Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Un an de la atacul terorist care a aruncat în aer Orientul Mijlociu. Conflictul s-a extins şi în Liban şi în Iran

A început ca un atac terorist, dar a devenit un conflict care a aruncat în aer Orientul Mijlociu. În urmă cu exact un an, gruparea Hamas a şocat lumea după ce a distrus apărarea Israelului şi a măcelărit peste o mie de oameni. Sute de persoane au fost luate ostatice şi duse în Gaza. Cinci români au murit în urma atacului, alţii sunt şi acum prizonierii Hamas. În prezent, conflictul s-a extins şi în Liban şi în Iran, iar numărul total al victimelor a depăşit 44.000. Astăzi, 69 de români şi familiile lor au fost aduşi în ţară din Liban, cu un avion al ministerului Apărării.

de Redactia Observator

la 08.10.2024 , 14:29

Strigătul de durere al unei femei a tulburat momentul de reculegere ţinut la locul festivalului Nova. La ora 6 şi jumătate dimineaţa, ora atacului Hamas, rude şi prieteni ai celor ucişi şi răpiţi, ambasadori străini şi preşedintele Israelului au marcat momentul dramatic. 

Români, printre victime

"Ați fost uciși cu sânge rece, ați fost arși în timp ce încă respirați, ați trecut cu toții prin iad. Aţi încetat să respiraţi și noi am făcut la fel", a declarat Inbal Journo mama unei victime.

Vezi și

Pe 7 octombrie 2023, israelienii au trecut prin cea mai sângeroasă zi din istoria statului evreu. În zi de sărbătoare, teroriştii Hamas au lansat patru mii de rachete şi au luat prin suprindere apărarea israeliană. Sute de militanţi palestinieni au distrus gardul şi au trecut graniţa. Alţii au folosit planoare motorizate şi au deschis focul din aer.

Pe acelaşi subiect

A urmat un adevărat măcel în kibutzurile de la graniţă. La festivalul în aer liber Nova, peste 400 de tineri au fost vânaţi unul câte unul. 

"Am crezut că nu mai am copii. Au şi vorbit cu noi în telefon, am auzit cum îi împuşcă. Au intrat pur şi simplu să îi omoare", a declarat Daniela Roseberg, româncă stabilită în Israel.

250 de oameni au fost duşi cu forţa în Gaza. Cel mai mic avea un an. 18 bărbaţi şi femei aveau peste 80 de ani. 

Printre victime sunt şi persoane cu cetăţenie română. Tal Haimi a fost declarat decedat abia în decembrie, dar a fost ucis chiar în ziua masacrului, în kibuțul din sudul ţării fondat chiar de străbunicul lui din Buzău. 

"Tal şi cu mine suntem împreună de 22 de ani. Mai mult de jumătate din viaţa mea a fost alături de el. Şi nu-mi pot vedea viaţa fără el. Mi-a dat tot ce am avut nevoie în viaţă, stabilitate, dragoste şi trei copii", a declarat Ela Haimi, soţia românului ucis. 

La un an de la tragedie, doar 117 ostatici au fost eliberaţi în urma unui acord cu Hamas. Soarta a 97 dintre prizonieri este incertă. Se crede că mai sunt maximum 40 în viaţă. 

"A trecut un an de când nu ştiu nimic despre tatăl meu. Nimic, niciun semn de viaţă", a declarat Yuli Ben Ami fiica unui ostatic. 

Tragedia a fost comemorată şi la Bucureşti. 

"Nu dorm, tot timpul văd în ochii mei, faţa ei. Aud când mi a dat telefon la 10.20 dimineaţa, în acea zi", a declarat Simona, mama româncei răpite. 

Benjamin Netanyahu, acuzat de crime de război

A urmat un răspuns nimicitor al Israelului. Nivelul distrugerilor este fără precedent - sute de clădiri au fost spulberate, cartiere întregi au fost rase de pe suprafaţa pământului.

Peste un milion de palestinieni fug de un an din calea exploziilor. Mulţi trăiesc printre ruinele fostelor locuinţe sau în corturi, în tabere de refugiaţi. 

"Uneori, unul dintre copii adoarme înspăimântat, altul se culcă fără să mănânce. După cum vedeţi, nu avem pături în cort", spune un refugiat. 

Benjamin Netanyahu a fost acuzat de crime de război. Un lucru care nu a oprit Israelul să deschidă un nou front, în Liban. În mai puţin de o lună, mii de terorişti Hezbollah au fost ucişi şi răniţi. 

Armata israeliană luptă pe patru fronturi. Pe lângă Gaza şi Liban, statul evreu a fost ţinta unor atacuri şi din Iran sau Yemen. 

"Este un război pentru existența noastră – "războiul învierii", a declarat Benjamin Netanyahu, premierul Israelului.

"S-au limpezit lucrurile în sensul în care suntem în faţa unui război între Israel şi Iran în acest moment după ce Israel a reuşit să înfrângă hamas ca organizaţie militară", a declarat Ştefan Popescu, analist politic. 

Iranul şi a dovedit incapacitatea de a lovi direct Israelul în ciuda celor două atacuri. La Paris, Sydney sau Berlin, mii de oameni au cerut oprirea luptelor. 

Ultimele atacuri din Beirut au avut loc noaptea trecută. În Israel, două femei au fost rănite în urma unui val de rachete lansate dinspre Gaza. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri externe » Un an de la atacul terorist care a aruncat în aer Orientul Mijlociu. Conflictul s-a extins şi în Liban şi în Iran