Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Secretarul general al NATO, despre ameninţarea lui Vladimir Putin: "Este vorba despre o retorică nucleară periculoasă"

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a denunţat miercuri ''retorica nucleară periculoasă'' a preşedintelui rus Vladimir Putin, care s-a declarat pregătit să utilizeze ''toate mijloacele'' arsenalului său contra Occidentului, relatează Reuters şi AFP, citat de Agerpres

de Redactia Observator

la 21.09.2022 , 17:38

Secretarul general al NATO, despre ameninţarea lui Vladimir Putin: "Este vorba despre o retorică nucleară periculoasă" - Profimedia

''Este vorba despre o retorică nucleară periculoasă. Nu este ceva nou, el a făcut deja asta de mai multe ori. Vom rămâne calmi şi vom continua să sprijinim Ucraina'', a declarat Jens Stoltenberg în marja Adunării Generale a ONU, la New York. El a ţinut să precizeze că NATO nu se va angaja într-un discurs periculos şi nechibzuit precum cel al lui Vladimir Putin.

Războiul nu decurge conform planurilor lui Putin

Într-un interviu acordat redactorului-şef al agenţiei Reuters, secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice a spus că prima mobilizare din Rusia după Al Doilea Război Mondial nu este o surpriză, dar aceasta va escalada conflictul din Ucraina început prin invazia rusă din 24 februarie. Potrivit lui Stoltenberg, deciziile anunţate de Putin miercuri dimineaţă demonstrează ''că războiul nu decurge conform planurilor lui'' şi este clar că liderul rus a făcut ''o mare eroare de calcul''.

Articolul continuă după reclamă

Preşedintele rus a anunţat miercuri dimineaţă o "mobilizare parţială" a rezerviştilor, deschizând calea pentru o escaladare majoră a războiului din Ucraina, în timp ce Moscova pierde teren pe câmpul de luptă. Liderul de la Kremlin a avertizat că Rusia este pregătită să utilizeze "toate mijloacele sale de apărare", inclusiv nucleare, pentru a "se apăra".

''Ne vom asigura că nu există nicio neînţelegere la Moscova despre modul exact cum vom reacţiona. Desigur, asta depinde de ce fel de situaţie sau ce fel de arme pot folosi ei. Lucrul cel mai important este să împiedicăm să se întâmple acest lucru şi iată de ce am fost atât de clari în comunicările noastre cu Rusia în legătură cu consecinţele fără precedent'', a subliniat Jens Stoltenberg, cu referire la orice utilizare a armelor nucleare de către Moscova.

În opinia liderului Alianţei Nord-Atlantice, este dificil de văzut o soluţie pe termen scurt atât timp cât Rusia nu acceptă Ucraina ca naţiune suverană.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Secretarul general al NATO, despre ameninţarea lui Vladimir Putin: "Este vorba despre o retorică nucleară periculoasă"