Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Ucraina a cerut derogare de la respectarea Convenției Europene a Drepturilor Omului. Kievul vrea să recruteze mai mulți militari

Război în Ucraina. Ucraina a depus pe 4 aprilie 2024 o cerere scrisă la Consiliul Europei pentru o derogare parțială de la respectarea Convenției Europene a Drepturilor Omului. Guvernul de la Kiev a informat că suspendă protecția dreptului de proprietate și la alegeri libere în contextul legii marțiale din ţară. Autorităţile de la Kiev urmăresc să recruteze mai mulți militari şi să repatrieze bărbaţii apţi de armată.

de Redactia Observator

la 29.04.2024 , 16:01

Ucraina a cerut derogare de la respectarea Convenției Europene a Drepturilor Omului. Kievul vrea să recruteze mai mulți militari Ucraina a cerut derogare de la respectarea Convenției Europene a Drepturilor Omului. Kievul vrea să recruteze mai mulți militari - Profimedia

Ucraina a informat la începutul lunii secretariatul Consiliului Europei cu privire la o modificare a listei de excepții de la obligațiile care îi revin în baza Convenției pentru apărarea Drepturilor Omului și a  Libertăților Fundamentale, cunoscută și sub denumirea de Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Informaţia apare pe site-ul Consiliului Europei, precum și în documente guvernului ucrainean, relatează Ukrainska Pravda

Ucraina, ca stat membru al Consiliului Europei, este obligată să respecte standardele privind drepturile omului. În caz de încălcare a convenţiei, persoanele sau organizațiile pot deschide proces împotriva Ucrainei la Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg (CEDO). Cu toate acestea, CEDO oferă statelor membre dreptul de a solicita derogări de la anumite obligații, motivate de circumstanțe speciale, inclusiv agresiunea militare.

Într-o scrisoare datată 4 aprilie 2024, Ucraina a informat CEDO că nu mai aderă la obligațiile de a respecta articolele privind dreptul la protejarea vieții private și de familie, dreptul la libertatea de exprimare, dreptul la libertatea de întrunire pașnică și la libertatea de asociere, dreptul la libera circulație a persoanelor, dreptul la protecția proprietății private, dreptul la educație, dreptul la alegeri libere.

Articolul continuă după reclamă

 Nu este prima notificare a Ucrainei cu privire la posibile restricții ale anumitor drepturi ale cetățenilor din cauza agresiunii ruse, aminteşte Ukrainska Pravda. În 2015, Ucraina și-a suspendat obligațiile de a respecta anumite articole ale CEDO din cauza operațiunii antiteroriste din regiunile Donețk și Lugansk (n.red. Operațiunea Antiteroristă este un termen folosit din 2014 până în 2018 de către mass-media, guvernul Ucrainei și OSCE cu referire la acțiuni de luptă în părți ale regiunilor Donețk și Lugansk împotriva forțelor militare ruse și a separatiștilor pro-ruși).

Pe acelaşi subiect

În februarie 2022, după invazia rusă la scară largă, Kievul a transmis la Strasbourg o listă semnificativă de astfel de abateri. În baza legii marţiale prelungită periodic de la începutul războiului, conducerea militară a Ucrainei are dreptul de a restricționa libertatea de circulație a cetățenilor, precum și de a confisca cu forța proprietăți private.

Ucraina are nevoie de noi soldaţi după 2 ani de război

Informaţia vine în contextul în care Ucraina are nevoie de noi soldaţi în rândul trupelor sale diminuate şi epuizate. Volodimir Zelenski a redus vârsta de mobilizare de la 27 la 25 de ani şi a promulgat pe 16 aprilie o nouă lege privind mobilizarea, care înlesneşte procedurile pentru încorporare şi înăspreşte pedepsele împotriva celor care încearcă să se sustragă acesteia, cum ar fi confiscarea mașinilor acestora și blocarea conturilor bancare.

Autorităţile de la Kiev urmăresc să repatrieze bărbaţii apţi de armată care au reuşit să plece din ţară deşi legea marţială adoptată odată cu lansarea invaziei ruse prevede că bărbaţii cu vârste între 18 şi 60 de ani au interdicţie de a părăsi teritoriul naţional. În cadrul acestui demers, Ucraina a suspendat serviciile consulare pentru bărbaţii care au vârsta mobilizării şi care trăiesc în străinătate, cu excepţia celor necesare pentru revenirea în ţară.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri externe » Ucraina a cerut derogare de la respectarea Convenției Europene a Drepturilor Omului. Kievul vrea să recruteze mai mulți militari