Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Strigătul disperat al unei fetiţe afgane: "Vreau să merg la şcoală!". Un mesaj puternic despre libertate, drepturi egale şi progres. "Fără educaţie, vom fi orbi cu toţii"

Discursul înflăcărat al unei copile afgane, care luptă pentru drepturile sale şi ale femeilor din ţară, a cucerit inimile utilizatorilor reţelei de socializare Twitter. Odată cu venirea talibanilor la putere, situaţia extrem de tensionată din regiune pare să afecteze în mod special persoanele de sex feminin, care se confruntă cu restricţionarea severă a libertăţilor. Dreptul la educaţie este unul dintre cele mai importante aspecte pentru care militează afganii, prin toate mijloacele posibile.

de Redactia Observator

la 24.09.2021 , 22:42

O fetiţă afgană îşi cere drepturile, în stradă: "Vreau să merg la şcoală" O fetiţă afgană îşi cere drepturile, în stradă: "Vreau să merg la şcoală" - Captură foto Twitter

Cu toate că Guvernul taliban a promis că va permite accesul tinerelor afgane în şcoli şi universităţi, vocile numeroase care îşi cer în stradă drepturile sugerează că realitatea e una complet diferită. Micuţa, care poartă un acoperământ pentru cap, este înconjurată de două fete şi un băiat, care agită în aer pancarte cu mesajul "Eliberaţi Afganistanul". Discursul său emoţionant reafirmă dreptul femeilor la educaţie, solicitând să li se permită să contribuie la dezvoltarea ţării. "Allah ne-a oferit toate aceste oportunităţi. Deci cine sunt talibanii, să ni le răpească? Dacă nu mergem la şcoală, cum ne putem educa în viitor copiii? Fac parte din noua generaţie, nu m-am născut să dorm, să mănânc şi să stau acasă. Vreau să merg la şcoală! Vreau să fac ceva pentru dezvoltarea ţării mele. Puteţi să vă imaginaţi aşa ceva? (...) Fără educaţie, vom fi cu toţii orbi în această lume", spune fetiţa.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Noi reguli în şcoli şi universităţi pentru femeile afgane

Articolul continuă după reclamă

Guvernul taliban a anunţat, luna aceasta, un nou set de reguli cu privire la participarea femeilor la cursurile universitare. Deşi în peroada 1996-2001, când Afganistanul s-a aflat sub conducerea islamiştilor, fetele şi femeile nu aveau voie să înveţe în şcoli sau universităţi, noul regim susţine că le va permite acestora accesul la educaţie. Totuşi, acest lucru se va întâmpla în conformitate cu un regulament strict. 

Schimbările sunt majore. Dacă până acum femeile afgane studiau cot la cot cu bărbaţii, în aceleaşi instituţii de învăţământ superior, de acum vor fi introduse norme stricte de segregare pe sexe. Profesorii sunt suficienţi, susţin autorităţile din Afganistan, iar în cazuri extreme, cadrele didactice de sex masculin le vor putea preda femeilor, din spatele unei cortine. În plus, studentele vor respecta codul vestimentar impus de talibani, ce prevede acoperământ pentru cap (hijab).

Elevii vor fi separaţi pe sexe şi în şcolile primare şi gimnaziale, practică întâlnită însă în mod obişnuit în Afganistan, spun talibanii. „Nu vom avea probleme în a pune capăt sistemului mixt de educație”, a declarat ministrul Învățământului Superior, Abdul Baqi Haqqani. „Oamenii sunt musulmani și vor accepta acest lucru”.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Strigătul disperat al unei fetiţe afgane: "Vreau să merg la şcoală!". Un mesaj puternic despre libertate, drepturi egale şi progres. "Fără educaţie, vom fi orbi cu toţii"