Antena Meniu Search
x

Curs valutar

UK şi Germania pasează SUA decizia livrării de aeronave F-16 Ucrainei. Ministrul Pistorius: Nu avem posibilitatea instruirii, nici avioane disponibile

Miniştrii Apărării din Marea Britanie şi Germania pasează Casei Albe decizia cu privire la o eventuală livrare de avioane de luptă de tip F-16 Ucrainei şi afirmă că aceasta revine SUA, care le-au produs.

de Redactia Observator

la 18.05.2023 , 10:40

UK şi Germania pasează SUA decizia livrării de aeronave F-16 Ucrainei. Ministrul Pistorius: Nu avem posibilitatea instruirii, nici avioane disponibile UK şi Germania pasează SUA decizia livrării de aeronave F-16 Ucrainei. Ministrul Pistorius: Nu avem posibilitatea instruirii, nici avioane disponibile - Profimedia Images

”Noi nu avem (avioane americane de vânătoare de tip) F-16 şi nu vom livra (avioane de tip) Typhoon, dar putem, evident, să contribuim la formare şi la susţinere, în limitele faptului că nu avem piloţi de F-16”, a recunoscut ministrul britanic al Apărării Ben Wallace, la Berlin, într-o conferinţă de presă comună cu omologul său german Boris Pistorius. "Casa Albă este cea care trebuie să decidă dacă le poate pune la dispoziţie această tehnologie".

"Noi nu putem avea un rol activ deoarece nu avem nici posibilitatea instruirii, nici avioane disponibile", a declarat Boris Pistorius, ministrul Apărării din Germania.

Zelenski a făcut rost de arme pentru contraofensivă

Articolul continuă după reclamă

Zelenski a făcut rost de arme pentru contraofensivă după un tur de forţă prin Europa. Italia, Germania, Franţa şi Marea Britanie îi dau Ucrainei tancuri, drone cu rază lungă de acţiune şi sisteme de apărare antiaeriană. Un singur lucru nu a obţinut: avioanele de luptă pe care le cere de luni de zile

Pe acelaşi subiect

Marea Britanie îi va oferi sute de rachete pentru apărarea aeriană şi sute de drone de atac a căror rază de acţiune este de 200 de kilometri. 

Germania i-a promis 30 de tancuri Leopard 1 şi patru sisteme de apărare antieriană. Iar Parisul va trimite la Kiev zeci de vehicule blindate şi tancuri uşoare. În aceste condiţii, Ucraina se apropie tot mai mult de începerea ofensivei anti-ruseşti pe care o tot promite. 

Deşi a cerut şi avioane, Zelenski a primit doar promisiunea că piloţii lui vor începe antrenamentul vara acesta. Iar şeful NATO i-a transmis că nu are rost să discute aderarea la Alianţă până când nu va fi clar că Ucraina va câştiga războiul şi va rămâne o ţară suverană. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » UK şi Germania pasează SUA decizia livrării de aeronave F-16 Ucrainei. Ministrul Pistorius: Nu avem posibilitatea instruirii, nici avioane disponibile