Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Scandal în Croația din cauza scumpirilor după trecerea la euro. Ministrul Economiei îi acuză pe retaileri că încearcă să înșele cetățenii

Trecerea la euro aduce un scandal de proporţii în Croaţia. Ministrul Economiei îi acuză pe retaileri că au profitat de adoptarea monedei europene ca să mărească nejustificat preţurile. A promis măsuri care să îi protejeze pe cehi: o listă neagră a comercianţilor şi îngheţarea preţurilor la bunurile de larg consum. 

de Redactia Observator

la 04.01.2023 , 21:06

Pentru Croaţia, trecerea dintre ani a fost şi trecerea la următorul nivel al integrării europene: adoptarea euro, rezultatul celei mai lungi perioade de pace şi prosperitate din Europa, şi intrarea în spaţiul fără frontiere Schengen.

Pentru autorităţi a fost sărbătoare. Pentru cetăţeanul de rând, speranţele se amestecă cu teama şi neîncrederea. Nu este ceva nou. În Slovenia, care a trecut la euro pe 1 ianuarie 2007, încă persistă senzaţia că acest pas a adus scumpiri. Pe 1 ianuarie 2023, Croaţia a devenit al 20-lea stat membru al UE care a adoptat moneda unică europeană euro, notează Mediafax.

Scumpiri după trecerea la euro

Vezi și

Ministrul Economiei, Davor Filipović, îi acuză pe retaileri că au profitat de adoptarea monedei europene ca să mărească nejustificat preţurile. Acesta a avut o întâlnire cu reprezentanții asociațiilor comerciale și directorii celor mai mari lanțuri de retail din Croația.

Pe acelaşi subiect

Am vorbit cu reprezentanții lanțurilor de retail despre creșterea continuă a prețurilor la alimente și băuturi nealcoolice și despre conversia kunei în euro. Inflația este în prezent de 13,5%, creșterea prețurilor aferente alimentelor și băuturilor nealcoolice are cel mai mare efect în acest sens”, a transmis Davor Filipović, conform publicației HRT.

Davor Filipović susține că lanțurile de retail își măresc prețurile de la lună la lună, încercând să înșele cetățenii croați.

„Lanțurile de retail își măresc prețurile de la lună la lună. Acum, când introducem euro, ei cresc prețurile și încearcă să înșele cetățenii croați. Asta nu va funcționa pentru ei. Când te uiți, de exemplu, în septembrie, am limitat prețul a nouă produse de bază. Puteai auzi de la comercianți că îi va ruina și că vor fi lipsuri și nimic din toate astea nu s-a întâmplat. Până la șapte dintre cele nouă produse de astăzi au un preț mai mic decât cel maxim. A fost concurență, prețurile au scăzut. Acesta este un indiciu clar că există loc de scădere, și nu o creștere continuă a prețurilor. Oricine va încerca să profite de această situație a tranziției la euro nu va reuși, vom proteja cetățenii”, a mai spus el, conform sursei citate.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Scandal în Croația din cauza scumpirilor după trecerea la euro. Ministrul Economiei îi acuză pe retaileri că încearcă să înșele cetățenii