Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Rușii și americanii s-au certat la ONU: ”Ucraina se va autodistruge”. Putin aduce alți 30.000 de militari în Belarus

Rușii și americanii s-au certat și la Consiliul de Securitate al ONU. În timpul reuniunii de luni seară, diplomatul rus Vasily Nebenzya a susținut că încălcarea pactului de la Minsk de către Ucraina s-ar putea termina în „cel mai rău mod”.  Ucraina va fi responsabilă pentru propria sa distrugere dacă subminează acordurile de pace existente, a avertizat diplomatul rus. Rușii au încercat să oprească prin vot dezbaterea de la ONU iar la final cele două tabere nu au reușit să ajungă la niciun acord cu privire la o modalitate de a atenua tensiunile din Europa de Est.

de Redactia Observator

la 01.02.2022 , 11:44

Rușii și americanii s-au certat la ONU: ”Ucraina se va autodistruge”. Putin aduce alți 30.000 de militari în Belarus Vladimir Putin - Profimedia

Ambasadorul SUA la ONU, Linda Thomas-Greenfield, a acuzat că Rusia planifică să adune zeci de mii de militari în apropierea graniţei Belarus-Ucraina la începutul lunii februarie, care să se alăture celor peste o sută de mii aflați lângă granița cu Ucraina.

Americanii au dovezi că Rusia va aduce 30.000 de militari în Belarus

”SUA au dovezi că Rusia intenționează să-și extindă prezența militară cu peste 30.000 de soldați în apropierea graniței Belarus-Ucraina, la mai puțin de două ore la nord de Kiev, în luna februarie. De asemenea, Rusia a mutat aproape 5.000 de soldați în Belarus, rachete balistice cu rază scurtă de acțiune, forțe speciale și baterii antiaeriene”, a spus ea, potrivit CNN

Articolul continuă după reclamă

„Rusia a folosit peste 2.000 de vagoane de tren pentru a muta trupe și armament din toată Rusia până la granița cu Ucraina”, a acuzat Thomas-Greenfield. 

Pe acelaşi subiect

Moscova avertizează că Ucraina se „distruge singură”

Sesiunea de la ONU nu a calmat spiritele dintre Rusia și Occident. A testat însă puterea diplomației pe scena mondială, notează The Guardian. Diplomatul rus, Vasily Nebenzya, a catalogat acuzațiile că Rusia planifică un atac ca fiind „isterice” și a dat vina pe Ucraina că nu a respectat acordurile de la Minsk din 2014 și 2015, care trebuiau să pună capăt conflictului dintre guvernul de la Kiev și separatiștii susținuți de ruși în regiunile Lugansk și Donețk.

Reprezentantul permanent al Rusiei la ONU a mai aruncat vina pe națiunile occidentale pentru că „pompează în mod activ armament în Ucraina”. Și-a încheiat discursul de la ONU cu un avertisment:

„Dacă partenerii noștri occidentali împing Kievul să saboteze acordurile de la Minsk, lucru pe care Ucraina... îl face de bunăvoie, atunci s-ar putea termina în absolut cel mai rău mod pentru Ucraina. Și nu pentru că cineva o va distruge, ci pentru că Ucraina s-ar autodistruge, iar Rusia nu are absolut nimic de-a face cu asta”, a transmis Vasily Nebenzya.

Americanii au fost cei care au cerut o dezbatere de urgență la ONU pentru a soluționa criza din Ucraina. Moscova a încercat să blocheze summitul pe care l-a numit ”un exercițiu de PR”. A fost o nouă încercare din campania diplomatică a SUA pentru a respinge ceea ce Washingtonul și aliații săi numesc o invazie planificată a rușilor în Ucraina. Atât SUA, cât și Marea Britanie au anunțat că oligarhii ruși pro-Putin vor fi pedepsiți cu sancțiuni dacă un va avea loc un atac al Rusiei. 

112.000 de soldați ruși în jurul granițelor Ucrainei și în Crimeea. Alți 18.000 dislocați pe mare

Trimisul ucrainean la ONU, Sergiy Kyslytsya, a descris comasarea soldaților ruși și a echipamentelor militare la granița Ucrainei, dar nu a repetat afirmațiile președintelui Volodimir Zelenski, potrivit cărora Occidentul exagerează amenințarea. 

Kyslytsya a spus că acum sunt în jur de 112.000 de soldați ruși în jurul granițelor Ucrainei și în Crimeea, cu alți 18.000 dislocați pe mare în largul coastei țării. A mai vorbit despre armele adunate în Belarus, inclusiv rachete Iskander, sistemele antiaeriene Pantsir și avioanele de luptă avansate Sukhoi-35.

Kyslytsya a mai spus că Rusia îi înarmează pe separatiștii din estul Ucrainei, estimați la 35.000 de oameni, inclusiv 3.000 de soldați ruși „în posturi de comandă și în alte poziții critice de luptă”.

În cadrul exercițiilor navale din Marea Neagră, care au început săptămâna trecută, trimisul ucrainean a spus că rușii au desfășurat fregate, nave de luptă, nave lansatoare de rachete, nave de asalt și distrugătoare de mine. 

Alte șase nave de luptă din flota nordică a Rusiei au intrat luni în Marea Mediterană. Potrivit ziarului italian La Repubblica, navele transportă 60 de tancuri și peste 1.500 de soldați. Navele de război se află în prezent în Strâmtoarea Siciliei sub supraveghere aeriană a NATO. Fostul ministru al Apărării din Ucraina, Andriy Zagorodnyuk, a spus că dacă aceste nave ar intra în Marea Neagră, ar crește riscul unui atac rusesc.

Nebenzya a insistat că exercițiile militare ale Rusiei nu sunt ieșite din comun. „Desfășurarea trupelor rusești pe propriul nostru teritoriu s-a produs frecvent la scară diferită și înainte și nu a provocat niciun fel de isterie”, a spus el.

Desfășurare de forțe militare fără precedent de la Războiul Rece încoace

Analiștii militari care studiază imagini din satelit ale trupelor ruse din Belarus spun că soldații sunt aduși tocmai din estul îndepărtat al Rusiei iar desfășurarea lor în număr atât de mare, pe o astfel de distanță este fără precedent de la Războiul Rece încoace.

Reprezentantul Belarus la ONU, Valentyn Rybakov, a declarat că trupele ruse au fost aduse în țara sa pentru exerciții comune între 10 și 20 februarie. ”Forțele armate ale celor două națiuni vor organiza apărarea facilităților importante din punct de vedere strategic, vor opri și alunga forțele de agresiune externe”, a spus acesta.

Departamentul de Stat din SUA a confirmat că a primit un răspuns de la Moscova după documentul trimis de americani referitor la pretențiile Rusiei. Oficialii americani nu vor dezvălui conținutul scrisorii trimise de ruși, spunând că nu „negociază în public”.

Secretarul de stat Tony Blinken și omologul său rus, Serghei Lavrov, vor discuta din nou marți. Asta după ce luni, Vladimir Putin a discutat cu Emmanuel Macron din nou, a doua conversație telefonică între cei doi lideri după cea de vineri. „Cei doi lideri au convenit să continue contactele prin telefon și să ia în considerare prompt posibilitatea de a se întâlni în persoană”, a spus Kremlinul într-un comunicat.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Rușii și americanii s-au certat la ONU: ”Ucraina se va autodistruge”. Putin aduce alți 30.000 de militari în Belarus