Video UE renunţă la obligativitatea purtării măştii în aeroporturi şi la bordurile avioanelor. Ce a stat în spatele deciziei
Vom putea da masca jos în aeroporturile din Uniunea Europeană. Autorităţile din domeniile aviaţiei şi sănătăţii au luat decizia.
Măsura intră în vigoare chiar de săptămâna viitoare, de pe 16 mai. Oficialii recomandă, însă, în continuare pasagerilor vulnerabili, să poarte mască atât în aeroporturi, cât şi la bordul aeronavelor. De altfel acestea mai spun că masca a rămas una dintre cele mai bune măsuri de protecţie împotriva COVID 19.
Aşadar, de săptămâna viitoare companiile aeriene pot pune în aplicare propriile reguli în ceea ce priveşte siguranţa sanitară. Decizia vine în condiţiile în care gradul de imunizare a crescut, fie prin vaccinare, fie prin boală. În plus, tot mai multe ţări, printre care Grecia, Croaţia sau Marea Britanie, renunţă la restricţiile de pandemie. Inclusiv mai multe companii aeriene din SUA au renunțat impunerea purtării măştii de protecţie.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰