Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Trupele din Rusia sunt pe cale să se retragă parţial din Herson. Scenariul negru care anunţă o nouă înfrângere pentru Putin, confirmat de un oficial prorus

Vladimir Putin este în faţa unei noi înfrângeri în Ucraina. Armata sa este pe cale să se retragă parţial din Herson, una dintre regiunile pe care le-a anexat ilegal în septembrie. Scenariul negru pentru Moscova este confirmat de un oficial prorus din regiune.

de Redactia Observator

la 03.11.2022 , 21:50

În această dimineață, localnicii au postat fotografii și videoclipuri pe rețelele de socializare, în care se vede clădirea fostei administrații regionale din Herson, însă de pe acoperiş a dispărut Steagul Rusiei.

A fost primul semnal că pe front lucrurile nu stau prea bine pentru ruşi. După prânz a venit şi o confirmare cu jumătate de gură. Unul dintre oficialii proruşi a recunoscut că militarii lui Putin, cel mai probabil, vor fi nevoiţi să se retragă de pe malul stâng al regiunii Herson, împinşi de contraofensiva ucrainenilor.

Corespondent ABC News: Acesta este drumul spre Herson, cel mai mare oraş pe care Rusia îl controlează în toată Ucraina, singura capitală regională. Mi-au povestit că doar cu câteva săptămâni în urmă, aici era linia frontului cu ruşii, dar acum au reuşit să-i împingă înapoi. 

Vezi și

În schimb, ruşii au atacat intens oraşele Bahmut şi Soledar, iar centrala nucleară de la Zaporojie a fost din nou deconectată de la rețeaua electrică după ce bombardamentele au avariat liniile de înaltă tensiune, lăsând-o doar cu generatoare diesel. 

Pe acelaşi subiect

Cum ajunge petrol rusesc în SUA

Şi dacă pe front strategia de acasă nu se potriveşte cu practica, în ce priveşte evitarea sancţiunilor Occidentale, ruşii au găsit o portiţă de a le evita.

O analiză publicată de The Wall Street Journal arată cum petrolul rusesc ajunge în SUA printr-o rafinărie Lukoil din Sicilia. Este transformat în benzină care ulterior ia drumul Statelor Unite. 

Acest lucru este posibil pentru că ţiţeiul este prelucrat de o altă ţară, nu de Rusia şi aşa poate fi exportat mai departe. 

Şi nu este singurul produs de pe urma căruia Rusia câştigă bani pentru a susţine invazia Ucrainei. Moscova continuă nestingherită comerţul cu diamante. Pietrele preţşioase nu au fost puse pe lista de sancţiuni de Uniunea Europeană, aşa că numai Belgia, a importat diamante de 400 de milioane de euro pe lună.

Anul trecut, oraşul Anvers din Belgia, supranumit capitala mondială a diamantelor, a importat pietre preţioase din Rusia în valoare de 1,8 miliarde de euro. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Trupele din Rusia sunt pe cale să se retragă parţial din Herson. Scenariul negru care anunţă o nouă înfrângere pentru Putin, confirmat de un oficial prorus