Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Ucraina nu va beneficia de o procedură rapidă de aderare la UE, dar liderii europeni promit să sprijine reconstrucţia țării

Şefii de stat şi de guvern din Uniunea Europeană au decis să înceapă examinarea cererii de aderare a Ucrainei, ca şi a celor depuse de Georgia şi Republica Moldova. Dar cu tot respectul pentru rezistenţa sa în faţa agresiunii, Ucraina NU va beneficia de o procedură rapidă de aderare. La summitul de la Versailles, liderii din Uniune au convenit, de asemenea, să renunţe, în cel mult cinci ani, la importurile de energie din Rusia. Liderii europeni promit să sprijine reconstrucţia Ucrainei şi încearcă, în acelaşi timp, să convingă Rusia să înceteze ostilităţile. Dar preşedintele Macron recunoaşte că nu are mari speranţe în acest sens.

de Redactia Observator

la 16.08.2022 , 12:29

După prima zi a summitului de la Versailles, liderii europeni au condamnat "agresiunea militară neprovocată şi nejustificată" a Rusiei şi au promis că vor susţine, pe toate planurile, Ucraina. Ei au solicitat oficial opinia Comisiei Europene asupra cererii de aderare la Uniune, depuse de Ucraina. Acesta este primul pas din procedura de negociere care poate dura ani de zile. Ucraina nu va beneficia, cum ar fi dorit, de o procedură accelerată de aderare. 

Procesul de aderare a fost lansat, în aceleaşi condiţii, şi pentru Republica Moldova şi Georgia, care şi-au depus şi ele cererile urmând exemplul Ucrainei. 

Emmanuel Macron: Moldova este foarte fragilă. Este dependentă de Rusia în ce priveşte gazul. Mai e şi Transnistria cu combatanţii de acolo. În prezent, zeci de mii de refugiaţi vin pe teritoriul său. Aşa că nu putem să lăsăm, să abandonăm Moldova pe acest drum. 

Articolul continuă după reclamă

Emmanuel Macron nu mai are mari speranțe că va opri vărsarea de sânge

Pe acelaşi subiect

Comunicatul summitului elogiază poporul ucrainean pentru curajul cu care îşi apără ţara, dar şi statele de la graniţa Ucrainei pentru primirea pe care au făcut-o refugiaţilor. Preşedintele Macron şi cancelarul german Olaf Scholz au încercat, până în ultima clipă, prin discuţii cu Vladimir Putin, să prevină invadarea Ucrainei. Ei păstrează chiar şi acum legătura cu Kremlinul dar nu au mari speranţe că vor putea opri vărsarea de sânge. 

Emmanuel Macron: Trebuie să mărturisesc că, în prezent, condiţiile pe care Putin le pune pe masă nu sunt acceptabile pentru nimeni, ca să fiu cinstit. 

O mediere între Rusia şi Ucraina va încerca, potrivit presei americane, şi fostul cancelar german Gerhard Schroeder, care se va întâlni, la Moscova, cu Vladimir Putin. Retras din politică, Schroeder este acum membru în consiliul de administraţie al grupului Rosneft şi, bineînţeles, are bune relaţii la Kremlin. Dar nu este clar ce şanse de succes are acţiunea sa. Mai ales că, de la începutul războiului, i se cere insistent, în Germania, să renunţe la toate legăturile cu Rusia. 

Putin nu dă niciun semn că sancţiunile economice internaţionale l-ar impresiona. Mai ales că multe state europene nu se pot lipsi de importul de petrol şi gaz din Rusia, aşa că acesta nu este afectat de sancţiuni. 

UE vrea să scape de dependența energetică față de Rusia

La summitul de la Versailles, statele Uniunii Europene au convenit că trebuie să se elibereze de dependenţa energetică faţă de Rusia, dar termenul este abia anul 2027. 

Statele Unite şi Marea Britanie au anunţat deja că vor pune capăt importului de petrol din Rusia. Administraţia de la Washington este îngrijorată, în prezent, dintr-un alt motiv: Rusia este suspectată că ar urmări să folosească, în Ucraina, arme chimice sau biologice. Aceasta după ce i-a acuzat pe ucraineni că ar studia chiar ei, în secret, realizarea unor asemenea arme, în colaborare cu Pentagonul. Acuzaţia a fost respinsă cu indignare de americani şi de preşedintele Zelenski. 

Volodimir Zelenski: Nicio armă chimică sau vreun alt fel de armă de distrugere în masă nu s-a realizat în ţara mea. Toată lumea ştie asta şi o ştiţi şi voi.

Atât Statele Unite cât şi Uniunea Europeană susţin decizia procurorului Curţii Penale Internaţionale de a deschide o anchetă asupra eventualelor crime de război ale Rusiei în Ucraina. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Ucraina nu va beneficia de o procedură rapidă de aderare la UE, dar liderii europeni promit să sprijine reconstrucţia țării