Rușii trag cu bombe expirate și cartușe vechi de 40 de ani, susțin americanii. Câte rachete mai are de fapt Putin
Rușii folosesc bombe expirate și cartușe vechi de 40 de ani susțin americanii citați de Reuters și AFP. În plus un adjunctul șefului serviciilor de informații militare din Ucraina e de părere că forțele Moscovei mai au suficiente rachete pentru a lansa încă trei până la cinci valuri de atacuri asupra țării sale.
- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
Rusia pare că se află în situaţia în care este forţată să folosească bombe expirate pe măsură ce stocurile sale de muniţii scad la aproape 10 luni de război în Ucraina, a declarat luni un înalt oficial militar american, citat de AFP.
Stocurile moderne de muniţie ale Moscovei "se epuizează rapid" şi riscă să mai țină până la începutul anului 2023, dacă forţele ruse vor continua să bombardeze Ucraina în ritmul actual, a declarat reporterilor oficialul militar american, sub protecţia anonimatului.
Din această cauză "folosesc bombe pe care le-am considera expirate", a adăugat el. "Cu alte cuvinte, încărcăm bomba şi ţinem pumnii în speranţa că va zbura sau că va exploda la aterizare". Luna trecută, secretarul american al Apărării a menţionat problemele legate de stocurile de muniţie cu care se confruntă forţele ruse, pe care le-a pus pe seama problemelor logistice ale Moscovei şi a loviturilor forţelor ucrainene asupra depozitelor de muniţii ruseşti.
În plus, Rusia foloseşte și cartuşe vechi de 40 de ani, cu rate de eşec ridicate, potrivit înaltului oficial militar american, citat de Reuters. "Ei au scos din stocul de muniţie îmbătrânită (al Rusiei), ceea ce indică faptul că sunt dispuşi să folosească acea muniţie mai veche, dintre care unele au fost produse iniţial în urmă cu mai mult de 40 de ani", a declarat oficialul, sub rezerva anonimatului.
- Propunerea făcută de Zelenski rușilor, în cadrul G7. "Vom lovi unde se află inamicul, de la frontieră până la...
- O imagine "nebună", cu un munte de rachete în Ucraina. Sunt resturile de proiectile cu care a fost bombardat Harkovul
- Armata lui Zelenski a dat o nouă lovitură de imagine Moscovei. Rusia ar fi incapabilă de noi ofensive pe timpul...
Statele Unite acuză Rusia că apelează la Iran şi la Coreea de Nord pentru arme. Sursa americană crede că Rusia îşi va epuiza stocurile de muniţie complet utilizabile până la începutul anului 2023 dacă nu va recurge la furnizori străini şi la stocuri mai vechi.
"Evaluăm că, la ritmul de tragere pe care Rusia l-a folosit, Rusia şi-a folosit muniţia de artilerie şi de rachete în ceea ce priveşte ceea ce am numi muniţie de artilerie şi de rachete complet utilizabilă. Probabil că ar putea face acest lucru până la începutul anului 2023", a declarat oficialul.
General ucrainean: Rusia folosește rachete vechi ucrainene
Totodată, Vadim Skibitski, adjunctul șefului serviciului de informații militare al Ucrainei, a evaluat într-un interviu pentru The New York Times că rușii mai au destule rachete pentru a lansa încă trei până la cinci valuri de lovituri asupra țării și că fabricile de armament rusești au reușit să construiască 240 de rachete de croazieră de precizie Kh-101 și aproximativ 120 de rachete de croazieră Kalibr lansate de pe mare, de la începutul războiului. Aceasta ar însemna aproximativ 40 de rachete noi pe lună. Aceste date nu au putut fi verificate independent.
Generalul Skibitski mai susține că Rusia folosește acum rachete vechi ucrainene care au fost returnate Moscovei în anii 90 în baza unui acord menit să asigure suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰