Șeful spionajului extern rus acuză NATO că "visează la o înfrângere strategică a Rusiei" prin furnizarea de arme Ucrainei
Şeful serviciului rus de informaţii externe (SVR), Serghei Narâşkin, a declarat miercuri că NATO nu va reuşi să-i provoace Moscovei o "înfrângere strategică", în pofida faptului că a trimis arme şi echipamente militare în Ucraina în valoare de miliarde de dolari, relatează Reuters. Narâşkin, care este un aliat apropiat al preşedintelui Vladimir Putin, a acuzat NATO că ridică miza în conflict furnizându-i Kievului arme mai avansate, notează Agerpres.
"NATO ridică miza pentru că încă visează la o înfrângere strategică a Rusiei", a declarat Narâşkin într-un interviu televizat pentru agenţia de ştiri RIA dat publicităţii miercuri. "Dar asta nu se va întâmpla", a adăugat el.
El a făcut aceste afirmaţii în contexul în care SUA pregătesc ultimul pachet de ajutor militar pentru Ucraina, în valoare de circa 2 miliarde de dolari. Printre armele oferite ar urma să se afle, pentru prima dată, şi rachete cu o rază de acţiune de până la 150 km.
Un pas important din partea SUA
Washingtonul a ezitat până acum să furnizeze Kievului arme cu rază lungă de acţiune, aparent temându-se că acestea ar putea fi folosite în atacuri asupra Rusiei, ceea ce ar putea aduce Moscova şi NATO mai aproape de un conflict direct. Narâşkin a criticat şi ultimele promisiuni ale Washingtonului de ajutor militar, afirmând că Moscova "a luat notă de creşterea atât a volumului, cât şi a gamei echipamentului militar furnizat".
- Rusia fentează la scară industrială sancţiunile petroliere ale Occidentului. "Prietenii" care-l ajută pe Putin
- Ajunge în Ucraina sistemul Iron Dome al israelienilor? Ce spune premierul Benjamin Netanyahu
- Premieră: Americanii le trimit ucrainenilor o rachetă specială pentru HIMARS, produsă de Boeing și SAAB. Poate...
El a spus că SUA şi aliaţii lor sunt "hotărâţi să se războiască cu Rusia până la ultimul ucrainean".
După promisiunile SUA, Germaniei şi mai multor alte state europene de a livra zeci de tancuri Ucrainei, oficiali ruşi precum ministrul de externe Serghei Lavrov şi purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, au acuzat ţările NATO că şi-au asumat un rol mai activ în război.
Kievul şi Occidentul susţin că livrările de arme şi echipament militar sunt vitale pentru ajuta Ucraina să se apere împotriva a ceea ce susţin că este un război ilegal de agresiune declanşat de Rusia, care a trimis zeci de mii de militari în Ucraina în februarie anul trecut în ceea ce a numit o "operaţiune militară specială".
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰