Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Kremlinul a trimis un răspuns scris Statelor Unite privind criza din Ucraina: "Vom lăsa Rusia să vorbească despre răspunsul său"

Statele Unite au primit un răspuns scris din partea Rusiei la propria scrisoare privind criza din Ucraina care ameninţă să declanşeze un nou conflict în Europa, a declarat luni un oficial american, transmite marţi AFP.

de Redactia Observator

la 01.02.2022 , 07:34

Kremlinul a trimis un răspuns scris Statelor Unite privind criza din Ucraina: "Vom lăsa Rusia să vorbească despre răspunsul său" Kremlinul a trimis un răspuns scris Statelor Unite privind criza din Ucraina: "Vom lăsa Rusia să vorbească despre răspunsul său" - Profimedia Images

"Putem confirma că am primit un răspuns scris din partea Rusiei", a declarat un purtător de cuvânt al diplomaţiei americane, care nu a dorit să dea informaţii despre conţinutul documentului.

"Credem că nu ar fi productiv să negociem în public, aşa că vom lăsa Rusia să vorbească despre răspunsul său, dacă doresc acest lucru", a adăugat el. "Rămânem pe deplin angajaţi în favoarea dialogului pentru a rezolva aceste probleme şi vom continua să ne consultăm îndeaproape cu aliaţii şi partenerii noştri, inclusiv cu Ucraina".

Acest nou schimb de scrisori are loc în ajunul unei convorbiri telefonice între secretarul de stat al SUA Antony Blinken şi omologul său rus Serghei Lavrov, care urmează să aibă loc marţi, scrie Agerpres.

Articolul continuă după reclamă

Răspunsul Rusiei pentru SUA

Pe acelaşi subiect

Scrisoarea Rusiei este de fapt un răspuns la răspuns. Statele Unite au trimis o scrisoare Rusiei săptămâna trecută ca răspuns la propunerile de tratat de la mijlocul lunii decembrie în care Moscova îşi prezenta cerinţele sale de securitate.

Occidentalii îi acuză pe ruşi că au dislocat peste 100.000 de soldaţi la graniţa cu Ucraina în pregătirea unei posibile invazii. Kremlinul asigură că nu intenţionează să atace Ucraina, dar solicită garanţii formale de securitate, în special asigurarea juridică că Ucraina nu va deveni niciodată membră a NATO, dar şi revenirea la dislocările militare ale Alianţei Nord-Atlantice din 1997.

Miercurea trecută, Statele Unite şi NATO au respins prin scrisori solicitările Moscovei, dar Washingtonul a lăsat uşa deschisă pentru negocieri pe alte subiecte, precum desfăşurarea de rachete sau limitele reciproce ale exerciţiilor militare. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Kremlinul a trimis un răspuns scris Statelor Unite privind criza din Ucraina: "Vom lăsa Rusia să vorbească despre răspunsul său"