Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Temperaturi record în Groenlanda. Calota glaciară continuă să se topească masiv, iar previziunile specialiştilor sunt sumbre

Calota glaciară din Groenlanda se topeşte accelerat. Temperaturile cu 10 grade peste medie au provocat un dezgheţ masiv al calotei glaciare de aici.

de Redactia Observator

la 20.08.2021 , 09:16

La sfârşitul lui iulie, temperaturile au ajuns şi la 23,4 grade, un record în istoria măsurătorilor, iar dacă tendinţa de încălzire va continua, previziunile specialiştilor sunt sumbre. Groenlanda este acoperită de gheaţă în proporţie de 80 la sută, este al doilea cel mai mare strat de gheaţă mare din lume.

Dacă gheaţa din Groenlanda s-ar topi în întregime, ar provoca creşterea cu 7 metri a nivelului mărilor şi oceanelor ceea ce ar fi catastrofal.

Gheaţa de pe Pământ se topeşte mai rapid decât la jumătatea anilor 1990

Vezi și

Gheaţa de pe Pământ se topeşte mai rapid decât la jumătatea anilor 1990, având în vedere că schimbările climatice au făcut ca temperatura globală să crească, arată o cercetare publicată în The Cryosphere, scrie news.ro. Per ansamblu, începând cu jumătatea anilor 1990, este estimat că 28.000 de miliarde de tone metrice de gheaţă s-au topit din gheţari, calote glaciare şi din mările lumii. Rata de topire este acum cu 57% mai rapidă decât în urmă cu trei decenii, au precizat oamenii de ştiinţă.

Pe acelaşi subiect

Topirea gheţii de pe uscat - în Antarctica, Groenlanda şi munţi - a adăugat suficientă apă în Oceanul Planetar în decurs de trei decenii pentru a provoca o creştere a nivelului cu 3,5 centimetri. Gheaţa pierdută din gheţarii montani reprezintă 22% din totalul pierderii anuale înregistrate.

Cât priveşte zona arctică, gheaţa din mare s-a diminuat în ultimii ani. În 2020 a fost înregistrată a doua cea mai mică extindere a gheţii marine în cei peste 40 de ani de monitorizare prin satelit. Pe măsură ce gheaţa din mare dispare, este expusă apa care absoarbe radiaţia solară şi nu o reflectă în atmosferă. Acest fenomen, cunoscut ca amplificare arctică, face ca temperaturile regionale să crească şi mai mult. Temperatura atmosferică globală a crescut cu aproximativ 1,1 grade Celsius începând cu perioada pre-industrială. Însă în zona arctică rata de încălzire a fost de peste două ori mai mare decât media ultimilor 30 de ani.

Folosindu-se de datele colectate în perioada 1994 - 2017, măsurători din teren şi simulări pe computer, echipa de cercetători britanici a calculat că lumea pierdea, în medie, 800 de miliarde de tone metrice de gheaţă pe an, în anii 1990, însă în ultimii ani, numărul a crescut la 1.200 de miliarde. Cercetarea nu a luat în considerarea stratul de zăpadă anual, care are o reacţie puternică de albedou, şi nici gheaţa din râuri şi lacuri.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Temperaturi record în Groenlanda. Calota glaciară continuă să se topească masiv, iar previziunile specialiştilor sunt sumbre