Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Donald Trump l-a asigurat pe Viktor Orban că nu va da Ucrainei nici măcar un cent dacă ajunge preşedinte

Război în Ucraina. Premierul ungar Viktor Orban, revenit din SUA, unde s-a întâlnit cu Donald Trump, a declarat că acesta din urmă l-a asigurat că, dacă ajunge din nou la Casa Albă, Washingtonul "nu va da nici măcar un cent Ucrainei", relatează lAFP şi EFE, citate de Agerpres. 

de Redactia Observator

la 12.03.2024 , 11:53

Tump nu va da Ucrainei nici măcar un cent dacă ajunge preşedinte, a spus Viktor Orban Tump nu va da Ucrainei nici măcar un cent dacă ajunge preşedinte, a spus Viktor Orban - Profimedia

Trump "are o viziune foarte clară, cu care este dificil să nu fii de acord. El spune aşa: mai întâi, nu va da nici măcar un cent în războiul între Ucraina şi Rusia" dacă revine la Casa Albă, a afirmat Orban duminică seară la postul public ungar M1.

"Dacă americanii nu dau bani, europenii nu vor putea finanţa singuri acest război"

"Dacă americanii nu dau bani, europenii nu vor putea finanţa singuri acest război. Şi, în consecinţă, războiul se va încheia", întrucât "este evident că Ucraina nu se va putea descurca prin mijloacele proprii", a explicat premierul ungar.

Articolul continuă după reclamă

Trump are "planuri suficient de detaliate asupra modalităţii" de a readuce pacea, a mai remarcat Orban, fără a dezvălui mai mult.

Pe acelaşi subiect

De asemenea, a mai spus premierul ungar, "Trump nu doreşte (ca SUA) să finanţeze securitatea Europei în locul europenilor", făcând referire la declaraţii anterioare în care candidatul republican a sugerat că, în cazul unei agresiuni, nu ar fi dispus să apere ţările NATO care nu cheltuie pentru apărare cel puţin 2% din PIB, ţinta stabilită în cadrul Alianţei Nord-Atlantice.

Solicitată de AFP, echipa lui Trump nu a comentat deocamdată afirmaţiile premierului ungar. Nici Trump însuşi nu a vorbit despre întrevederea avută cu Orban în Florida săptămâna trecută, întâlnire criticată de adversarul său democrat, preşedintele Joe Biden.

Acesta din urmă a cerut un nou ajutor pentru Ucraina, în valoare de 61,4 miliarde de dolari, care în Congres a trecut de Senatul majoritar democrat, dar este blocat în Camera Reprezentanţilor de republicani, în special de preşedintele acestei camere, Mike Johnson, care este un apropiat al lui Trump.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri externe » Donald Trump l-a asigurat pe Viktor Orban că nu va da Ucrainei nici măcar un cent dacă ajunge preşedinte