Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Statele Unite, despre ameninţarea lui Vladimir Putin că va recurge la arma nucleară: "Este o retorică iresponsabilă. Noi o luăm în serios"

Statele Unite ''iau în serios'' ameninţarea lansată de preşedintele rus Vladimir Putin că ar putea recurge la arma nucleară în războiul din Ucraina, a declarat miercuri un purtător de cuvânt al Casei Albe, care a vorbit despre ''consecinţe severe'' dacă liderul de la Kremlin şi-ar pune în practică o asemenea ameninţare, relatează AFP, citat de Agerpres

de Redactia Observator

la 21.09.2022 , 17:51

Statele Unite, despre ameninţarea lui Vladimir Putin că va recurge la arma nucleară: "Este o retorică iresponsabilă. Noi o luăm în serios" - Profimedia

''Este o retorică iresponsabilă din partea unei puteri nucleare, dar nu este diferită de modul în care el se exprimă de şapte luni şi noi o luăm în serios'', a declarat la postul ABC purtătorul de cuvânt al Consiliului pentru securitate naţională a SUA, John Kirby.

Ameninţarea lui Vladimir Putin, luată în serios de SUA

''Noi monitorizăm cât putem de bine postura lor strategică astfel încât, la nevoie, să o putem schimba pe a noastră. Dar la ora actuală nimic nu spune că aceasta ar fi necesar'', a adăugat reprezentantul Casei Albe.

Articolul continuă după reclamă

Întrebat despre mobilizarea a 300.000 de rezervişti anunţată mai devreme de preşedintele rus, John Kirby a răspuns: ''Ne aşteptam la asta''. ''Ea arată incontestabil că el este în suferinţă'' pe plan militar, remarcă purtătorul de cuvânt american, menţionând că Vladimir Putin ''are probleme cu dezertările, forţează răniţii să se întoarcă la luptă, deci clar că el are o problemă cu recrutările'' pentru a-şi duce mai departe invazia în Ucraina.

Pe acelaşi subiect

Într-un discurs preînregistrat, Vladimir Putin a anunţat miercuri dimineaţă mobilizarea a 300.000 de rezervişti. În faţa ameninţării reprezentate, potrivit lui, de ''regimul nazist de la Kiev'', susţinut militar şi financiar de Occident, ''vom folosi cu siguranţă toate mijloacele la dispoziţia noastră pentru a proteja Rusia şi poporul nostru'', a declarat preşedintele rus, făcând aluzie la armele nucleare.

Acesta ''nu este un bluf'', a insistat Putin, care a acuzat Occidentul, respectiv SUA, UE şi Marea Britanie, că după ce a impus Kievului să nu mai negocieze cu Moscova încearcă acum să încurajeze Ucraina să desfăşoare operaţiuni militare inclusiv pe teritoriul rus, întrucât ''scopul Occidentului este să slăbească, să divizeze şi să distrugă Rusia''.

''În politica sa agresivă anti-rusească, Occidentul a depăşit orice limită. Cei care încearcă să ne şantajeze cu armele nucleare trebuie să ştie că vântul se poate schimba în direcţia lor'', a indicat preşedintele rus.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Statele Unite, despre ameninţarea lui Vladimir Putin că va recurge la arma nucleară: "Este o retorică iresponsabilă. Noi o luăm în serios"