Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Trump nu exclude ideea unui al treilea mandat de președinte: "Nu glumesc. Există metode"

Donald Trump a declarat că nu glumeşte când vine vorba de un posibil al treilea mandat – deşi Constituţia SUA îl interzice clar. Totuşi, spune că este "prea devreme" să se gândească serios la acest scenariu, transmit Reuters şi AFP, potrivit Agerpres.

de Redactia Observator

la 30.03.2025 , 21:38

Trump nu exclude ideea unui al al treilea mandat de președinte Trump nu exclude ideea unui al al treilea mandat de președinte - Profimedia

Republicanul Donald Trump, care a fost învestit la 20 ianuarie cu un al doilea mandat, neconsecutiv, la Casa Albă, a făcut până acum aluzii vagi că ar încerca să obţină un al treilea, însă duminică s-a referit în mod direct la aceasta într-un interviu telefonic la NBC News.

Trump nu ia în glumă ideea unui al treilea mandat

"Nu, nu glumesc. Nu glumesc", a spus Trump, dar "este mult prea devreme să mă gândesc la asta".

Articolul continuă după reclamă

"Există, există metode prin care s-ar putea, după cum ştiţi", a adăugat el, dând asigurări că "mulţi oameni vor să facă asta".

Potrivit celui al 22-lea Amendament al Constituţiei Statelor Unite, mandatele unui preşedinte sunt limitate la două, consecutive sau nu.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
V-a crescut salariul în ultimul an?
Observator » Ştiri externe » Trump nu exclude ideea unui al treilea mandat de președinte: "Nu glumesc. Există metode"