Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Șoferiță româncă, eroină în Italia după ce a salvat o rusoiacă stâlcită în bătaie. Femeia sărise dintr-o mașină aflată în mers și nu o ajuta nimeni

Abuz, umilire, hărțuire, bătăi și intimidare. Un episod de violență înforătoare a fost la un pas să se termine cu o tragedie. Doar intervenția curajoasă a unei românce a oprit un italian de 66 de ani să nu-și ducă la bun sfârșit atacul nemilos.

de Veronica Micu

la 02.02.2023 , 21:03

S-a întâmplat zilele trecute la Nettuno, în provincia Roma, acolo unde o rusoiacă de 70 de ani, femeie de serviciu într-un bloc din zona Via Ugo La Malfa, a fost luată la bătaie de propriul soț. Individul, un italian de 66 de ani, a mers la locul de muncă al femeii și, după ce a acuzat-o că i-ar fi furat banii, a apucat-o de braț și ținând-o nemișcată a început să o lovească repetat cu un băț lung de aproximativ un metru. În fața a numeroși martori, dintre care niciunul nu a intervenit să o ajute, omul și-a târât apoi soția și a forțat-o să urce în mașina lui, pentru a se întoarce împreună acasă, în cartierul Zucchetti, unde evident intenționa să ducă la bun sfârșit pedeapsa, scrie Il Messaggero.

Șoferița româncă, singura care a oprit ca să o ajute pe femeia bătută și plină de sânge

Pe drum, italianul scăpat de sub control a continuat să-și lovească soția în cap și brațe. La un moment dat, însă, în încercarea disperată de a se salva, rusoiaca a reușit să deschidă portiera masinii si s-a aruncat pe asfalt. Plină de sânge, a început să fugă de-a lungul șoselei, strigând după ajutor și încercând să oprească șoferii care treceau. Din păcate, toți și-au continuat drumul. Mai puțin o româncă de 32 de ani, care locuiește în Nettuno. Tânăra a oprit și, fără să ezite, a lăsat-o pe rusoaica plină de sânge și tremurând, să urce în mașină. În tot acest timp, soțul bătăuș o urma pe jos, cu bâta în mână, încercând să o prindă. Abia când a văzut-o lângă româncă a renunțat să o mai urmărească și s-a urcat din nou la volan, plecând spre locuința sa din via Poggio Bustone. 

Vezi și

Imediat, românca a dat alarma la 112, rămânând alături de rusoaica rănită și în stare de șoc. 

Pe acelaşi subiect

Ajunși la adresa indicată, carabinierii au dat de agresor într-una dintre camere. Fuma o țigară și încă avea urme de sânge pe haine și pe brațe. Iar bâta cu care și-a lovit în mod repetat soția a fost găsită de polițiști în mașina italianului.

Soțul bătăuș a ajuns la închisoare

În timpul audierilor, bărbatul a încercat să se justifice, explicând că soţia îi furase banii. Însă versiunea victimei care, în lacrimi, le-a povestit agenților despre o viață de iad, alcătuită din abuzuri, privațiuni, amenințări și, mai ales, bătăi, era cu totul alta. În ciuda traiului de coșmar, rusoaica nu depusese niciodată plângere împotriva soțului ei cu speranța că, în timp, comportamentul lui se va schimba. 

Femeia a fost dusă la camera de urgență a spitalului Riuniti din Anzio și Nettuno pentru rănile suferite pe brațe și cap. În schimb, ușile închisorii Velletri s-au deschis pentru soțul violent. 

Veronica Micu Like

Absolventă a Şcolii Superioare de Jurnalism (SSJ). A început la "Gardianul", ca reporter de investigaţii, apoi s-a alăturat echipei "Jurnalul Naţional", unde a scris mai bine de 11 ani. A urmat site-ul miscareaderezistenta.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Șoferiță româncă, eroină în Italia după ce a salvat o rusoiacă stâlcită în bătaie. Femeia sărise dintr-o mașină aflată în mers și nu o ajuta nimeni