusia va pierde în cele din urmă războiul împotriva Ucrainei, dar nu înainte ca mulți să moară. "Rusia nu se va opri decât când se va vărsa sânge mult, când toată lumea va muri. Soldații sunt carne de tun pentru ei. Nu îi respectă", a spus el.

După ce a văzut luptele din prima linie, el susține că echipamentul de care dispun soldații ruși nu este de nivelul armelor la care are acces Ucraina. În timp ce Ucraina primește unele dintre cele mai avansate arme de la aliații săi occidentali, armata rusă se bazează pe echipamente din epoca sovietică utilizate în timpul războiului din Afganistan din anii 1980. "Sigur că Rusia va pierde. Pentru că întreaga lume sprijină Ucraina. A crede că ei (rușii) vor câștiga este o prostie", a spus el. "S-au gândit că vor ocupa Kievul în trei zile. Ce zi este acum (de război)? 260? Au crezut că vor veni în Ucraina și vor fi primiți cu flori. Dar li s-a spus să plece naibii înapoi și s-a aruncat în ei cu cocktailuri Molotov."

”Am fost mințiți” susține fostul soldat rus

Soldații din unitatea sa erau, de asemenea, extrem de prost pregătiți pentru luptă, potrivit lui Chibrin. Antrenamentul s-a redus la o armă, o țintă și 5.000 de gloanțe. "Continuă să tragi și apoi ești liber să pleci. Nimeni nu făcea nimic. Nu a existat un antrenament real. Am lucrat cu un computer, la birou, am lucrat cu o mașină de tuns iarba…", a spus el.

Lipsa de pregătire a devenit evidentă în Ucraina. Aceiași bărbați care se lăudau că sunt "ca Rambo" înainte de a ajunge în prima linie s-au întors răniți, a spus el.

"Cei care au spus că vor împușca ușor ucraineni, când s-au întors din prima linie… nici nu au putut să-mi vorbească. Au văzut războiul, au văzut înfrângerea, și-au văzut colegii uciși, au văzut cadavre. Și-au dat seama, dar nu au putut să fugă." 

El a spus că mulți dintre bărbați erau prost antrenați și majoritatea habar nu aveau încotro se îndreaptă. "A fost o mare minciună. A fost un antrenament militar cu armata belarusă. Și ne-au mințit. Pe 24 februarie au spus că toată lumea va merge la război", a spus Chibrin, adăugând că inițial a refuzat să meargă.

"Primul lucru pe care l-am spus a fost: "Comandante, du-te la dracu, nu vreau să merg la război" și mi-a spus: "Tu vei avea mari probleme, vei merge la închisoare și familia ta va avea mari probleme...m-a atacat, m-a urcat într-o mașină specială și a închis ușa. Nu am putut ieși. Așa am plecat în Ucraina.”

S-a retras la sfârșitul lunii martie de la nord-vest de Kiev, în urma ofensivei eșuate, și s-a întors cu unitatea sa în Belarus. A povestit că suferea de o rană la spate și a mers la un spital militar din Rusia, dar a fost forțat să se întoarcă în Ucraina în mai. De data aceasta a fost trimis în regiunea Harkov din estul Ucrainei, apoi în pădurile din jurul orașului Izium. Atunci a găsit în sfârșit o șansă de a scăpa, a spus el.

S-a întors în Rusia împreună cu alți soldați care fugeau de pe front. După ce a trecut granița a spus că este rănit. Chibrin a mărturisit că a petrecut aproape o lună în spital, dar că nu a putut primi un tratament adecvat. "Au spus că, dacă vreau să merg la un spital special, trebuie să semnez un document care spunea că mă voi întoarce la război", a spus el.

A refuzat să semneze și se pregătea să depună documente pentru a-și anula contractul militar atunci când guvernul rus a anunțat o mobilizare parțială în septembrie. Chibrin a fugit mai întâi prin Rusia până la Sankt Petersburg și apoi a luat un tren către Belarus. Odată ajuns acolo, a reușit să găsească un intermediar care l-a ajutat să ajungă în Kazahstan iar de aici a ajuns din nou în Europa.  

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri externe » Un dezertor rus face praf armata lui Putin: Sunt maniaci cărora le place să ucidă. Comandanții alergau după violatori