Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Fotbalist român, condamnat la închisoare în Italia după un viol în grup. Daniel a filmat abuzul cu telefonul mobil, conform procurorilor

Unul după altul, întorcându-se la Verona după un meci în campionatul de fotbal din Serie C, cei cinci fotbaliști care erau legitimați la Virtus ar fi îmbătat-o, iar apoi abuzat o tânără studentă, după ce fusese invitată la un joc de cărți. Patru dintre ei aveau să profite de ea, pe rând, în timp ce al cincilea, mijlocașul român Daniel Onescu, ar fi filmat violul cu telefonul mobil. Ieri, toți cei 5 fotbaliști au fost condamnați la 6 ani de închisoare pentru agresiune sexuală.

de Veronica Micu

la 31.01.2023 , 15:09

Santiago Visentin (stânga), Gianni Manfrin (dreapta sus), Stefano Casarotto (dreapta jos) - corrieredelveneto.corriere.it

Șase ani de închisoare fiecare: aceasta a fost pedeapsa la care au fost condamnați cinci foști jucători ai clubului Virtus Verona, acuzați de violență sexuală în grup asupra unei studente. Fata ar fi fost însoțită de unul dintre jucători la un apartament unde se aflau alți patru jucători; aici ar fi fost îmbătată și apoi supusă unui act sexual fără consimțământ.

Sentința a fost pronunțată pe 31 ianuarie, de către judecătorul ședinței preliminare Paola Vacca, scrie publicația italiană Il Corriere del Veneto.

Fotbalistul român a filmat violul cu telefonul mobil, conform rechizitoriului

Articolul continuă după reclamă

Povestea datează din noaptea dintre 18 și 19 ianuarie 2020 și, de atunci, în acești trei ani de anchete și audieri, jucătorii și-au declarat tot timpul nevinovăția. Însă, luni, la finalul unui proces prescurtat, judecătorul de instrucție Paola Vacca i-a condamnat la exact pedeapsa cerută de procurorul Elisabetta Labate, câte 6 ani de închisoare pentru:

Pe acelaşi subiect
  • Edoardo Merci (mijlocaș veronez, în vârstă de 23 de ani, care acum joacă cu echipa universitară Central Arkansas Bears)
  • Gianni Manfrin (29 de ani din Este, încă joacă la Virtus Verona în Serie C)
  • Stefano Casarotto (fundaș central în vârstă de 26 de ani din Dolo, care acum joacă la FC Luparense, în Serie D)
  • Guido Santiago Visentin (fundaș argentinian de 23 de ani, în prezent joacă la As Cittadella în Serie B)
  • Daniel Onescu (român de 29 de ani care joacă în D, la echipa Dolomiti Bellunesi)

De altfel, românul este singurul dintre cei cinci care nu a întreținut relații sexuale cu fata, deși a fost prezent la orgie, filmând violul cu telefonul mobil, conform rechizitoriului. Cu toate acestea, toți cei cinci au fost declarați vinovați de violență sexuală agravată.

Potrivit ANSA, cei cinci vor ataca sentința cu apel.

Veronica Micu Like

Absolventă a Şcolii Superioare de Jurnalism (SSJ). A început la "Gardianul", ca reporter de investigaţii, apoi s-a alăturat echipei "Jurnalul Naţional", unde a scris mai bine de 11 ani. A urmat site-ul miscareaderezistenta.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Fotbalist român, condamnat la închisoare în Italia după un viol în grup. Daniel a filmat abuzul cu telefonul mobil, conform procurorilor