Video Trump pune taxe de 25% la toate maşinile şi piesele auto care intră în SUA. România, afectată direct
Donald Trump mai aruncă o bombă. Liderul de la Casa Albă a anunţat tarife de 25% la toate maşinile şi piesele auto care intră în Statele Unite. România este printre ţările afectate pentru că multe dintre anvelopele şi componentele electronice produse la noi în ţară ajung peste Ocean.
"Vom face să plătească ţările care fac afaceri în ţara noastră şi ne iau slujbele, bogăţia", a declarat Donald Trump, preşedintel SUA. După aluminiu şi oţel, a venit rândul industriei auto să intre în vizorul lui Trump. Noile tarife se aplică de pe 2 aprilie pentru autovehicule şi din mai pentru piese. Iniţiativa va genera venituri colosale, se laudă preşedintele american. "Cred că, în cele din urmă, probabil că se vor încasa între 600 de miliarde şi 1 trilion de dolari într-o perioadă relativ scurtă, adică aproximativ un an de acum încolo", a declarat Donald Trump, preşedintele SUA.
Şefa Comisiei Europene a transmis că ţările UE îşi vor proteja interesele economice
Statele Unite au importat 8 milioane de maşini în 2024, cele mai multe din Mexic, Coreea de Sud şi Japonia. Toyota, Hyundai şi Honda sunt printre cele mai populare mărci. Dintre producătorii europeni, Volkswagen, BMW şi Mercedes Benz au vândut cele mai multe maşini. Tarifele vor afecta însă şi România. Ţara noastră exportă anual anvelope în valoare de peste un miliard de euro, produse de companii precum Pirelli, Michelin și Continental. Multe dintre ele sunt montate pe maşinile care ajung în Statele Unite. La fel se întâmplă cu centurile de siguranţă şi airbag-urile de la Autoliv şi sistemele de cablaje de la Dräxlmaier.
Pe pieţe, reacţia a fost imediată. Acţiunile companiilor General Motors şi Stellantis, un conglomerat care deţine branduri europene dar şi Dodge sau Chrysler, au scăzut cu 3, respectiv 3,6%. Experţii spun că preţurile maşinilor ar putea creşte cu sume care variază între 4.000 şi 10.000 de dolari. "Am vorbit cu câţiva dealeri din Detroit şi deja observă o scădere a traficului în showroom-uri. Piaţa auto este destul de sensibilă acum. Suntem îngrijoraţi din cauza faptului că preţul mediu de vânzare al unui vehicul este deja de aproximativ 49.000 de dolari, aproape de un maxim istoric", a declarat Glenn Stevens, expert auto.
Noile tarife au fost criticate şi la nivel politic. Şefa Comisiei Europene a transmis că ţările UE îşi vor proteja interesele economice, iar premierul Canadei a numit decizia drept un atac direct la adresa ţării sale.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰